Superliga

Dinamo trece de la un antrenor străin la altul: A plecat Kopic a venit Campos, Mihalcea își așteaptă rândul!



Bucureștenii de la Dinamo s-a mișcat foarte repede și a găsit deja un înlocuitor pentru Zeljko Kopic. Croatul a ales banii celor de la Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite.

Nuno Campos (51 de ani) este cel care a semnat cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, iar conducerea clubului i-a stabilit deja primul obiectiv. Tehnicianul portughez are o misiune clară pe banca celor de la Dinamo București în următorul sezon competițional: să claseze echipa pe unul dintre primele trei locuri din Superliga României.

Antrenorul portughez nu va veni singur la București. Acesta își va aduce propriul staff la Dinamo: doi antrenori secunzi și un preparator fizic. În următoarele zile, cele două părți vor pune la punct toate detaliile în legătură cu staff-ul complet al echipei.

Anunțul oficial a venit pe contul de facebook al „câinilor roșii”:

”Clubul nostru a ajuns la un acord cu antrenorul lusitan Nuno Campos pentru a prelua banca tehnică!

Noul antrenor a semnat o înțelegere pe o perioadă de două sezoane, până la data de 30.06.2028.

În cariera sa, Nuno Campos a făcut parte din stafful lui Paulo Fonseca începând cu anul 2009 și până în 2021, perioadă în care a pregătit echipe precum Porto, Braga, Șahtior Donețk sau AS Roma, câștigând mai multe trofee: Cupa Portugaliei, Supercupa Portugaliei, Campionatul Ucrainei și Cupa Ucrainei.

În ultimul sezon, noul nostru antrenor a pregătit echipa de primă ligă maghiară Zalaegerszeg, unde a obținut cel mai bun rezultat al echipei de la revenirea în prima ligă din 2019 până în prezent, locul 5 în campionat, și a dus echipa până în finala Cupei Ungariei.

Bem-vindo, Nuno! Desejamos-te muito sucesso e o maior número possível de conquistas no nosso banco técnico!”

Se pare că antrenorul va fi prezentat pe data de 11 iunie de cei de la Dinamo, chiar în ziua în care va începe Campionatul Mondial din 2026.

Mihalcea își așteaptă rândul

Mai mulți dinamoviști get-beget l-au propus pe Adi Mihalcea pe banca celor de la Dinamo, în orele în care echipa a rămas fără antrenor după despărțirea de Kopic. Gică Mihali sau Cornel Dinu au fost printre cei mai vocali. „Cred că există o asemenea oportunitate și să fie și un antrenor care cunoaște trăirile din vestiar și de pe bancă, iar pentru mine este Adi Mihalcea. A salvat niște echipe și a creat un fotbal bun atât la Slobozia, cât și la Arad, neavând niște condiții deosebite”, a spus Dinu la emisiunea „Fotbal Show” de la Prima Sport.

În urmă cu câteva luni, Adrian Mihalcea recunoștea că într-o zi își dorește să revină pe banca celor de la Dinamo.  Doar că această zi nu a venit încă și tehninicianul de 50 de ani își va continua aventura la UTA. Ialomițeanul i-a mai antrenat pentru o scurtă perioadă pe „câini”, în mini-campionatul din pandemia de COVID

 






Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button