Capul Verde – un punct și cu Arabia Saudită, pentru o calificare nesperată dintr-o grupă cu două foste campioane mondiale!

Pe locul secund al grupei H a terminat, uluitor, Capul Verde, africanii obținând a treia remiză la rând, a doua cu 0-0, după cea cu Spania, și cu Arabia Saudită, în meciul jucat la Houston. Încă o dată portarul Vozinha a fost la eroul echipei sale, având o intervenție fantastică inclusiv în prelungirile primei reprize la șutul violent al lui Kanno.
De această dată, Joao Paolo, jucătorul lui FCSB, a fost titular și chiar integralist pentru echipa lui „Bubista” și a făcut un meci extrem de solid. Ba chiar a avut o ocazie bună de gol în partea secundă. Pentru africani a mai jucat și Willy Semedo, fost jucător la Poli Iași, care a trimis două șuturi la poartă, unul fiind apărat de Alowais (22), iar altul fiind imprecis (42).
În ultimul sfert de oră, raportul ocaziilor rarisime a fost 2-1 pentru Capul Verde. Laros Duarte (74) a ratat pe contraatac singur cu portarul saudit, apoi Vozinha (90+2) a prins șutul trimis de Alhamddan (90+2). La una din ultimele faze, Da Costa a ratat golul victoriei, trimițând alături de poartă din poziție ideală (90+5).
Așadar, una peste alta, naționala Capului Verde poate chiar merita să se impună în fața arabilor, însă și punctul e de aur. Africanii termină pe locul 2, peste Uruguay, cealaltă fostă campioană mondială, alături de Spania.
Mai departe, însă, pare capăt de drum în America pentru „rechinii albaștri”, care vor da peste campioana en-titre, Argentina, în 16-imi. Oricum, ei au scris deja instorie ieșind dintr-o grupă cu două foste campioane mondiale, Spania și Uruguay. Însă, după Yamal, Joao Paolo are marea șansă să joace în cariera sa și împotriva „Regelui” Messi.
Formații:
Arabia Saudită: Al Owais – Abdulhamid, Al Amri, Tambakti, Boushal (82 Al Harbi) – Mandash (66 Al Hamdan), N. Al Dawsari, Al Khaibari (46 Al Juwayr), S. Al Dawsari (66 Al Shamat)- Kanno, Al Buraikan. Selecționer: Georgios Donis.
Capul Verde: Vozinha – Pina (90 Moreira), Lopes, Borges, Joao Paulo – Lenini – Mendes (71 Rodrigues), Duarte, Monteiro (71 L. Duarte), Semedo (61 Varela) – Livramento (61 Da Costa). Selecționer: Pedro Leitao Brito „Bubista”.
Arbitru: Francois Letexier (Franța)
Clasament

sursă: print TV X.com

