Sântana sărbătorește pe mâna ”omului trofeu”, iar conducerea face deja planuri de Liga 3-a: „Nu am promovat să facem act de prezență!”

Echipele din județul Arad continuă seria promovărilor în Liga 3-a, iar Unirea Sântana este cea de-a treia la rând care urcă în premieră din fotbalul județean. În 2023 a spart gheața Socodorul, chiar după ce a câștigat Liga a IV-a Arad la ultima fază a campionatului în fața Sântanei, vara trecută a triumfat Viitorul Arad, iar pe 2 a fost tot Unirea. Într-un final, a venit și rândul „roș-negrilor” să măture tot în stagiunea ce tocmai s-a încheiat și pentru ei.
Păstrând proporțiile, Sântana se simte ca cei de la PSG, care au realizat „tripla” campionat, cupă și UEFA Champions League, promovarea fiind comparată de „uniriști” cu cel mai răvnit trofeu la nivel de cluburi. Până la urmă, eventul fără accederea în eșalonul terț ar fi fost considerat un eșec în orașul condus de Daniel Tomuța. Un primar fericit astăzi, dar și responsabilizat de ceea ce urmează pentru echipa comunității.

Daniel Tomuța: „Dincolo de rezultatul echipei, m-a bucurat ce am văzut din partea sântănenilor la baraj”
Tomuța a făcut parte din galeria de 80-90 de susținători care au fost părtași la momentul istoric al echipei de fotbal, de la Lupac. După 3-0 în tur, băieții lui „Știli” Abrudean au impus remiza albă pe terenul celor de la Nera Bogodinț și la final au declanșat fiesta în fața micuței tribune din comuna cărășană. „Nu a fost deloc ușor, echipa din Caraș chiar a fost un adversar pe cinste. Au avut doar victorii în campionatul lor, au marcat o grămadă de goluri, dar e clar că Aradul are echipe mai tari în Liga IV-a și diferența s-a văzut la acest baraj. Dincolo de rezultatul echipei, pe care o felicit din inimă, m-a bucurat ce am văzut din partea sântănenilor la cele două meciuri de baraj. La meciul de acasă, tribunele au fost pline, iar astăzi, într-o deplasare de 200 de kilometri, cred că s-au adunat 80-90 de suporteri, către sută. Asta înseamnă că fotbalul e trăit, simțit, la Sântana și ne demonstrează nouă, ca și oficialități locale, că merită să-l sprijinim. Am și făcut pașii corecți și necesari, din punctul nostru de vedere, cu realizarea noii baze sportive, cu care am ridicat nivelul, după care conducerea, Cătălin Puia și Ovidiu Nadiu, au făcut lucrurile foarte bine din punct de vedere sportiv. În primul rând, au ales antrenorul potrivit, pe Adrian Abrudean și mai departe s-a format și acest lot câștigător. Această echipă a făcut cinste orașului Sântana și județului Arad, am primit deja multe felicitări, sunt un primar fericit. Liga 3-a este o provocare interesantă. Echipa are deja buget pentru prima parte a sezonului fotbalistic 2025-2026, conducerea clubului va știi să-l gestioneze, așa cum a făcut și până acum. Vrem să fim la un nivel bun și în noul eșalon, nu am promovat doar să facem act de prezență, sântănenii merită să vadă un fotbal bun și în Liga 3-a”, afirmă Daniel Tomuța.

Nadiu: „Asta-i pohta ce-am pohtit! Nu am renunțat pentru că îmi place prea mult fotbalul și aveam o treabă de terminat!”
În urmă cu doi ani, când Morariu înscria din lovitură liberă în prelungirile meciului dintre Sântana și Felnac (scor 1-1) și Unirea pierdea primul loc în fața celor de la Socodor, Ovidiu Nadiu era foarte afectat. La cald, și-a și anunțat plecarea de la clubul „roș-negru”, însă după discuțiile cu primarul orașului, a luat-o de la capăt. Nu a apelat de la bun început la Adrian Abrudean pentru că acesta a început sezonul la Crișul, însă după colapsul divizionarei terțe, coroborat cu startul mai puțin reușit al Sântanei cu Radu Anca pe bancă, a făcut schimbarea. Un și jumătate mai târziu, Sântana a câștigat tot ce putea câștiga într-un sezon. „De ce nu am mai renunțat în 2023? În primul rând, pentru că îmi place prea mult fotbalul și, parcă, simțeam că am o treabă de terminat. Am fost foarte afectat după acel meci cu Felnacul, dar după discuțiile cu domnul primar Tomuța și cu Cătălin Puia am decis să o luăm de la capăt. S-a ivit și posibilitatea să lucrăm cu <<Știli>>, iar <<omul trofeu>>, cum îi spun eu, și-a făcut treaba așa cum știe mai bine. E un antrenor foarte bun, complet, din punctul meu de vedere, nu lasă nimic la voia întâmplării, altfel nu cred că am fi putut avea aceste rezultate. Unirea Sântana a câștigat pentru prima oară în istoria ei campionatul, cupa și a promovat în Liga 3-a. Sigur, e foarte important că domnul primar și domnii consilieri au înțeles câtă foame de fotbal e la Sântana, am avut și mulți oameni dragi, prieteni, lângă noi și azi pot spune că sunt un om împlinit. Cum s-ar spune: <<Asta-i pohta ce-am pohtit!>> Mulțumesc tuturor, nu aș vrea să fac nominalizări că sigur voi uita pe cineva, s-a terminat o etapă la Sântana, iar Liga a 3-a va fi cu totul altceva. Cu siguranță, vom avea liniște financiară, bugetul de 950 de mii de lei a fost votat pentru tot anul 2025, mai rămâne de văzut cum ne vom organiza. Sincer vă spun, eu sunt puțin obosit, să văd ce urmează și pentru mine”, ne-a declarat președintele secției de fotbal a Unirii Sântana.
Programată inițial pentru vineri, masa de final de an a celor de la Unirea Sântana va avea loc chiar în această seară. Marea parte a fotbaliștilor vor pleca în vacanță în această săptămână, drept pentru care Sântana ia în calcul să abordeze faza regională a Cupei României cu o echipă formată din mulți jucători tineri.

