UTA Arad

Arbitrul numărul 1 al României fluieră „derby-ul revelațiilor”!





Arbitrul numărul 1 al României a fost ales de CCA pentru așa-zisul derby al revelațiilor din SuperLigă. Istvan Kovacs conduce meciul dintre UTA și Unirea Slobozia, de vineri, de la ora 19, de la Arad, dintre locurile 3 și 4 din clasament, dintre actuala și fosta echipă a lui Adrian Mihalcea.

„Centralul” din Carei revine după trei luni la Arad, de la acel UTA – Petrolul 2-0, din play-out, ce a deschis luna (mai) pe care Kovacs avea să o termine cu finala Champions League, Paris SG – Inter Milano 5-0. Tot în stagiunea precedentă, apreciatul „ecuson FIFA” a mai „fluierat-o” pe Bătrâna Doamnă, la Arad, în remizele albe cu U. Cluj și Poli Iași, dar și în eșecul clar, 1-4, cu CFR Cluj.

I. Kovacs se află la a patra partidă condusă în ediția 2025-2026 a SuperLigii, iar precedentele trei s-au încheiat toate cu remize: Rapid – CFR 1-1, Hermannstadt – U. Cluj 2-2 și Rapid – FCSB 2-2. Așadar, sătmăreanul stabilit la Cluj arbitrează la Arad la 5 zile distanță de la „ciornirea” de pe „Arena Națională”, în care campionii au pierdurt dublul avantaj în fața giuleștenilor în ultimele 10 minute.

Mâine, Kovasc va fi asistat de Ferencz Tunyogi (Zalău) și Romică Bîrdeş (Pitești), iar patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, din Ștefănești – Argeș.

În Camera VAR vor lua loc Sorin Costreie Sorin, din Voluntari și Marius Marica, din Bistrița.

Observator de arbitri a fost desemnat timișoreanul Nicolae Grigorescu, iar delegat LPF este brașoveanul Octavian Goga.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button