Sepsi a trecut de Târgoviște în restanță, FCC UAV Arad va intra în play-off de pe locul 3!

Degeaba FCC UAV Arad a fost mai mereu pe primul loc în Liga Națională de Baschet Feminin, profitând și de faptul că Rapid sau Sepsi și-au amânat unele partide pentru a juca în cupele europene, căci aproape de finalul sezonului regular, „galben-albastrele” au căzut pe locul 3. În primul rând, asta s-a datorat eșecului de luni, 76-84, la București cu Rapidul, însă nici rezultatul de miercuri seara, de la Târgoviște, nu a fost în favoarea echipei Tatianei Gallova.
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus cu 70-59 pe terenul dâmbovițencelor într-un meci restanță și din acest moment, e greu de crezut că se va mai putea întâmpla ceva în configurația podiumului. Și asta pentru că nu mai există întâlniri directe între formațiile din „careul de ași”. Covăsnencele vor termina primele, căci au avantajul meciurilor directe cu Rapid, care va fi pe 2. Aradul, care mai joacă până la finalul sezonului regular cu U. Cluj, acasă, sâmbătă de la ora 16, după care, la București, cu Agronomia și în final, la Arad, cu Brașovul, va fi pe ultimul loc al podiumului, ca urmare a celor trei eșecuri externe de la Târgoviște, Sfântu Gheorghe și Rapid.
În proporție de 99%, pe locul 4 va termina CSM Târgoviște, care, împreună cu Aradul, ar trebui să joace mai multe meciuri în deplasare în semifinele ce vor începe în luna martie.

