Superliga

Rapidul și-a luat la revedere de la cupele europene și de la Costel Gâlcă: „Plec după ultimul meci!”




La cum stau lucrurile, UTA, Dinamo și FC Argeș vor fi singurele formații din SuperLigă, care încep al doilea sezon la rând cu aceiași antrenori. Robert Ilyes și-a anunțat plecarea de la Csikszereda, iar Costel Gâlcă a spus și el că nu va mai continua pe banca Rapidului, după remiza (2-2), cu FC Argeș. Și asta și pentru că giuleștenii au ratat obiectivul stagional, calificarea într-o cupă europeană.

La Mioveni, argelenii piteștenii au fost conduși cu 2-0 și au revenit și au ratat un penalty în minutul 90+9. Rapidul a fost stăpâna meciului mai mult de o oră de joc. Paraschiv le-a dat primele emoții gazdelor, în minutul 5, când șutul său din careu a fost respins de Straton. După opt minute, portarul argeșenilor a intervenit din nou, la execuția lui Christensen, iar piteștenii au replicat doar cu ocazia lui Idowu, care a trimis pe lângă poartă, în minutul 23. Scorul a fost deschis de giuleșteni, în minutul 37: cap Pașcanu la o lovitură liberă a lui Moruțan.

Elevii lui Gâlcă și-au majorat avantajul imediat după pauză, în minutul 51, prin Paraschiv, care a combinat cu Christensen și Moruțan, însă meciul a continuat surprinzător pentru oaspeți. Gazdele au redus din diferență prin Bettaieb, care a înscris cu capul din centrarea lui Matos. 7 minute mai târziu, acesta a pasat bine din nou, din dreapta de această dată și același Bettaieb a trimis sub bara porții lui Aioani, care a fost păcălit și de devierea lui Onea. Dobre a tras în Straton din poziție excelentă, iar Hazrollaj a lovit bara pentru oaspeți la interval de câteva secunde (în minutul 82), dar finalul le-a aparținut băieților lui Bogdan Andone. Ex. utistul Brobbey-Luckassen părea să fie eroul lui FC Argeș cu execuție aproape de vinclu, dar golul său din minutul 87 a fost anulat după analiza VAR, din cauza unui fault în atac.

Însă olandezul nu s-a lăsat și în al 9-lea minut al prelungirilor a scos un penalti, după ce fost faultat în careu de Sălceanu. Ricardo Matos a executat slab și Aioani a apărat, iar derby-ul codașelor din play-off s-a terminat la egalitate, 2-2.  „Nu am avut putere de decizie. Opinia mea nu a contat, asta s-a văzut în timp. Dacă nu a fost luată în considerare, facem altceva. Am vrut să schimb lucruri, dar nu s-a putut. Dacă vrei să te bați la campionat, trebuie să fii mai incisiv. Trebuie să știi să încadrezi jucătorii. Nu e vorba că jucătorii sunt răsfățați. Jucătorii sunt mai puțin vinovați. Cu siguranță va fi ultimul meci cu Craiova. Termin contractul și după aceea plec”, a declarat Costel Gâlcă, la Digi Sport.

Vineri, 15 mai

FC Argeș – FC Rapid  2-2

Bettaieb 64, 72 / Pașcanu 36, Paraschiv 52

rezumat video

Sâmbătă, 16 mai

Ora 18.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani

Ora 21.00 Dinamo – CFR 1907 Cluj

Duminică, 17 mai

Ora 20.30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj

Clasament Play-off

Ultima etapă (23 mai): U Cluj – Dinamo, CFR – FC Argeș, Rapid – Universitatea Craiova








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button