Marți seara, Daniel Scridon, colegul meu de-o viață, a stat căpătâiul mamei sale. I-am împărtășit durerea, mi-a părut rău să-i văd familia în lacrimi. Dintr-o dată capela din Sânnicolau Mic și părintele Gheorghe Gligor m-au răvășit și mai tare. Am realizat că trecuseră șase ani de când am fost acolo pentru prima oară. Era tot o seară caniculară de iunie, foarte mulți oameni din lumea fotbalului (și nu numai) cu capetele plecate, ascultând vocea blândă, tremurândă a părintelui Gligor. Acesta i-a fost duhovnic și prieten lui nea’ Popică și a vorbit din adâncul inimii sale pentru intra în adâncul sufletelor celor care au venit să-i aducă un ultim omagiu.

Ionuț Popa s-a stins pe 25 iunie 2020 la 67 de ani și 39 de zile. A mai și greșit față de marea iubire a vieții sale, dar a fost utist. Și fiecare om care l-a cunoscut cu adevărat stă garant. Iar unul dintre aceștia este colegul de breaslă, Levente Balint, polist până în măduva oaselor, fost ofițer de presă al „alb-violeților” pe vremea lui nea’ Popică. ”Salvarea de la -14 cu Poli Timișoara rămâne memorabilă. Vestul fotbalistic îi datorează enorm. Respecta mult Timișoara. Iubea enorm UTA. Și împăca această relație oximoronică” – e doar o parte din mesajul lui Levi de astăzi, la 6 ani de la plecarea lui Mister.

Adulat la Iași și apreciat la Oradea, Mioveni sau Timișoara, antrenorul arădean se întorsese pe banca „Bătrânei Doamne” într-o perioadă grea. I-a salvat pe  roș-albi” de la retrogradare, în exilul de la Șiria și mai apoi a pregătit sezonul promovării cu Gyuszi Balint la timonă. Pe 9 martie 2019, Ionuț Popa se ridica pentru ultima oară de pe bancă. Era banca UTA-ei, după meciul cu ACS Poli, echipa cu care reușise epica salvare de la retrogradare, chiar după un baraj cu…UTA. Cercul carierei se închidea perfect, deși la acea vreme existau speranțe pentru revenirea în iarbă a carismaticului antrenor.

Ulterior, după aflarea diagnosticului, lui „Mister” i se mai cerea o minune. Făcuse deja atâtea. Cu „Bătrâna Doamnă” pe „Dan Păltinașanu” la acel 3-4, la Oradea, unde a promovat Bihorul după un baraj de infarct cu Oțelul, la Iași, unde a fost numit și Domnitor al Moldovei după o serie de rezultate istorice și, în fine, la poalele Cetății Șiria, când a salvat-o pe Poli, dar nu și propria-i mustață. De ar fi fost atât de simplu…Doar minunile din fotbalul pe care-l mânca pe pâine nu pot încurca planurile lui Dumnezeu.

Acum două zile, îndreptându-mă, spre ieșirea din cimitirul din Sânnicolau Mic, pe dreapta, Mister îmi zâmbea din poza atașată pietrei funerare. Automat, amintirile îți aleargă prin minte. Zâmbetul ți se afișează instantaneu pe față, căci momentele frumoase, hazlii nu se compară cu încrâncenarea dintr-un sport pe care-l numim și ar trebui să rămână mereu un joc. Doar sufletul rămâne greu, stomacul strâns, pentru profesionistul, omul și prietenul pe care l-ai pierdut și-ți mai aleargă doar prin minte.

Odihnă veșnică, nea’ Popică!