SuperLiga, etapa a 5-a: Basarabeanul Lungu salvează un punct pentru Oțelul, cu campioana! CFR – inexistentă cu Corvinul

Vineri
FC Voluntari – Petrolul Ploiești 1-2
Nou promovata din județul Ilfov rămâne cu un singur succes stagional, cel împotriva UTA-ei, după viziat celor de la Petrolul, care ajung cumva la cota 9 puncte, pe locul 2 în SuperLigă. Ploieştenii au primit penalti încă din primele minute ale partidei, pentru un fault al lui Dumbrăvanu la Leo Teixeira. Bran Flores a transformat în minutul 9, dar reacția gazdelor a fost promtă. După 10 minute, M. Roman II a egalat cu o lovitură de cap la cornerul executat de Ion Gheorghe. Tot Roman a ratat pe final de repriză din poziție de singur cu portarul, însă până atunci, Guțea a șutat și el de puțin alături, iar Zima a scos aproape din vinclu execuția lui Haruț de la marginea careului. În schimb, repriza secundă a aparținit în totalitate „lupilor”. Situațiile de gol semnate Martins (reluare în plasa laterală) și Jerdea (șut parat de Jurhar) au anunțat golul de 3 puncte. Acesta a venit de la fundașul Malula, care a marcat cu capul după centrarea lui Teixeira. A fost prima reușită a ploieștenilor ce nu a venit din penalty! Ex. utistul Mark Țuțu a fost integralist pentru prahoveni și chiar a jucat bine.
FC Argeș – Farul Constanța 1-1
Echipa antrenată Ioan Ovidiu Sabău ar fi putut urca pe primul loc în SupeLigă, chiar în locul Argeșului, dacă ar fi câștigat vineri seara, la Mioveni. Însă, până la urmă, a rezultat o remiză echitabilă, deși piteștenii au forțat mai mult pe final. Confruntarea a început cu 6 minute întârziere, din cauza unui steag al galeriei gazdelor, care obtura o cameră VAR. În minutul 15, Dican a fost la un pas să fie eliminat, după o fază în care arbitrul i-a acordat un galben și a fost chemat de VAR să revadă faza faultului asupra lui Moldoveanu. „Centralul” Găman a rămas, însă, consecvent primei decizii şi fundașul Farului a rămas cu avertisment. Doar că din lovitura liberă rezultată, constănțenii au primit gol de la Moldoveanu, care tras de la distanță și chiar devierea lui Dican l-a păcălit pe Munteanu. Însă, Farul a egalat după numai patru minute (22), prin Radaslavescu, la o acțiune șnur de contraatac purtată de Sylvestre. Apoi, francezul putea marca el, dacă șutul cu stângul nu trecea de puțin alături. Până la pauză, am mai avut doar execuțiile de control ale lui Pârvu și Moldoveanu. În partea secundă, portarul Căbuz a respins mingea şutată de Doicaru, în minutul 54, portarul lui Adnone intervenind mai apoi şi la şutul tare al lui Radaslavescu. În ciuda unei presiuni puse pe careul oaspeților în ultimele 10 minute, Argeșul nu și-a mai creat vreo ocazie clară de gol și s-a terminat 1-1, rezultat la care piteștenii rămân primii în clasament.
Sâmbătă
FK Csikszereda – Sepsi Sf. Gheorghe 0-0
Primul derby al Secuimii disputat pe scena primului eșalon fotbalistic al României s-a încheiat fără goluri, dar jocul a fost unul agreabil, cu ocazii. Prima dintre acestea a venit după doar 3 minute, când Cascardo a intervenit salvator la șutul din mijlocul careului al lui Csuros. De partea cealaltă, Pap a respins şutul lui Funsho, venit la mijlocul reprizei (26). După alte cinci minute, tot oaspeţii au ratat, prin Karamoko, Pap intervenind excelent. Finalul reprizei le-a aparținut gazdelor. Acestea au lovit transversala în minutul 43, prin Toth-Pap, după care Eppel a reluat incredibil, cu capul peste poarta goală. În fina, Lazar a respins și şutul sub bară expediat de Paszka. Meciul a scăzut din intensitate în partea secundă, cu excepția perioadei 71, 74 și 76, când Sepsi putea da lovitura. Îns șutul de la distanță alui Câmpean s-a deus de puțin pe lângă, Funsho a reluat prea slab cu capul din 8 metri, iar Oberlin nu a putut relua spre poartă din 6 metri. Csikszereda a luat, astfel, primul lor punct în Superligă, în timp ce Sepsi e pe locul 9, cu 6 puncte. Interesant că cele două formații au înregistrat un 0-0 și în jocul din grupele Cupei României din sezonul trecut.
FC Rapid – Dinamo 0-1
După remiza fără gol de la Arad, Rapidul nu marchează nici în derby-ul, de pe Giulești, cu Dinamo și chiar pierde după o contră rapidă dusă de două dintre rezervele lui Nuno Campos. „Alb-vișiniii” au avut prima ocazie importantă a meciului încă din minutul 6, când Bellaarouch a respins şutul lui Onea. Portarul marocan a respins şi la marea ocazie a lui Stojilkovic, din minutul 33, iar, la rândul său, atacantul elveţian a mai încercat un şut, în minutul 42, dar mingea a trecut pe lângă bara din stânga portarului. Giuleştenii au încheiat repriza în atac, cu şutul lui Alex Dobre, respins de Bellaarouch, dar același Dobre trecuse cu câteva minute înainte pe lângă o minge primită în gura porții. „Câinii roșii” au încercat timid poarta gazdelor de abia în actul secund. S-a întâmplat prin Pascual, care a reluat cu capul spre poarta lui Aioani. Daniel Pancu a mai făcut o dată circ și a fost trimis în tribună de arbitrul Horaţiu Feşnic. Era minutul 53 și antrenorul Rapidului nu a fost de acord cu o întrerupere a jocului la accidentarea lui Musi. Ultima ocazie a Rapidului a venit de la Moruţan, care a trimis peste poartă, din careu, după care Dinamo a devenit stăpână pe situație, mai ales că marcase și avea moral. În minutul 73, Hintsa a trecut pe lângă Kramer la mijlocul terenului, a prins viteză și i-a trimis excelent lui Karamoko. Francezul a intrat în careu şi l-a învins pe Aioani cu un şut pe jos, la colţul lung. Mărginean putea închide meciul, dar șutul său de la marginea careului mic s-a dus peste poartă. Trupa vizitatoare a ținut inteligent de minge în ultimele minute și Rapidul pierde primul meci stagional. În schimb, Dinamo e noul lider al SuperLigii, având un golaveraj mai bun decât FC Argeș.
Duminică
Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1
Campioana a scăpat printre degete victoria de la Galați, deși a jucat în inferioritate numerică încă din minutul 29. Chiar și cu mai mulți fotbaliști ce nu prind de obicei primul „11”, titularii find odihniți pentru disputa cu Ararat-Armenia, din play-offul Europa League, Universitatea Craiova a arătat binișor în prima jumătate de oră a meciului de pe Dunăre. Cu toate că a riscat la bara plină lovită de Patrick, cu o lovitură cu capul. Echilibrul care s-a rupt brusc, după o jumătate de oră de joc, când Al. Crețu a fost trimis la vestiare pentru cumulul de cartonașe galbene. Din acel moment gazdele au ieșit la joc, s-au instalat în ofensivă și chiar au fost extrem de periculoase, în special prin Patrick, care nu a reușit să-și gestioneze pașii în careul lui Sava. În partea secundă, campioana a crezut în șansa ei și, spre stupoarea celor prezenți la meci, a reușit să dea lovitura în 10 oameni. Etim a fost găsit excelent în mijlocul careului gălățean de Băluță și l-a „executat“ la firul ierbii pe Dur-Bozoancă. Oțelul a acuzat șocul, iar oltenii au mai ratat două șanse bune prin Băsceanu și Etim. Gălățenii au strâns, totuși, rândurile și au atacat cu toate liniile o echipă ce gâfâia tot mai mult în zece oameni. Și, până la urmă, au obținut egalarea, după super-execuția semnată de basarabeanul Lungu: șut de la 30 de metri acolo unde Sava nu mai poatea ajunge. Cu doar 7 puncte, Universitatea rămâne la mijlocul clasamentului, iar Oțelul e imediat sub ea.
Corvinul Hunedoara – CFR 1907 Cluj 3-0
CFR Cluj pierde în premieră la Arad, pe noul „Francisc Neuman”, dar nu în fața UTA-ei, ci a celor de la Corvinul. Trupa lui Maxim a profitat de haosul din tabăra campioanei Provinciei, chiar și după venirea lui Marius Șumudică, care a arătat foarte rău. Nou promovata a trimis 22 de șuturi spre poartă, 8-1 pe spațiul porții și pe trei dintre ele le-a transformat în gol. Hunedorenii au intrat pe merit în avantaj la pauză, căci au avut destule situații în care puteau marca mai repede, în special prin Pârvulescu și Espinosa. În minutul 43, după un corner, Manolache și-a făcut mingea în stânga, în 12 metri și a trimis imparabil sub bară, la colțul scurt. CFR-ul a avut, totuși, un moment în care putea să schimbe direcția jocului, însă Drazic a tras în pieptul lui Sandu, din poziție de unu la unu cu acesta. Corvinul a simțit pericolul și a vrut să fie sigură că nu mai poate fi ajunsă. A punctat și celălalt fundaș central titular, Ivancevic, care a profitat de faptul că portarul Vâlceanu a nu a reușit să țină un balon ce s-a plimbat prin careul mic. Intrat pe gazon, Gillard a ratat două ocazii, însă ultima a fost transformată în golul de 3-0 de nigerianul Goodlad, care urmărise faza. Hunedorenii au ajuns pe locul 6 și rămân să joace tot la Arad, dar din postura oaspeților celor de la UTA.
Vineri, 14 august
FC Voluntari – Petrolul Ploiești 1-2
M. Roman 19 / Bran Flores 9 (penalty), Malula 71
FC Argeș – Farul Constanța 1-1
R. Moldoveanu 18 / Radaslavescu 22
Sâmbătă, 15 august
FK Csikszereda – Sepsi Sf. Gheorghe 0-0
FC Rapid – Dinamo 0-1
/ Karamoko 72
Duminică, 16 august
Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1
Lungu 87 / Etim 56
Cartonaș roșu: Crețu 29 (Craiova)
Corvinul Hunedoara – CFR 1907 Cluj 3-0
Manolache 43, Ivancevic 71, Goodlad 89
Luni, 17 august
Ora 18.30 Universitatea Cluj – UTA Arad
Ora 21.30 FCSB – FC Botoșani
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 21 august
Ora 20.30 Petrolul Ploiești – FC Rapid
Sâmbătă, 22 august
Ora 18.30 UTA Arad – Corvinul Hunedoara
Ora 21.30 Dinamo – Universitatea Cluj
Duminică, 23 august
Ora 16.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Farul Constanța
Ora 18.30 Universitatea Craiova – FC Voluntari
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – FCSB
Luni, 24 august
Ora 18.30 FC Botoșani – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 Oțelul Galați – FC Argeș
FOTO: gds.ro







