Fotbal juniori

Două echipe arădene s-au impus la „Autumn Kickers Cup”, competiția de la Chișineu Criș a devenit internațională!




În weekendul în care Aradul l-a plâns pe Gigi Domide, fotbalul a produs și multe zâmbete în rândul micilor fotbaliști, care s-au întrecut cu inocența și plăcerea pură specifice vârstei la „Autumn Kickers Cup”. Sâmbătă și duminică, părinții și bunicii micilor fotbaliști și-au schimbat starea la aflarea veștii că liderul generației utiste ce a eliminat Feyenoordul s-a stins. Însă, viața și sportul rege merg mai departe, iar copiii sau nepoții lor au bătut ore de-a rândul mingea la competiția organizată de Daniel Cherecheși, la Chișineu Criș.

La startul celei de-a treia competiții juvenile organizate în acest an în orașul de pe Crișul Alb s-au prezentat 32 de cluburi din 9 județe. Și, dacă „Chișineu Criș Cup”, din luna mai și „Criș Summer Cup”, din luna august au adunat la start doar formații din țară, întrecerea din weekend a fost onorată și de o echipă de peste hotare. Maghiarii de la Debrecen au făcut din „Autumn Kickers Cup” o competiție internațională. Au fost două zile pline de meciuri spectaculoase, pline de pasiune, desfășurate pe arena „Aurel Ardelean” și baza sportivă CNI.

Când s-a tras linia, trofeele și medaliile au mers către următoarele echipe:

Categoria de vârstă 2014

Locul I: Academic Recea (Maramureș)

Locul II: Valea Frumosei (Alba)

Locul III: Atletic Drobeta (Mehedinți)

Categoria de vârstă 2015

Locul I: Il Calcio (Satu Mare)

Locul II: Peciu Nou (Timiș)

Locul III: Fortuna (Arad)

Categoria de vârstă 2016

Turneul 1

Locul I: Fortuna Arad

Locul II: U Evolution Cluj

Locul III: Tim Star Timișoara

Câștigătorii de la Fortuna, antrenați de Bogdan Drecin și Sebastian Gârlea, au evoluat în formula: Tudor Dragomir, David Koles, David Gyure, Alexandru Morar, Andrei Crainic, Kevin Laichici, Patrick Barna, Andreas Kiss, Matei Stănescu, Brian Barta și Matei Drecin. Din lotul echipei campioană mai fac parte: Victor Dumnici, Bogdan Ciobanu, Raul Hora, Andrei Balint, Casian Dobrin, Marius Pițu, Patrick Banciu și Rareș Tincu. Jucătorul turneului a fost desemnat Kevin Laichici.

Turneul 2

Locul I: CFR Timișoara

Locul II: CSM Reșița

Locul III: Auto Timișoara

Categoria de vârstă 2017

Locul I: Dinamic Oradea

Locul II: Fortuna Arad

Locul III: Mundo Maureni

Categoria de vârstă 2018

Turneu 1

Locul I: FC Bihor

Locul II:  Olasz Focisuli Debrecen

Locul III: Ghiroda

Turneul 2

Locul I: Mundo Maureni

Locul II: AS Kickers Chișineu Criș

Locul III: Progresul Pecica

Categoria de vârstă 2019

Locul I: AS Kickers Chișineu Criș

Locul II: Olasz Fociuli Debrecen

Locul III: Dinamic Oradea

Câștigătorii de la Kickers, antrenați de Daniel Cherecheși, au evoluat în formula: David Bakos – Tudor Cherecheși, Tiago Mariș, Alesia Popa, Dragoș Horga, Damian Mladin și Armin Lipovan.  Jucătorul turneului a fost desemnat Tudor Cherecheși.

Daniel Cherecheși: „Am decis să facem un portofoliu anual de turnee, urmează în decembrie, la Șimand”

Doi dintre tinerii fotbaliști chișăoani i-au ajutat pe organizatorii Daniel și Bianca Cherecheși la festivitatea de premiere. Iris Brescan joacă sub comanda lui Dumitru Buruiană la echipe de fete a UTA-ei, iar Lucas Roșu este crescut chiar la Kickers și acum este cel de-al treilea portar al echipei de SuperLigă, antrenată de Adrian Mihalcea. În primul rând, le mulțumim tuturor echipelor, copiilor participanți, ei ne dau putere și ne conving că merită toate sacrificiile pentru organizarea periodică a acestui tip de competiții. Am decis să facem un portofoliu anual de turnee, primavară, vară, toamnă și iarnă. Anul acesta ne mai întâlnim la Șimand, în luna decembrie, pe 20-21. Mii de mulțumiri încă o dată parterilor noștri, Asociația «Pentru Mihai» și Primăria Chișineu Criș, prin domnul primar Ovidiu Guleș pentru sprijin”, a fost concluzia lui Dani Cherecheși.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button