Mikel Merino continuă să fie eroul ibericilor, Belgia – „îngropată” de portarul de rezervă! Spania – Franța – ce semifinală!

Reprezentativa Spaniei a primit primul gol la Cupa Mondială, dar a avut puterea să marcheze de două ori în poarta Belgiei și să se califice din nou între cele mai bune patru echipe din lume după 16 ani. Campioana europeană a înscris golul decisiv cu două minute înainte de final, prin omul ce a decis și sfertul cu Portugalia, Mikel Merino.
Ibericii și-a respectat statutul de favorită printr-un joc ofensiv mai bun ce a produs și destule ocazii. Șutul lui Rodri a fost blocat, cel al lui Baena s-a dus în brațul lui Ngoy, dar nu s-a dat penalty, iar Yamal a șutat pe lângă poartă. Adică destule situații ce au anunțat golul lui Fabian Ruiz, după ce Courtois respinsese șutul lui Olmo. Portarul flamazilor și-a ținut echipa în joc, respingând lovitura liberă a lui Yamal, concluzia reprizei scriind-o Belgia. La capătul unui atac ca la handbal, De Ketelaere întrerupt la 650 de minute recordul lui Simon, fără gol primit la o Cupă Mondială.
Fiind deja minutul 41, la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1 și spaniolii și-au reluat atacurile după pauză. Yamal, în două rânduri și F. Torres au ratat, însă l-au uzat pe Courtois, care în minutul 71 a cerut schimbare. Pe teren a intrat Lemmers, care a comis-o când mai erau 2 minute de jucat din timpul regulamentar. Omul ce a adus din nou bucuria în tabăra spaniolilor a fost Merino, care a profitat de respingerea greșită a goalkeeperului belgian, aflat la debutul la un turneu mondial.
S-a terminat 2-1 și avem o semifinală de vis marți, 14 iulie, de la 22, între Franța lui Mbappe și Spania lui Yamal. Pe cealaltă parte de tablou, a treia semifinalistă se va decide dintre Norvegia și Anglia, respectiv Argentina și Elveția. Cele două meciuri sunt duminică, 12 iulie, de la 00:00 și 04:00 orele României.
Lacrimile lui Courtois – justificate și de eroarea decisivă a lui Lammens
Se poate spune că meciul și calificarea Spaniei în „careul de ași” s-a jucat la accidentarea lui Thibaut Courtois. Portarul lui Real Madrid a acuzat probleme la coapsa piciorului stâng și a declarat forfait cu 20 de minute înainte de final. Courtois a început să plângă incontrolabil și a fost consolat cu greu de cei din staff-ul tehnic și colegii de pe margine. Lacrimirile pot fi explicate prin faptul că, probabil, a fost „cântecul de lebădă” al goalkeeperului de 1,99 metri.
În minutul 88, durerea lui Thibaut Courtois a fost și mai mare, căci înlocuitorul său, Senne Lammens, au îngropat Belgia. Acesta din urmă venea după sezon foarte bun la Manchester United, echipă care l-a transferat vara trecută de la Royal Antwerp, cu 21 de milioane de euro. Portarul a fost unul dintre cei mai buni oameni ai englezilor, la anul său de debut, însă tot entuziasmul din sezonul trecut s-a făcut scrum odată cu debutul dezastruos la Cupa Mondială.
De la Fuente: „Meritam să câștigăm mai confortabil!”
La final, Luis de la Fuente și-a lăudat echipa, dar l-a evidențiat și pe Mikel Merino, eroul naționalei iberice al doilea meci la rând la Cupa Mondială. „Vreau să reiterez cât de mândru sunt să antrenez o echipă atât de dedicată. Meritam să câștigăm mai confortabil, dar trebuie să recunoaștem cât de greu este să câștigi la Cupa Mondială. Merino are multe calități, este un jucător de talie mondială. Este făcut special pentru acest rol. Suntem norocoși să-l avem. Când avem nevoie de el, este mereu acolo. Este corect să credem că vom lupta pentru a învinge Franța. O echipă grozavă se va confrunta cu o altă echipă grozavă”, a spus selecționerul Spaniei, citat de as.com.
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 30): Fabian Ruiz a împins mingea în poartă, după ce Courtois a scos inițial șutul lui Olmo!
1-1 (Min. 41): De Ketelaere a marcat cu capul din pasa lui Castagne, din dreapta
2-1 (Min. 88): Merino a profitat de mingea respinsă în față de Lammens și a trimis balonul în plasă!
Formații:
Spania: Unai Simon – Pedro Porro, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Rodri, Fabian Ruiz (65 Pedri) – Yamal, Dani Olmo (86 Merino), Alex Baena (55 Ferran Torres) – Oyarzabal (79 Nico Williams). Selecționer: Luis de la Fuente
Belgia: Courtois (71 Lammens) – Castagne, Ngoy, Mechele, De Cuyper (60 Seys) – Vanaken (60 Lukaku), Raskin – Trossard (60 Witsel), De Bruyne (86 Saelemaekers), Doku – De Ketelaere. Selecționer: Rudi Garcia
Arbitru: Michael Oliver (Anglia)
sursă foto: printscreen TV X.com









