Fotbal junioriUTA AcademieViitorul Arad

UTA a coborît două locuri în clasamentul academiilor întocmit de FRF, regres ușor și pentru CSȘ Gloria! Viitorul e la prima clasificare




Ediția 2025-2026 a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori, cea de-a șaptea, adună un total de 130 cluburi participante în competițiile de juniori FRF, cu șase mai multe decât în anul precedent. Iar una dintre academiile noi clasificate este și Viitorul Arad, care a intrat direct pe locul 105.

Podiumul este alcătuit de Farul Constanța (92.46 puncte), Viitorul Cluj (88.56 puncte) și Dinamo (88,03). Ca și vara trecută, UTA nu prinde Top 10, ba chiar pierde două locuri, căzând de pe 14 pe 16, cu toate că are un titlu național la activ, cel al grupei U 17 în Liga Elitelor.

Punctajul academiei „roș-albe” este 81,15, ultima clasată în Top 10 fiind Rapidul, cu 83,94. Între timp, în SuperLigă din cadrul academiei arădene au debutat Andrei Tolcea, David Ciubăncan și Denis Ile, care fac parte și din lotul pregătit azi de Adrian Mihalcea. În schimb, utiștii continuă să stea prost la capitolul infrastructură, fără nici o bază aflată în administrarea directă a grupării fanion a Aradului.

Pentru prima oară în vara anului 2024, Federația Română de Fotbal a inclus CSȘ Gloria Arad printre academiile clasificate. Gruparea condusă de Paul Barta a intrat direct pe locul 98 din 124 de academii din toată țara, iar anul trecut am regăsit-o pe poziția a 76-a. Însă și gruparea „galben-albastră” a pierdut câteva locuri în acest an, clasându-se acum pe poziția a 81-a.

Altfel, după 5 ediții consecutive în care a fost prezentă pe podium, AFK Csikszereda coboară pe locul 4. Echipele cu cea mai mare creștere a punctajului sunt CS Gloria Bistrița (+21.98), ACS U Evolution 2020 (+20.79) și CS Afumați (+19.04). Dar iată clasamentul întocmit de Federația Română de Fotbal:

Nr.crtDenumire clubPunctaj
1FCV FARUL CONSTANȚA SA92.46
2ACS ACADEMIA DE FOTBAL VIITORUL CLUJ88.56
3SC DINAMO 1948 SA88.03
4AFK CSIKSZEREDA85.93
5CSA STEAUA84.62
6SC FC FCSB SA84.30
7SC FC VOLUNTARI SA84.25
8ACS SPORT -TEAM84.22
9AS FC UNIVERSITATEA CLUJ84.04
10FC RAPID 1923 SA83.94
11U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA82.68
12CS DINAMO BUCUREȘTI82.38
13ACS CAMPIONII FC ARGEȘ82.04
14ACS PETROLUL 5281.70
15FC CFR 1907 CLUJ SA81.37
16AFC UTA ARAD81.15
17ACS SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE81.00
18AS FC BACĂU80.45
19CS CONCORDIA CHIAJNA79.28
20ASC DACO-GETICA BUCUREȘTI78.09
21ACSM POLITEHNICA IAȘI76.97
22ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV75.72
23AFC BOTOȘANI75.29
24AFC HERMANNSTADT75.07
25ACS SUPORTER CLUB OȚELUL GALAȚI75.05
26AS FC INTERSTAR SIBIU72.12
27ACS ȘTIINȚA POLI TIMIȘOARA71.92
28LPS IOLANDA BALAȘ SOTER BUZĂU71.77
29SC FC RIPENSIA TIMIȘOARA71.67
30AFC UNIREA 04 SLOBOZIA68.22
31AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE66.71
32LPS BIHORUL ORADEA66.61
33ACS JUNIORUL 2014 BUCUREȘTI66.55
34LPS BANATUL TIMIȘOARA65.75
35ACS ACADEMIA GERMANĂ DE FOTBAL65.44
36CS GLORIA BISTRIȚA65.18
37CSC GHIRODA ȘI GIARMATA VII63.19
38CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI62.41
39AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC61.54
40CSJ ȘTIINȚA „U” CRAIOVA60.65
41FC BIHOR/ACS FOTBALISTIC ORADEA60.59
42FC METALOGLOBUS BUCUREȘTI60.13
43ACS FC CORVINUL HUNEDOARA 192160.02
44CSM SLATINA59.44
45ACS PETROSPORT PLOIEȘTI59.10
46FOTBAL CLUB SFR58.98
47CSM UNIREA ALBA IULIA58.08
48CSȘ TÂRGOVIȘTE57.65
49ASA TÂRGU MUREȘ57.57
50ACS ALMA SIBIU57.17
51CSC DUMBRĂVIȚA56.25
52LPS SUCEAVA55.78
53LPS IAȘI55.72
54ACSM REȘIȚA55.50
55CSȘ CRAIOVA54.96
56CS SPORTING CLUJ NAPOCA54.63
57ACS TRANSILVANIA SPORT ACADEMY52.48
58AFC VIITORUL ONEȘTI51.83
59ACS MEDIAȘ 202249.52
60ACS MX PRO ACADEMY49.09
61ACS U EVOLUTION 202047.87
62CS GIROC CHIȘODA47.30
63ACS TRANSILVANIA BISTRIȚA46.62
64ACS ȘCOALA DE FOTBAL OȚELUL GALAȚI46.01
65CS TUNARI45.90
66CSM TÂRGU JIU45.62
67SCM RÂMNICU VÂLCEA45.46
68CSȘ CN DINICU GOLESCU44.43
69LPS PIATRA NEAMȚ44.40
70ACS COLȚEA 1920 BRAȘOV44.02
71LPS VASLUI43.75
72ACS UNIREA BASCOV43.62
73CS LOTUS BĂILE FELIX43.58
74ACS JUNIORUL SUCEAVA43.43
75AFC METALUL BUZĂU43.37
76LPS TÂRGU MUREȘ43.10
77LPS GALAȚI43.08
78AFC CÂMPULUNG MUSCEL 202242.91
79ACP 3 KIDS SPORT42.40
80ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ41.48
81CSȘ GLORIA ARAD41.16
82CS AFUMATI40.90
83LPS SEBEȘ40.33
84CS MINAUR BAIA MARE40.07
85ACS HUȘANA39.68
86ACS KINDER SÂNGEORGIU DE MUREȘ38.92
87CS AEROSTAR BACĂU38.85
88CSM BACĂU38.50
89ACS ACADEMIA DIDI IAȘI38.44
90CSM OLIMPIA SATU MARE38.40
91AFC 1919 DACIA UNIREA BRĂILA38.35
92CSC 1599 ȘELIMBĂR36.90
93ACS ARSENAL SPORTS36.75
94AFC DUNĂREA 2005 CĂLĂRAȘI35.80
95LPS CLUJ NAPOCA34.97
96ACS GALAXY TIMIȘOARA34.88
97CSȘ LUGOJ34.61
98ACS TÂRGU MUREȘ 1898 MAROSVASARHELYI SE 189834.59
99LPS BISTRIȚA34.51
100LPS TÂRGU JIU34.39
101CSM DEVA34.05
102ACS KINDER CONSTANȚA CC33.96
103LT LUCIAN BLAGA REGHIN33.45
104ACS AXI ARENA33.29
105ACS VIITORUL ARAD32.82
106FC ACADEMIA MCR BUCUREȘTI32.68
107CSȘ CARANSEBEȘ32.40
108LPS SATU MARE32.32
109LPS VIITORUL PITEȘTI31.44
110SCM ZALĂU30.69
111LICEUL TEHNOLOGIC SFÂNTUL PANTELIMON29.44
112ACS NFC ARENA ACADEMY29.09
113CS CFR CONSTANȚA28.99
114LPS ROMAN27.31
115FC JUNIORUL25.78
116ACS FOTBAL KINDER 2016 BRAȘOV25.69
117ACS YOUNG STEAUA ALEXANDRIA24.50
118LPS FOCȘANI24.32
119CSȘ DROBETA TURNU SEVERIN24.02
120LPS SLATINA24.01
121ACS CAMPIONII GALAȚI23.00
122FC UNIREA DEJ21.76
123SCM DUNĂREA 2020 GIURGIU21.71
124ACS LUCEAFARUL DROBETA-TURNU SEVERIN21.48
125AFC MILAN ACADEMY21.46
126ACS ALL STARS BUCHAREST21.27
127ACS LPS HD CLINCENI21.07
128GS AGRICOL NUCET11.83
129CS ACADEMIA DE FOTBAL GICĂ POPESCU11.48
130CSM RÂMNICU SĂRAT10.25

Cum se punctează academiile?

Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii, ponderea fiind următoarea:

Strategie și filozofie: 11,05%

Echipe și jucători: 11,97%

Staff tehnic: 18,27%

Staff suport: 7,25%

Antrenamente și meciuri: 7,70%

Infrastructură și facilități: 21,65%

Rezultate: 22,11%








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button