Un atacant de 2 metri scrie istoria unui 3-3 de poveste între Austria și Algeria, ambele formații merg braț la braț în 16-imi!

Spre deosebire de Australia – Paraguay și chiar Portugalia – Columbia, ambele încheiate cu rezultate de egalitate, fără goluri, ce le mulțumesc toate taberele, ceea ce s-a întâmplat între Austria și Algeria nu poate fi încadrat la „remiză de salon”. Ambele formații au marcat în prelungirile partidei, scenariu greu de respectat într-o înțelegere, fie ea și mutuală. Până la urmă, confruntarea din Grupa J s-a încheiat cu scorul de 3-3.
Pe stadionul ”Kansas City Stadium”, Austria a condus de două ori în timpul regulamentar, dar a fost egalată. În prelungiri, africanii au marcat primii, prin vedeta Mahrez, dar masivul Sasa Kalajdzic (2 metri, de la Lask Linz) a impus remiza și și-a dus echipa pe locul 2 în grupă.
În urma acestei remize dramatice, avantajată pare Algeria, care, deși ocupă locul 3 în grupă, va juca în 16-imi cu Elveția, în timp ce Austria va da peste campioana europeană, Spania. Victima colaterală a rezultatului din Kansa este Iran, cea mai bine clasată echipă de pe locurile 3 care nu merge mai departe.
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min 28): Arnautovic deschide scorul pentru europeni, cu un șut la colțul scurt, după ce inițial preluase defectuos balonul.
1-1 (Min 45): Bengali a egalat cu multă șansă, din 6 metri, după o fază în care mingea ce părea că se scurge în aut, s-a lovit de fanion, a fost recuperată de Mahrez, care l-a servit pe colegul său pentru 1-1.
2-1 (Min 55): Laimer îi pasează în careu lui Sabitzer, iar mijlocașul Austriei face 2-1.
2-2 (Min 60): Mahrez egalează după pasa în fața porții a lui Aouar.
2-3 (Min 90+4): Mahrez face „dubla” cu o execuție cu piciorul, drept la colțul lung.
3-3 (Min 90+6): Kalajdzic face 3-3 cu o lovitură de cap
Formații:
Austria: A. Schlager – Posch, Lienhart, Alaba (62 Danso), Mwene – Seiwald, X. Schlager (46 Grillitsch) – Schmid (46 Wanner), Laimer, Sabitzer – Arnautovic (46 Gregoritsch). Selecționer: Ralf Rangnick.
Algeria: Benbot – Belghali (71 Chergui), Mandi, Bensebaini, Hadjam (71 Ait-Nouri) – Aouar, Bentaleb, Maza – Mahrez, Gouiri (71 Belaid), Chaibi. Selecționer: Vladimir Petkovic.
Arbitru: Ilgiz Tantașev (Uzbekistan).
Clasament

sursa: printscreen TV X.com









