„Faraonii” nu s-au speriat de schimbarea de portar a australienilor și au fost „ață” la loteria penalty-urilor!

Prima națională din Africa, cu populație arabă, calificată la o Cupă Mondială (1934) a obținut o performanță notabilă în America. Egiptul s-a calificat, în premieră, în optimi trecând, după loviturile de departajare, cu scorul de 4-2, de echipa naţională a Australiei. La turneul din 1934 s-a desfășurat într-un format eliminatoriu, iar „faraonii” fuseseră eliminați cu 4-2 de Ungaria.
Australienii au lovit bara la Dallas, încă din minutul 5, prin Volpato, dar scorul a fost deschis de africani. Emam Ashour a înscris din nou, după meciul de debut, cu Belgia. Egiptul a fost echipa mai bună în prima parte, dar nu a mai marcat și a plătit după pauză. „Cangurii” au avut o altă față, iar reușita de 1-1 a venit, oarecum, natural, cu toate că vorbim despre un autogol.
Hany – primul jucător din 1966 încoace care își înscrie două autogoluri la aceeași ediție a Cupei Mondiale
Iar Mohamed Hany a devenit primul jucător din 1966 încoace, care își înscrie două autogoluri la aceeași ediție a Cupei Mondiale, golul egalării Belgiei și respectiv al Australiei. Apoi, Rabia a ratat în al patrulea minut al prelungirilor, portarul Beach salvându-şi echipa cu o paradă extraordinară la lovitura de cap a acestuia şi meciul a intrat în cele două reprize suplimentare. Africanii au fost ceva mai vii în cele 30 de minute, dar tabela nu s-a mai modificat și s-a trecut la penalty-uri. Primul fotbalist care a deținut acest record negativ a fost bulgarul Ivan Vutsov, în anul 1966.
Mat Ryan a intrat între buturi degeaba înainte de penalty-uri, omologul său egiptean are ADN
Dar nu înainte ca Patrick Beach, titular în toate cele patru meciuri disputate de „Socceroos”, să fie înlocuit cu Mat Ryan. A fost doar a doua oară în istoria Cupei Mondiale când un portar a fost trimis în joc exclusiv pentru executarea penalty-urilor, după cazul lui Tim Krul, introdus de Olanda în sfertul de finală cu Costa Rica, la ediția din 2014.
Strategia nu a dat însă rezultatele așteptate: Ryan nu a reușit să apere niciun penalty. Sabir, Rabia, Salah și Abdelmaquid au marcat pentru egiptieni, în timp ce dincolo doar Irvine și Mabil au scuturat plasa adversă. În schimb, căpitanul Harry Souttar a tras peste poartă, iar Herrington a trimis în bară, așa că „faraonii” s-au impus cu scorul de 4-2 și se pregătesc pentru o înfruntare cu Argentina, dacă trece de Capul Verde.
Mai trebuie spus că Mostafa Shobeir, portarul egiptenilor, e fiul lui Ahmed Shobeir, portar de legendă la Al Ahly și al naționalei. Cel care, la Cupa Mondială 1990, a determinat, împreună cu colegii din apărare, apariția regulii prin care nu mai poți pasa propriului goalkeeper, iar el să o prindă în brațe.
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 13): Karim Hafez a centrat şi Emam Ashour a înscris cu o lovitură de cap.
1-1 (Min. 55): O’Neill a centrat din lovitură liberă şi Mohamed Hany a înscris în propria poartă cu capul
Formații:
Australia: Beach (119 M. Ryan) – Circati, Souttar, Herrington – Behich, O’Neill (91 Okon-Engstler), Irvine, J. Bos (46 Trewin) – Metcalfe (91 Mabil), Volpato (74 Hrustic) – Irankunda (74 M. Toure). Selecționer: Tony Popovic.
Egipt: Shoubir – Hany, Rabia, Y. Ibrahim, Hafez (80 Trezeguet) – Ashour, Fathy (67 Abdelmaquid), Attia (120+1 Saber), Marmoush (106 Abdelkarim) – Ziko (67 H. Hassan), Salah. Selecționer: Hossam Hassan.
Arbitru: Gustavo Tejera (Uruguay)
sursă foto: printscreen TV X.com









