6 octombrie 1968 este cunoscută drept cea mai tristă zi din istoria fotbalului arădean. Chiar în timpul meciului dintre UTA și Poli Iași, disputat în prezența a 15 mii de suporteri arădeni, crainicul stadionului anunța: „A murit Iosif Petschovski!” Cel mai bun fotbalist pe care l-a văzut vreodată Aradul până în acel moment s-a stins la vârsta de 47 de ani.

În ziua și la ora tristului anunț, o nouă generație de excepție și un alt lider tehnic dădeau spectacol în „templul” din Calea Aurel Vlaicu. Un „Roșcovan” avea să-i vrăjească din nou pe suporterii „Bătrânei Doamne”, să-i ducă la extaz prin titlurile din 1969 și 1970 și să-i facă părtași la a 8-a Minune a Lumii. Flavius Domide i-a urmat imediat lui „Csala” Petschovski în inima fanilor „roș-albi”. Alții îl pun primul pe primul loc. Nici nu mai contează, ambii au fost imenși, ambii au fost sublimi și au dus-o pe UTA pe cele mai înalte culmi.

Flavius Domide nu a murit în zi de meci, nici măcar la câteva zile înainte sau după. S-a stins în weekendul liber al „Bătrânei Doamne”, dar aproape de meciul „tricolorilor” cu Austria. „Copilul Teribil al fotbalului arădean” a îmbrăcat cu cinste și tricoul României, alături de nume mari, printre care și Mircea Lucescu. Iar actualul selecționer al naționalei nu a pregetat să trimită o superbă coroană de flori la Arad duminică, când stabilea ultimele detalii ale confruntării de pe „Arena Națională”. Poate și steaua lui Domide a luminat centrarea lui Ianis Hagi pentru golul lui Ghiță ce a făcut fericită o națiune.

La Arad, însă, a fost doliu. Suporterii UTA-ei erau și sunt sub imperiul pierderii lui Gigi Domide. Au curs lacrimi pe ultimul drum al „Roșcovanului”, cu popasul simbolic de pe platoul din fața arenei „Francisc Neuman”. Lumea, timpul s-au oprit în loc, inimile au bătut încet. Adrian Mihalcea a întârziat startul antrenamentului pentru ca jucătorii care apără astăzi glorioasele culori „roș-albe” să fie prezenți la sosirea cortegiului funerar. Nu doar Costache și colegii săi au reprezentat petele de „alb-roșu” din mulțimea în negru, ci și juniorii Academiei UTA și câteva fotbaliste.

Pe culoarul format a apărut mai întâi o motocicletă cu chipul lui Domide. În superba zi de toamnă, razele soarelui mângâiau pletele roșii ale legendei utiste. Motociclistul și șoferul dubiței mortuare au apăsat din instinct frâna, căci ultrașii au „înecat” cu fum calea. Apoi au aprins torțele „roș-albe”, iar aplauzele nu au contenit minute în șir. Nu au existat scandări sau cântece, pentru că, din câte am înțeles, familia și-a dorit o atmosferă sobră. Marea durere o înfruntă ea și are tot dreptul să decidă orice. Ca și refuzul de a depune trupul neînsuflețit al lui Gigi Domide în holul Teatrului de Stat „Ioan Slavici” sau chiar la arena ce poartă numele fondatorului Bătrânei Doamne.

Dintre foștii colegi ai „Roșcovanului” a luat cuvântul Mircea Axente. Autorul centrării de la golul lui Dumitrescu, prin care UTA înfăptuia minunea învingând-o pe Feyennord, a evocat amintirea „Roșcovanului”, începând cu anul 1962 când cei doi s-au cunoscut. Din partea clubului UTA a vorbit Codru Grădinariu. „Plecarea lui nea Gigi ne lasă mai săraci, mai mici, mai goi. A fost un far, o lumină, un mal, a fost un dar. A fost distins, dar simplu, impunător, dar blând, a fost onest și loial. Putem să-i onorăm memoria, doar continuând să credem în  valori pe care el le-a impus cu eleganță. Nea Gigi, îți mulțumim pentru că ne-ai ales pe noi!”, a spus printre altele directorul sportiv al grupării „roș-albe”.

Înainte de a-și continua drumul spre cimitir, sicriul lui Flavius Domide a fost acoperit de sute de flori. Fotbaliști și fotbaliste din cadrul Academiei UTA, „oficiali” ai arădenilor, dar și oameni de rând și-au adus ultimul omagiu. Cei mai în vârstă au avut oftatul mai apăsat și lacrimi pe față. L-au văzut în „iarbă” pe marele Domide, dominându-i pe campionii lumii, Israël, Van Hanegem, Kindval sau Moulijn.

Sosit pe motocicletă până la stadion, flancat de baloane „roș-albe”, chipul fostului fotbalist a fost purtat pe brațe de membrii galeriei utiste până la locul cel de veci. Iar acesta este la „Eternitatea”, la câțiva pași de Iosif Petschovschi, celălalt mare erou al fotbalului arădean.

Care a fost mai mare? Ambii! Și au îmbrăcat tricoul alb-roșu pe vremea când ora exactă a fotbalului românesc se dădea de la Arad. Care e cea mai tristă zi? Cei mai tineri dintre noi nu am simțit durerea despărțirii de Petschovski, dar cea de Domide e cumplită.

Odihnă veșnică, nea’ Gigi, mulțumim că ai ales UTA și Aradul, vei rămâne veșnic în inimile noastre! Legenda poate începe!

Galerie FOTO

VIDEO realizat de clubul UTA