„Hurrikane” în defensiva Croației, Anglia pleacă perfect din blocstarturi pentru al treilea „mondial” la rând!

Probabil cel mai tare meci al etapei inaugurale a grupelor de la mondialele americane a produs și mult spectacol. Anglia a bătut-o cu 4-2 pe Croația în Texas, la Dallas, în fața a 70 de mii de spectatori. Omul meciul – Harry Kane, care ține pasul cu Mbappe, Haaland și Messi, cu o „dublă”.
Croaţii au avut prima ocazie, prin Sutalo, după doar 3 minute, dar cei care au concretizat au fost englezii. Modric a intrat imprudent asupra lui Madueke în careu, iar mingea a ajuns pe punctul cu var. Livakovic a apărat şutul lui Harry Kane, dar la VAR s-a descoperit faptul că portarul croat nu a avut nici un picior pe linia porţii în momentul execuției. S-a decis repetarea penalty-ului şi Kane a umflat plasa de lângă bara din stânga portarului. Iar englezul a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri marcate din penalty în istoria Cupei Mondiale: 5.
Meciul a fost deschis, iar băieții lui Zlatko Dalic au egalat în minutul 36. Sucic i-a pasat lui Baturina, iar acesta a înscris cu un șut frumos. Rezultatul pauzei e fost egal, dar nu 1-1, ci 2-2. Englezii au luat din nou în avantaj pe tabelă, după ce Kane a pus capul după cornerul bătut de Rice. În prelungiri, veteranul Perisic i-a deviat mingea cu capul lui Musa şi acesta l-a învins pe Pickford cu un șut la colțul scurt.
Anglia a jucat și mai bine după pauză, încurajată și de golul rapid al Bellingham. În minutul 48, mijlocașul lui Real Madrid a pătrund pe drepta până în careu, de unde a trimis la colțul lung: bară-gol. Apoi, Livakovic a evitat daunele, intervenind incredibil în fața lui Rice, Bellingham, dar și la tripla ocazie semnată James, Gordon şi Konsa. La celelalte buturi, Pickford a respins şutul din careu al lui Pasalic, după care englezii au rezolvat defintiv partida. La un atac rapid, Saka l-a găsit perfect pe Rashford în careul advers, acesta a trecut scurt de Sutalo și a trimis perfect în plasă.
„Albionul” debutează cu victorie pentru al treilea Mondial consecutiv, după 2018 şi 2022.
Formația:
Anglia: Pickford – R. James, Konsa, Stones (M. Guehi 87), O’Reilly – E. Anderson, D. Rice (M. Rogers 72) – Madueke (B. Saka 72), Bellingham (D. Spence 79), A. Gordon (Rashford 72) – Kane. Selecționer: Thomas Tuchel
Croația: Livakovic – Sutalo, Vuskovic (Pasalic 66), Gvardiol – Stanisic, Modric (Kovacic 58), Sucic, Perisic – Pasalic (Kramaric 78), Baturina (Vlasic 78) – P. Musa (Matanovic 66). Selecționer: Zlatko Dalic
Arbitru: Clement Turpin (Franţa)
FOTO: https://x.com/SGazetteSport

