Primarul Hunedoarei a recunoscut că ia în calcul și Aradul pentru meciurile Corvinului în SuperLigă: ”Am trimis adrese!”

Exact în urmă cu o săptămână, Corvinul Hunedoara promova matematic în SuperLigă, după 2-0 cu FC Voluntari. Între timp, „corbii“ au câștigat și trofeul ligii secunde și de acum principala preocupare devine stadionul pe care se va juca, după 34 de ani, pe scena primului eșalon.
Inițial, factorii de decizie au anunțat că echipa Corvinul Hunedoara va juca la Petroșani în cazul în care va promova în SuperLigă, însă lucrările de reabilitare la stadionul ”Petre Libardi” din municipiul din Valea Jiului încă nu au demarat! Lucrările necesare omologării arenei din Petroșani pentru meciurile din prima ligă sunt de amploare și implică, în principal, refacerea vestiarelor, a lojelor, a tribunelor și a gazonului, precum și montarea instalației de nocturnă și a turnicheților. Stadionul din Valea Jiului va fi reabilitat cu fonduri de la Consiliul Județean Hunedoara, membru fondator al actualului Corvinul, iar Consiliul Local Petroșani va suporta o mică parte.
Deși varianta Târgu Jiu părea cea mai plauzibilă, mai ales că primarul gorjean Marcel Romanescu își dăduse verbal acordul încă din luna februarie, primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că abia acum a trimis adrese oficiale către diverse reședințe de județ! Trei mai exact: Sibiu, Arad și Târgu Jiu. „Sigur, vor fi întârzieri, dar trebuie să înțeleagă toți suporterii că aceste întârzieri sunt cauzate de aplicarea legii. Nu poți să sari etape în licitații. Suntem oarecum în grafic. Dacă e așa cum spunea Costel Avram, administratorul județului, se semnează contractul de execuție, am înțeles că firma care va face lucrările este foarte serioasă și să sperăm că vom reuși chiar anul acesta să jucăm la Petroșani. Am luat în calcul și variantele de back-up. Am trimis în cursul zilei de ieri trei adrese, către primarii din Sibiu, Arad și Târgu Jiu, și urmează să primim răspuns, inclusiv costul închirierii stadioanelor respective. Toate cele trei orașe au spus că iau în calcul acest lucru. E bine să fim organizați din timp. În momentul în care vom știi varianta de rezervă, vom știi exact unde vom juca primele meciuri de acasă. Primul meci ar trebui să fie pe 18 iulie, iar cum suntem nou-promovată cred că vom juca acasă. Fie vom juca la Petroșani, fie pe una dintre cele trei variante!”, a precizat primarul orașului Hunedoara.
Totuși, șanse mici pentru venirea Corvinului pe „Francsic Neuman”
Realistic vorbind, varianta „Francisc Neuman” nu are șanse foarte mari să prindă contur. Probabil, ea este luată în calcule mai mult de gura galeriei corviniste, știindu-se faptul că „ultrașii” hunedoreni sunt înfrățiți cu cei ai Bătrânei Doamne. Însă pînă la Arad ar fi 70 de kilometri în plus de parcurs de către hunedoreni, față de Sibiu sau Târgu Jiu. Și nici prețul de închiriere, cu ncocturnă, a arenei arădene este pe cel al Municipalului sibian sau a arenei Constantina Diță din orașul lui Brâncuși.
Altfel, meciul dintre Corvinul și FC Bihor de sâmbătă dimineața (ora 11), va fi – probabil – ultimul organizat pe bătrânul stadion din Hunedoara, care ar urma să fie demolat pentru a face loc altuia nou.

