Progresul Pecica și Podgoria Pâncota au câștigat seriile juniorilor A1, campioana județului va fi decisă în play-off!

Prima fază a Campionatul Județean rezervat juniorilor A 1 s-a încheiat ieri, odată cu ultima etapă din cele două serii. A fost o rundă încinsă, cu un episod regretabil la Felnac, acolo unde un spectator a pătruns pe teren și i-ar fi dat o palmă peste ceafă unui fotbalist al celor de la Sânpetru. Incidentul a fost consemnat în raportul de arbitraj și așteptăm sancțiunile Comisiei de Disciplină din această seară. Rezultatele rundei finale din cele două serii au fost:

Seria A
CS Vladimirescu – Frontiera Curtici 5-2
Victoria Nădlac – Foresta Oil Sânpetru German 4-0
Progresul Pecica – Semlecana Semlac 11-0
Victoria Nădlac – Athletico Vinga 0-3 (f.j).
Clasament

Campioana seriei este Progresul Pecica, singura echipă din cele două serii care nu a cunoscut gustul înfrângerii în sezonul regular. Lotul antrenat de Alexandru Szep îi cuprinde pe: Mario Muncuți, Denis Varga – Denis Simonca, Gabriel Szep, David Zaboș, Sebastian Istrate Lucas Zachar Lucas, Raul Bănățan, Darius Ardelean, Radu Chiriac, Gabriel Stanciu, Robert Luci, Casian Stemata, Gabriel Șfagău, Bogdan Apostol și Nicolae Todoruț.

Seria B
Victoria Ineu – Șiriana Șiria 5-0
Național Sebiș – CS Socodor 4-0
Olimpia Bocsig – Podgporia Pâncota 1-15
Voința Macea – Șoimii Șimand 0-3
Clasament

Pâncota nu a avut tocmai o misiune ușoară, în special în fața vecinilor de la Ineu, care au terminat la 3 puncte în spate. Campioana seriei B e antrenată de Ovidiu Bulzan și contează pe: Paul Ilieș – Alex Pașca, David Martiș, Mattia Iakob, Claudiu Dan, Darius Purda, Petrișor Onețiu, Mădălin Neamț, Tomas Muntean, Emanuel Novac, Fabian Detta, Ramon Dîrlea, Răzvan Neamț, Iosif Muntean, Eusebiu Pantea, Răzvan Covaci, Lucas Lela, Anais Fekete, Cătălin Kati și Toader Isac.

Campionatul juniorilor mari continuă cu play-off și play-out
Comisia Județeană pentru Copii și Juniori a decis ca actualul sezon să continue după sistemul play-off / play-out. Primele patru echipe clasate din fiecare serie vor juca în play-off, plecând de la zero puncte în clasament, iar câștigătoarea mini-campionatului, în care se va juca un singur tur, va reprezenta județul Arad la faza zonală a juniorilor A1. Apoi, echipele de pe locurile 5-8 în fiecare serie se vor duela în play-out, cu mențiunea că vorbim despre 7 formații, căci Victoria Nădlac s-a retras din campionat în iarnă. Iată și programul primei etape, ce se va juca în weekend:
Play-off
Victoria Ineu – CS Socodor
Progresul Pecica – Național Sebiș
Podgoria Pâncota – Foresta Oil Sînpetru German
Victoria Felnac – CS Vladimirescu
Play-out
Frontiera Curtici – Olimpia Bocsig
Athleico Vinga – Semlecana Semlac
Voința Macea – Șiriana Șiria
Șoimii Șimand stă

