Liderul s-a încălzit mai greu, dar a subordonat a treia forță a campionatului: Athletico Vinga – Olimpia Bocsig 6-3

Athletico Vinga a făcut o repetiție utilă înainte de a o găzdui pe rivala la locul 1 în Liga a IV-a Mavros, peste două săptămâni. Liderul a trecut la scor de tenis de Olimpia Bocsig, însă a avut ceva de furcă cu nou promovata ajunsă pe podium elitei județene. Oaspeții au avut avantaj pe tabelă după un sfert de oră, însă gazdele au egalat până la pauză, iar apoi s-a descătușat.
Practic, meciul a început de la 0-1, căci căpitanul Moldovan a fost pe fază la respingerea lui Coman, la centrarea lui Iuhaniac. Era secunda 40, dar 8 minute mai târziu Vasinc găsea plasa porții adverse cu un șut plasat din 7 metri. După alte 3 minute, Olimpia a trecut din nou în avantaj: corner Udrescu și reluare din 5 metri a lui Cois. În minutul 19, arbitrul timișorean Manea a considerat că Udrescu a făcut fault de penalty la Șimăndan și D. Copil a restabilit egalitatea de la punctul cu var. Bănățenii s-au instalat cu adevărat la comanda jocului, dar au amânat iureșul pentru partea secundă.
Între minutele 51 și 62, Athletico a rezolvat, practic, meciul cu trei goluri la care nu au primit replică. L. Bodri a făcut 3-2, după o reluare din 6 metri la pasa lui Vasinc. Acesta din urmă avea să facă „dubla” după o execuție din 14 metri ușor lateral dreapta. Luca Bodri nu s-a lăsat mai prejos și a reluat cu capul pe spate, din 7 metri, după centrarea lui Sevici. L: Bodri și Vasinc au mai făcut șah-mat defensiva lui Victor Spătaru pentru al șaselea gol: așezare în 10 metri al fostului pecican pentru execuția la colțul al atacantului care a promovat cu Sântana. 6-2, din minutul 72.
Bocsigul a mai dres puțin busuiocul cu golul 3, înscris de David Florea dintr-un penalty obținut de Udrescu, după un fault al lui Plută. Însă, celălalt fundaș central al vinganilor a comis-o și mai rău. Tomuț a intrat tare la V. Mâneran și a fost eliminat de pe teren, condiții în care, în proporție de 99%, va rata derby-ul cu Felnacul.
Până atunci, jucătorii i-au făcut un cadou frumos lui Radu Popa, care a împlinit chiar ieri 41 de ani. „Am început jocul destul de relaxați, ne-am trezit conduși de două ori. Am revenit de fiecare dată și apoi am început să controlăm jocul și nu s-a mai pus decât problema scorului. Am avut ocazii destul de multe, două goluri anulate pe motiv de offside, multe șuturi scoase de Pușcaș. Am avut reacție bună, băieții merită felicitări. A fost la limită la faultul lui Tomuț, el urmărea o minge înaltă, nu s-a asigurat de prezența adversarului”, a spus Dumitru Copil, experimentatul mijlocaș, care-l și ajută ca „secund” pe Popa.
Olimpia Bocsig are ceva regrete după deplasarea din Banat. „Am început bine, iar la 0-1 Iuhaniac a scăpat singur cu un fundaș, dar a pasat în lateral, nu a atăcat poarta. Apoi, la 2-1 centralul le-a dat un penalty gratuit, Udrescu a stat pe loc, Șimăndan a intrat în el. După pauză, am luat goluri pe greșeli personale, nu am rezistat fizic, ei sunt mai bine pregătiți. În ciuda diferenței de scor, eu zic că am făcut meci bun, pe care l-am pierdut pe greșeli personale și datorită factorului fizic”, a menționat și Victor Spătaru, antrenorul-jucător al bocsiganilor.
Formații:
Vinga: M. Coman – Lazăr, Plută, Tomuț, L. Măgulean (81 Drăgulescu) – D. Copil (71 Kiss), Suslak (65 Rupa) – T. Bodri, L. Bodri, Șimăndan (46 R. Aslău) – Vasinc.
Bocsig: Pușcaș – Cois, Stanca, Spătaru, Kozma – Zapka, D. Florea – Iuhaniac (79 Abrudean), Dan Mâneran (V. Mâneran), Udrescu (75 Giacon) – D. Moldovan (75 Rădac)
Arbitri: Alexandru George Manea – Călin Cimponeriu, Roxana Malac-Humița (toți 3 din Timiș).
Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Marcel Vida

