UTA Arad

Alessandro Murgia și-a reziliat contractul cu U. Cluj și nu va mai ajunge la UTA!

UTA continuă să-l caute pe înlocuitorul lui Răzvan Oaidă, după ce a căzut împrumutul lui Alessandro Murgia, de la Universitatea Cluj. Mijlocașul italian crescut de Lazio a preferat să-și rezilieze amiabil contractul cu „șepcile roșii” pentru a-și putea alege singur viitorul și acesta va fi, probabil, în fotbalul italian.

Echipa arădeană a încercat să-l convingă pe mijlocașul de 29 de ani să semneze un contract pe cel puțin un sezon, pentru 10 mii de euro pe lună, însă oferta nu l-a convins și din chestiuni legate de familie. Murgia are trei copii și preferă să coboare până în Serie C pentru a se întoarce în Italia împreună cu familia.

Originar din Roma, Alessandro Murgia şi-a început cariera la Lazio Primavera, apoi a debutat la echipa de seniori a clubului din capitala Italiei. Mijlocaşul italian în vârstă de 29 de ani a fost apoi împrumutat la Spal, şi ulterior transferat definitiv pentru patru milioane de euro. În cariera sa a mai jucat pentru Perugia, iar din 2023 până în 2025 a fost legitimat la FC Hermannstadt, în Superliga României. Pentru sibieni a evoluat în 70 de partide şi a marcat şase goluri, însoțite și de patru pase decisive. Murgia are 22 de prezențe în echipele naționale ale Italiei la U18, U19 şi U21.

Anunțul clubului U. Cluj despre despărțirea de Murgia

”FC Universitatea Cluj și mijlocașul italian Alessandro Murgia (29 de ani) au ajuns la un acord privind rezilierea contractului.

Fotbalistul originar din Roma a venit la „U” în vara anului trecut și a evoluat în 23 de partide în toate competițiile, intrând, însă, de cele mai multe ori, din postura de rezervă.

Mulțumim, Alessandro și mult succes în continuare!”

Foto: Mălina Guler








2 comentarii

  1. F bine duca-se in serie C ca precis ii dau aia acolo 100 de mii pe luna.Tot felul de pretentii din astea total nejustificate,tu nici nu mai sti ce forma are mingea si vrei 16000 pe luna si maine te accidentezi ca si Oaida si stai bine merci luni de zile pe o caruta de bani.

    5
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button