Voința Macea – pe un butoi de pulbere: Antrenorul Pîncotan și-a dat demisia, jucătorii vor să plece și ei, ce spune Schmidt?

Voința Macea ar fi trebuit să se reunească săptămâna viitoare, dar totul e în aer după ce antrenorul Ruben Pîncotan și-a înaintat demisia. Acesta dorea să-și întărească puțin lotul de jucători în această iarnă, dar, dimpotrivă, a aflat că vor fi reduceri bugetare la club.
Nu e prima oară când tehnicianul care i-a readus pe măceni pe scena primului eșalon județean în urmă cu 4 ani a dorit să se despartă de club. Iar motivul a fost același, lipsa de ambiție a clubului din „comuna părădicilor”. De această dată, decizia pare defintivă, iar mulți dintre jucători, care au acceptat oferta Voinței ca să lucreze cu Pîncotan, și-au manifestat dorința să plece. Cel mai probabil, de Voința se va despărți și Sorin Redac, directorul sportiv al echipei.
Antrenorul măcenilor i-a comunicat decizia președintelui clubului, Vasile Schimdt, care acum e pus în postura să găsească o formulă prin care echipa să continue campionatul până la vară. Apoi, nu e exclus ca Voința să facă din nou pasul spre Liga 5-a, așa cum și-a dorit și înainte de startul acestui sezon. Macea s-a înscris în Liga a IV-a Mavros chiar în ultima zi disponibilă.

Vasile Schmidt: „Sper să reușesc o reorganizare cu cine rămâne, iar în vară mai vedem ce vom face”
Schmidt crede că aproape peste tot banii către sport și fotbal devin tot mai puțini. „Este o perioadă dificilă, bugetele locale scad. Clubul este finanțat integral de comunitate, așa că primăria a propus să scădem cu 10% toate tipurile de cheltuieli ca să putem continua. Consider că este rezonabil procentul, trebuie să ne descurcăm în noile condiții. Am avut discuții și cu antrenorul și jucătorii pe grupul de WhatsApp, dar, din păcate, Ruben Pîncotan și câțiva dintre jucători refuză să continue. Acum eu sper să reușesc o reorganizare cu cine rămâne, mai promovăm niște juniori de la A1 și vrem neapărat să continuăm acest campionat, iar în vară mai vedem ce vom face. În primul rând, trebuie să găsesc un antrenor cât de repede posibil și vom contacta jucători din zonă, până la Arad, nu mai departe, ca să ne încadrăm în bugetul de cheltuieli. Celor care pleacă le mulțumesc pentru efortul din tur sau din sezoanele trecute, ca să mă refer la jucătorii mai vecho. Știu că nu a fost deloc ușor, dar Voința trebuie să meargă mai departe”, ne-a declarat Vasile Schmidt, șeful Voinței.
După turul campionatului, Voința Macea ocupă locul 11, cu doar 8 puncte în clasament, iar la finalul anului trecut cuplul Pâncotan – Redac spera la o campanie de achiziții decentă pentru ca echipa să aibă un sezon de primăvară mai bun. E clar că odată cu reducerile bugetare acest lucru nu se mai poate întâmpla și cel puțin antrenorul „alb-albaștrilor” a făcut pasul în spate.


Vasile e problema împreună cu Pancotan . La ce lot are Macea acum nici în liga a 5 nu rezistă . Au dus jucători din tot județul,mari fotbaliști de 100kg . Am fost jucător la Macea în perioada lui Florin, eram un grup unit. De când s-a schimbat antrenorul totul s-a rupt . A venit marele antrenor Pancotan care le cere jucătorilor să vină la antrenamente. Măcar dacă ar face antrenamente😂. 3 ture de teren ai treci la fotbal astea sunt antrenamentele lui😂. El vrea să facă performanță. Jucătorii din Macea sunt cu 3 clase peste jucătorii transferați de Pancotan . Va rog să lăsați acest comentariu să vadă oamenii din Macea ce se întâmplă la echipa .
Așa este. La fel s-a întâmplat și la Pâncota,Lipova și Socodor. Când s-a promovat jucătorii din sat nu au mai fost buni . Au avut nevoie de alți jucători din alte comune iar după un an sau doi au retrogradat. Reveniți vă dragi conducători. Pupincuristii primarilor