Lui Oprița nu-i convine deloc că Steaua a căzut cu UTA, în Cupă: „Mai greu de atât nu se putea, dar trebuie să încercăm!”

Se poate spune că meciul dintre Steaua și UTA este capul de afiș al play-offului Cupei României. Numele celor cluburi impun, dincolo de războiul de prin tribunale pentru palmares ale celor de la CSA cu FCSB-ul lui Gigi Becali. Însă și din punct de vedere sportiv e un duel tare, atâta timp cât se întâlnesc echipele de pe locul 5 din Liga a II-a, cu cea de pe podiumul SuperLigii.
De fapt, Daniel Oprița susține că echipa sa nu putea avea parte de o tragere la sorți mai proastă. În cadrul FANATIK SUPERLIGA, antrenorul celor de la Steaua a recunoscut că UTA este cel mai puternic adversar pe care Steaua îl putea întâlni în drumul spre grupele din Cupa României. „Mai greu de atât nu se putea! E una dintre cele mai în formă echipe din SuperLigă. O să fie foarte greu, e clar că ne-am fi dorit un alt adversar, pentru că intrarea în grupele Cupei era și este în continuare un obiectiv pentru noi. Nu va deloc ușor de realizat calificarea în Cupa României, mai ales că întâlnim UTA. Nu ne pierdem entuziasmul, trebuie să încercăm. Cel mai rău este că nu avem un lot care să ne permită să mergem pe două fronturi”, a spus fostul atacant, care a avut și o scurtă aventură în tricoul Bătrânei Doamne, în returul sezonului 2007-2008.
Anunțând accidentarea lui Beța, care va lipsi 6 luni de pe gazon, Oprița s-a plâns de programul încârcat, dar ceva mai târziu, Federația Română de Fotbal i-a rezolvat problema stelistului. ”Meciul cu ACSM Reșița a fost mutat sâmbătă! Federația Română de Fotbal a modificat programul etapei a IV-a din Liga a II-a. Astfel, partida dintre Steaua și ACSM Reșița nu va mai avea loc luni 25 august, de la ora 17:00, ci sâmbătă, 23 august, de la ora 11:00” – e anunțul de pe contul de Facebook al celor de la Steaua.
Așa stând lucrurile, cel mai probabil, Steaua – UTA se va juca marți, 26 august, iar Rapid – UTA, din cadrul etapei a 8-a a SuperLigii vineri, 29 august.

