Clasată sub UTA în SuperLigă, FCSB va juca în preliminariile Conference League!

Până la urmă, fosta campioană a României și-a dres sezonul, ocupând ultimul loc disponibil pentru cupele europene. Chiar dacă a terminat play-outul SuperLigii pe locul 2, sub UTA (care – însă nu a avut licență UEFA), FCSB a câștigat ambele baraje pentru calificarea în Conference League, 4-3 cu FC Botoșani și 2-1, vineri seara, cu Dinamo.
Jucând acasă, pe „Arcul de Triumf”, Dinamo a avut mai mulți susținători și a avut o primă ocazie, în minutul 2. Armstrong a șutat puternic și Târnovanu a respins în corner. Cei care au deschis scorul au fost roş-albaştrii, după 10 minute de joc. G.Popescu a centrat din corner, Toma a deviat ușor, iar Dawa a trimis în poartă. Olaru a primit îngrijiri medicale, având arcada spartă, după un duel cu Musi. Prima parte s-a încheiat cu şutul puţin peste poartă expediat de G. Popescu, iar „câinii” și-au mai revenit puțin de abia în partea secundă.
Kopic a mutat inspirat cu Karamoko și francezul a fost omul potrivit la locul potrivit, egalând din voleu, după bara lui Armstrong şi şutul ratat al lui Cîrjan. Din minutul 73, scorul devenea 1-1. Apoi, Epassy a intervenit excelent la lovitura liberă a lui Florin Tănase și, cum cele 90 de minute s-au încheiat 1-1, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri.
Aici, Cîrjan a trimis, cu capul, pe lângă poartă, din careul mic, la centrarea lui Armstrong. Doar că și Baciu a mutat bine cu Ofri Arad, iar israelianul a profitat de pasa inteligentă a lui Tănase și l-a țintuit pe Epassy pe linia porții.
Dinamo nu a putut să mai revină pe tabelă şi FCSB s-a impus cu 2-1, urmând să joace pentru al 24-lea sezon consecutiv în cupele europene. „Câinii” bifează al zecelea an fără prezenţă în competiţiile continentale.
Formații:
Dinamo: Epassy – Sivis (Ikoko 85), K. Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, I. Mărginean (Karamoko 65), Cîrjan – Milanov (Tarbă 57), Armstrong (M. Duţu 111), Al. Musi (Caragea 86). Antrenor: Zeljko Kopic
FCSB: Târnovanu – V. Creţu, M. Popescu, Dawa, Radunovic (Pantea 91) – Tănase (Andre Duarte 116), Joao Paulo, Olaru (Ofri Arad 105) – Toma (D. Popa 90), Cisotti (Mamadou Thiam 91), Oct. Popescu (Lixandru 46). Antrenor: Marius Baciu
Arbitri: Marian Barbu – Imre Bucsi, Alexandru Corb
Arbitri VAR: Adrian Cojocaru – Ovidiu Artene
FOTO: Cristi Preda (gsp.ro)

