Cupa Mondială 2026

Naționala Capului Verde, îmblânzitoarea de campioane mondiale: Uruguay riscă serios să nu iasă din grupe!



După 0-0 cu Spania, naționala Insulei Capului Verde mai încurcă serios, de această dată, planurile unei alte campioane mondiale. Uruguay s-a împiedicat și cu Arabia Saudită (1-1) și, după 2-2 cu exotica echipă din largul coastelor Africii de Vest, riscă să părăsească al doilea mondial la rând în faza grupelor.

Disputat în fața a aproape 65 de mii de spectatori sosiți pe arena din Miami, meciul părea să fie la discreția formației celeste. Uruguay a jucat frumos, cu pase din prima, pressing destul de bine orchestrat, dar a dat dovadă și de multă naivitate în apărare. Și la 40 de ani Muslera nu a învățat că un zid e format din 4-5 jucători, chiar și când executant e un fotbalist din Capul Verde, iar mai apoi, în loc să acopere prima gafă a colegului Oliveira, a scos-o și mai mult în evidență ieșind aiurea dintre buturi.

La aceeași vârstă, omologul Vozinha a făcut un nou meci bun, de această dată încurajat de la lojă și de mama sa. Aceasta a obținut, în sfârșit, viza pentru SUA și a trăit partida cu mult patos. Goalkeeperul de la GD Chaves a jucat de-a lungul carierei la formații precum AS Trencin, AEL Limassol, Gil Vicente, Zimbrul Chișinău și Progresso, iar acum este pe lista de polonezilor de la Wieczysta Cracovia, nou promovați în primă ligă.

Având doar 2 puncte în clasament, Uruguayul are nevoie de victorie cu Spania pentru a fi sigură de calificarea în 16-mi, dar nici ibericii nu-și permit să riște, ținând cont că naționala Capului Verde are prima șansă în meciul cu Arabia Saudită. Deși, din Grupa H, s-ar putea califica mai departe 3 formații.

Cum s-au marcat golurile

0-1 (min. 21): Kevin Lenini profită de faptul că sud-americanii au așezat doar oameni în zid și a șutat, în forță, pe jos, direct din lovitură liberă, de la 25 de metri

1-1 (min. 44): Araujo a marcat cu capul, din 2 metri, după ce mingea a revenit în teren din bara din dreapta lui Vozinha.

1-2 (min. 45+6):  Canobbio a pus latul din mijlocul careului la centrarea din stânga a lui Araujo

2-2 (min. 61): Olivera pasează greșit în centru, Muslera iese și el dintre buturi și Varela, abia intrat pe teren, a  marcat în poarta goală din afara careului

Formații: 

Uruguay: Muslera – Varela, Cáceres, Olivera, Sanabria – Valverde, Bentancur, Ugarte (De la Cruz – 70)- Canobbio, Fede Vinas (Nunez – 70), Maxi Araújo (Rodriguez – 82). Selecţioner: Marcelo Bielsa

Capul Verde: Vozinha – Moreira, Lopes, Borges, Sidny Cabral – Ryan Mendes, Kevin Pina (L. Duarte – 71), Arcanjo (D. Duarte – 46), Monteiro (Semedo – 80), Garry Rodrigues (Varela – 58) – Tavares (Costa – 58). Selecţioner: Pedro Leita Brito

Arbitru: Espen Eskas (Norvegia).

În primul meci al zilei din grupa H, Spania a învins Arabia Saudită, scor 4-0.

Clasament

FOTO: x.com










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button