Arădenii – pe locul 3 la turneul selecționatelor U 12, disputat la baza Fortuna!

Pe o vreme însorită dar rece, 8 selecţionate formate din fotbaliști sub 12 ani și-au dat întâlnire la Arad, pentru prima ediţie a turneului Selecţionatelor AJF Arad, Regiunea 5. Terenul central al Bazei Sportive Fortuna a fost împărțit în două, aici disputându-se nu mai puțin de 20 de partide, de câte 50 de minute, de vineri până duminică.
Selecționați de Cristian Sculici, șeful Comisiei Tehnice din cadrul AJF Arad, arădenii au fost făcut parte din Grupa A, unde au avut următoarele rezultate:
Arad – Alba 5-4. Au marcat pentru gazde: Gorovei, Tîmpa 2, Lazăr, Trînc
Arad – Sălaj 9-0. Au marcat pentru gazde: Tîmpa 2, Gorovei 2, Dărău, Stan, Gligor, Lazăr, Brașoveanu.
Arad – Sibiu 5-3. Au marcat pentru gazde: Talpaș, Gorovei, Iamandii, Neidenbach, Tîmpa
A urmat semifinala pierdută cu Timișul, cu scorul de 1-2, pentru gazde înscriind doar Tîmpa. Turneul s-a încheiat pentru arădeni cu succesul din finala mică, 2-1 cu Hunedoara, după reușitele semnate de Gligor și Laslău.
Antrenorii Teodor Mihuţ, Georgian Hulbăr şi Marco Coman le-au dat minute egale celor 18 jucători și anume:
David Paşca (Viitorul Arad) şi Karim Cohan (UTA) – portari
Răzvan Feier (Viitorul), David Bagyinga (UTA), David Fereştean (CS Ineu) şi Luca Vanci (ACS Fortuna Arad) – fundaşi
David Iamandi, Rareş Gligor, Victor Timpa şi Yonathan Stan (toţi de la Atletico Arad), Colin Talpaş (UTA), Kevin Neidenbach şi Eric Trînc (ambii CS Ineu) şi Cristian Braşoveanu (Progresul Pecica) – mijlocaşi
Dario Gorovei şi Darko Lazăr (ambii Atletico Arad), David Laslău (Naţional Sebiş) şi Ianis Dărău (Fortuna Arad) – atacanţi.
Răzvan Cadar: „Trei zile intense, urmează și alte acțiuni în direcția formării regiunii de vest”
Pentru conducătorii AJF Arad, președintele Răzvan Cadar sau secretarul general, Vasile Rad a fost și ocazia perfectă să discute cu omologii lor din județele participante despre viitorul centru regional. „Organizarea a fost foarte bună, conform feedback-urilor de la colegii din celelalte AJF-uri participante. Au fost trei zile intense în care cele 8 reprezentative județene U12 s-au duelat cu fair-play și multă ambiție. Au rezultat meciuri bune, cu dorință și implicare, cu multe scoruri strânse, faze și goluri frumoase. A fost o acțiune la care am invitat județele ce ar urma să formeze regiunea de vest, urmează să mai avem întâlniri în acest sens și cu Federația Română de Fotbal despre acest lucru și pașii care vor urma. Le mulțumesc gazdelor de la clubul Fortuna, care și-au pus la dispoziție frumoasa lor bază sportivă, dar și antrenorilor de la comisia tehnică a AJF care s-au ocupat de selecție și tuturor colegilor din AJF pentru munca și implicarea de care au dat dovadă. Nu în ultimul rând le mulțumesc colegilor din cele 7 județe care au răspuns invitației, pentru un eveniment fotbalistic foarte reușit”, ne-a declarat Răzvan Cadar, șeful Asociației Județene de Fotbal Arad.







