Progresul PecicaUTA Academie

Juniorii mari ai UTA-ei au fost peste Progresul Pecica, în amical! Sergiu Sabău e noul fundaș al lui Mihai Pectuț

Utiștii ce vor reprezenta Academia „roș-albă” în noul sezon al Ligii de Tineret au fost peste cei de la Progresul Pecica, care au treabă în Liga 3-a de la finalul lunii august. Ba chiar Mihai Petcuț conteză și pe câțiva seniori, care nici ei nu au putut înclina balanța în testul cu UTA U18, de pe arena „Pădurice”. Formația pregătită de Sandu Gaica și Adi Ungur s-a impus cu scorul de 3-1, acesta fiind și scorul primei reprize.

A fost un meci deschis, cu garda jos, cu o sumedenie de ocazii de o parte și de cealaltă, însă golurile au fost concentrate în ultimul sfert al actului întâi. În minutul 29, Sandu a primit o pază filtrantă de la R. Sabău, a scăpat pe zonă centrală și a trimis la colț, bară-gol. După doar 1 minut, Gherman a fost pe fază la o deviere norocoasă în careul pecican și a făcut 0-2. Robert Baba a readus-o pe Progresul în joc, interceptând o minge jucată de fundașii lui Gaica și mergând cu ea până poartă. Până își va găsi viitoarea destinație, Ciubăncan își intră în forma sportivă la juniorii mari ai UTA-ei și chiar a marcat un gol de vârf autentic pentru 1-3. Margan a centrat din stânga și atacantul de 22 de ani a atacat bine colțul scurt.

În ciuda ocaziilor mari de-o parte și de cealaltă, semnate Pamfile sau Baba, respectiv Șulea sau Barbu, tabela nu s-a mai modificat până la final și utiștii și-au reparat rapid moralul puțin șifonat după 1-6 la Sântana. „Așa cum nu eram îngrijorat după eșecul de la Sântana, tot așa nu sunt foarte încântat după victoria de la Pecica. Doar am remarcat că toți băieți și-au schimbat atitudinea și atunci și jocul arată mai bine și apare și rezultatul. Mă bucur că am avut aproape două formule de joc, păcat de problema lui Roateși, sper să nu fie ceva grav. Vineri jucăm la Budapesta, cu Vasas și ne apropiem încetul cu încetul de startul campionatului”, a mențional Sandu Gaica.

Neavându-i la dispoziție pe Aldan și Mura, Mihai Petcuț a aliniat și el o formație cu medie de vârstă destul de scăzută. Fundașul Sergiu Sabău (26 de ani) a debutat, în schimb, la Pecica, N. Roșca a plecat, iar în acest moment, lotul Progresului poate fi considerat defintivat. „Nu trebuie uitat că avem o singură săptămână de antrenamente și un lot nou, cu mulți copii, pe care trebuie să-i sudăm într-o echipă. Mă bucur că am reușit să fac două formule de joc echilibrate pe posturi și am făcut un antrenament bun prin joc. Ultimul lucru care m-a interesat e rezultatul, doar că se știe că la fotbal nu-ți cade bine să pierzi niciodată. Până la urmă, la câte ocazii au fost la acest amical, rezultatul putea fi oricare, așa că mergem mai departe și învățăm ce avem de învățat din fiecare meci”, a punctat și antrenorul principal al pecicanilor, care, după meci, a fost sărbătorit cu tort de elevii săi și conducerea pecicană pentru intrarea în cel de-al 58-lea an al vieții. Petcuț își va vedea echipa la treabă și sâmbătă, la Curtici, iar peste o săptămână e programat deja primul tur al Cupei României.

Formații:

Pecica (prima repriză): Zamfir – Kocsis, Galcue, Indreica, N. Roșca (30 Hodoșan) – M. Rusu, Șiclovan – Ilie, Borcea, Crainic – Huc (30 Baba).

Pecica (repriza a doua): L. Roșu – Berar, Ene, S. Sabău, Olăroiu – Hodoșan, Pamfile – Vidican (75 Arsene), Dragoș, Barbu – Baba.

UTA U 18 (prima repriză): Pavelea – Cijesvschi, M. Rădoi, R. Sabău, Margan – Dogan, Sandu, Picioruș, Șulea – Ciubăncan, Gherman.

UTA U 18 (repriza a doua): Pavelea – Felea, Mezei, R. Sabău, Drăgușin – Antochi, Pelau, Roateși (75 Picioruș) – Sulea (60 Margan) – Șerban, Zvenca.

Arbitru: Nicolae Iacob








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button