Flavius Iacob se desparte de UTA cu o nominalizare în echipa etapei: „Ai semnat un contract, trebuie să-l respecți!”

Play-outul SuperLigii s-a încheiat cu UTA pe primul loc, peste fosta campioană FCSB. Arădenii au câștigat cu 1-0 la Slobozia și au egalat clasarea de acum două sezoane, cea mai bună din ultimii 50 de ani a clubului arădean. Mai mult, „roș-albii” au făcut și record de puncte de această dată – 39, la primul sezon cu Adi Mihalcea pe banca tehnică.
Chiar dacă nu a avut o contribuție directă la reușita ce a decis meciul, semnată de Odada, Flavius Iacob a fost desemnat cel mai bun fundaș dreapta al etapei de Liga Profesiniostă de Fotbal. ”Impecabilă! Așa poate fi apreciată evoluția apărătorului arădean”, motivează cei de la LPF opțiunea pentru jucătorul „Bătrânei Doamne”
Cel mai probabil, fotbalistul de 25 de ani și-a încheiat aventura în „alb-roșu” și va întoarce la Corvinul, acolo de unde a fost împrumutat la Arad. Prezent la Arad pentru a parafa contractul prin care Corvinul va fi găzduită de arena „Francisc Neuman” până când lucrările de reabilitare a arenei din Petroșani vor fi gata, Dan Bobouțanu a vorbit tranșant despre situația apărătorului lateral. „Iacob se va întoarce la Hunedoara. S-ar putea să nu se întoarcă dacă clubul UTA va achita acea clauză de transfer. Dacă o activează, clubul nostru nu are de ales, dar cred că e în jur de 100.000 de mii de euro plus TVA. Noi am ajutat clubul UTA, împrumutându-l pe Iacob fără bani, nu știu dacă știți lucrul ăsta. Sunt mai rare cazurile în care să dai un împrumut un jucător sub 25 de ani fără să nu ceri nimic”, a spus primarul orașului Hunedoara.
În urmă cu trei zile, Adrian Mihalcea declara că Iacob ar dori să rămână la UTA, însă edilul orașului hunedorean afirmă: „Sunt contracte, eu sunt primar, într-adevăr un pătimit al fotbalului, dar vreau să privesc lucrurile prin ochiul unui primar. Sunt contracte, fotbalul nu este un moft. În momentul în care ai semnat un contract, ca și jucător, trebuie să-l respecti. Așa cum autoritatea, ordonatorul terțiar de credit, în cazul ăsta, clubul nostru, adică, de fapt, ordonator chiar principal, fiind de club de drept privat, respectă dând salariile la timp, dând primele la timp, asigurând tot ce înseamnă pregătirea necesară, la fel și jucătorii trebuie să înțeleagă. Mai plângeau, mai spuneau că vor să plece, dar dacă nu respectăm contractul se ajunge la comisii. Plătim penalități, poți să duci clubul în faliment, dar și viceversa este valabil”.
Revenind la echipa etapei cu numărul 9 din play/off-out, aceasta este antrenată Filipe Coelho, adică tehnicianul ce a câștigat matematic titlul cu U. Craiova, după 5-0 în „finala” cu U. Cluj. Iar portughezul îi aliniază pe: Soare (FC Metaloglobus) – Iacob (UTA), Chorbadzhiyski (Hermannstadt), Pașcanu (FC Rapid), Bancu (U. Craiova) – P. Nuno (Oțelul), Mekvabishvili (U. Craiova), Gnahoré (Dinamo) – Ceará (Csikszereda), Al-Hamlawi (U. Craiova), Bettaieb (FC Argeș).

