CS Atleții Arădeni, reacție acidă după suma mizeră primită din fonduri publice: ”Domnule primar nu mai permiteți umilirea sportivilor!”

Sesiunea de finanțări nerambursabile pentru sportul de performanță 2025, bani acordați de Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, a produs nemulțumire în rândul câtorva cluburi din municipiu. Și asta raportat la rezultatele obținute de sportivii lor formați la nivel local, cu zeci de medalii naționale, dar și internaționale.
Este și cazul celor de la CS Atleții Arădeni, club înființat tocmai pentru ca acești performeri ai Aradului să poată primi finanțare prin această sesiune a CMCA. Mihai Motorca, component al lotului olimpic de tineret sau senioara Vanessa Oriaku, și ea componentă a lotului național, ambii multipli campioni și medaliați, sunt doar doi dintre atleții de top luați la „preț de matineu” de autoritățile locale. Altfel nu se explicăm de ce din suma solicitată, 125.400 de lei, CS Atleții Arădeni a fost recompensat cu doar 5.000 de lei, adică 4%! „Nu mai am cuvinte, pentru că vorbim de sportivi de top, de lot național, medaliați pe plan național și chiar internațional, după calculele noastre și conform grilei oficiale avem mult mai mult de 50 de puncte, cât ne-au zis ei, am și făcut contestație, dar ne-a fost respinsă! Vorbim de sportivi arădeni, formați și crescuți aici, care obțin performanțe pentru Arad. De asemenea, în joc sunt bani publici și atunci ar trebui cântărite foarte bine aceste sume”, a declarat profesorul Constantin Miclea, conducătorul-antrenor al grupării arădene.
CS Atleții Arădeni a emis și un comunicat postat pe o rețea de socializare, în care își declară nemulțumirea și protestează dur față de autoritățile locale, rămase încă o dată în offside când vine vorba de sport de performanță în Arad:
”În atenția autorităților locale Arad
Deoarece atleții arădeni, crescuți la cluburile autohtone, atunci când ajungeau la o anumită performanță (participări internaționale, lot național ), erau racolați de alte cluburi (exemple Gag Andrei, Rusu Raul ), la sugestia autorităților locale am înființat, împreună cu colegii mei și foști atleți :,,Clubul Sportiv Atleții Arădeni “, club privat de utilitate publică , în vederea de accesări de fonduri nerambursabile destinate sportului de performanță din Arad .
În ultimii ani, atleții arădeni au obținut peste 20 de medalii anual, la toate categoriile de vârstă, de la copii la juniori .
La competițiile internaționale oficiale , au fost obținute următoarele rezultate:
– participare la Campionatul European de Seniori.
– medalie la Campionatul Balcanic de Seniori
– locul IV – Cupa Europei pe Echipe
– locul VII – Cupa Europei individual Seniori
– locul II- Jocurile Francofone
– participare la Campionatul Mondial U20
– participare la Campionatul European U20
– locul I Festivalul Olimpic al Tineretului European
– locul V Festivalul Olimpic al Tineretului European
– locul III – Campionatul European U18
– locul V – Campionatul European U18
– locul I – Campionatul Balcanic U18
– locul III- Campionatul Balcanic U18
– locul III – Campionatul Balcanic U20
Prin urmare, atunci când domnul primar a anunțat în conferința de presă, că anul acesta se vor aloca 18 milioane de lei pentru programul de promovare a sportului de performanță, cu 6 milioane mai mult decât anul trecut, am sperat că va fi bine și pentru noi , cu toate că 3 milioane erau deja repartizate celor două cluburi /echipe : UTA – 2 milioane și Baschet Club Arad – 1 milion!!
Când au fost publicate rezultatele primei sesiuni, am rămas fără cuvinte . Suma alocată Atleților Arădeni (club cu rezultate naționale și internaționale ) a fost de 5000 lei!!!!
Consider că acestă suma este o bătaie de joc față de atleți, profesori, familiile sportivilor precum și a comunității locale, deoarece rezultatele obținute de sportivi reprezintă un motiv de mândrie locală.
Menționez că atletismul arădean are o tradiție de peste 120 de ani, conform lucrării ,, Istoria Atletismului Arădean “ prof. Dr . Ioan Marconi , cu o medalie la Jocurile Olimpice de la începutul secolului trecut!
Prin urmare, concluzia noastră este că Primăria Municipiului Arad – CMCA nu tratează în mod egal cluburile de performanță din Arad, sporturile olimpice , mai ales cele individuale, care au rezultate deosebite. Sunt umilite prin acordarea de sume derizorii față de solicitări, în comparație cu cluburile care nu au rezultate deosebite pe plan național și internațional.
Astfel, UTA și BC Arad au primit aproximat 9 milioane lei , în timp ce toate celelalte cluburi au primit aproximativ 2 milioane lei.
Este inadmisibil ca UTA, care spre exemplu a solicitat o anumită sumă, să primească 85% din acea sumă, în timp ce Atleții Arădeni a primit un procent de aproximativ 4% din suma solicitată!
Domnule primar, având în vedere că este vorba de bani publici destinați sportului de performanță arădean, vă solicităm cu respect, să le cereți funcționarilor publici de la CMCA mai multă transparență și obiectivitate în evaluarea proiectelor în funcție de criteriile specifice din Anexa 4.
Este inadmisibil ca după ce evaluarea noastră a fost de 85 de puncte, evaluarea ,,specialiștilor “ de la CMCA să fie , cu indulgentă de 50 puncte .
Solicităm de asemenea, ca repartizarea fondurilor să se facă procentual din suma solicitată , procentul fiind punctajul obținut .
Este inadmisibil ca sporturile care au ca strategie de funcționare transferul de sportivi străini, formați în alte țări sau alte județe, să primească de cinci ori mai mulți bani decât cluburile care selecționează și cresc sportivi din Arad , pentru Arad !!!
Nu avem nimic cu alte cluburi , dar vrem ca munca noastră să fie respectată și apreciată la justa valoare, chiar dacă nu avem din păcate prea mulți fani și notorietate . Valoarea și performanța nu sunt direct proporționale cu valoarea întotdeauna. Vrem respect și susținere în vederea desfășurării corespunzătoare a activității de performanță !!!
Domnule primar, vă rugam să nu mai permiteți umilirea sportivilor care reprezintă Aradul la cele mai importante competiții naționale si internaționale.
Profesor Miclea Constantin
Maestru al Sportului și antrenor lot național
Presedinte CS Atleții Arădeni”

