SuperLiga, etapa a 10-a: FCSB a fost umilită la Craiova și Baciu își face bagajele, CFR-ul profită de omul în plus cu Botoșaniul!

Vineri
UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0
În deschiderea rundei cu numărul 10, ultima înaintea „ferestrei” internaționale, UTA a bătut-o pe Sepsi, la Arad, la ultima fază a meciului. Până atunci, arădenii își mai creaseră și alte ocazii. În prima repriză, prin Sota și Coman (parate de Lazar) și Dorobanțu (transversală cu o lovitură de cap), în timp ce Sepsi a reacționat cu două șuturi periculoase semnate Cascardo și D. Andrei. Acesta din urmă a deschis partea a doua cu o finalizare de puțin alături, după care UTA a condus clar ostilitățile, însă ocazii mari de gol nu au fost. În ultimul sfert de oră, presiunea pusă pe adversar s-a limitat la șuturi de la distanță, semnate Coman, Sinani, Abdallah și El Sawy și meciul curgea spre un 0-0. A venit minutul 90+1, când Roman a bătut o lovitură liberă în careu, mingea a ajuns la Ouaneh, care a tras în Cîmpean, iar mingea s-a dus în lateral dreapta, la Dorobanțu, care a înscris cu un șut puternic la colțul scurt, spre bucuria unui stadion întreg. UTA strânge 12 puncte și scapă de „zona roșie”, în timp ce Sepsi își va pierde poziția de play-off.
FC Rapid – FC Argeș 3-1
SuperLiga are un nou lider de vineri seara, după ce Rapidul a câștigat al doilea meci consecutiv pe teren propriu. După 2-1 cu Voluntari, giuleștenii au trecut și de FC Argeș cu 3-1, iar vestea serii e că pe lista marcatorilor a apărut fiul patronului Dan Șucu. Prima mare ocazie a meciului din Giuleşti a aparţinut piteştenilor, care au lovit bara transversală a porţii lui Ungureanu, prin Luvambo, dar scorul a fost deschis de gazde. Grameni a trimis în plasă din doar 6 metri, după un „un-doi” cu Stojilkovic (min. 21). Elveţianul l-a încercat apoi pe Nikic cu un şut la colţul scurt, iar portarul debutant în poarta Argeşului a rămas în prim plan după ce a mai anulat dubla ocazie Kamara – Moruţan. În partea secundă, Moruţan a egalat raportul transvesarelor, din lovitură liberă, pentru ca Grameni să reuşească dubla. În minutul 57, mijlocașul lui Pancu a l-a lobat pe Nikic, după pasa elegantă a lui Kamara. Oaspeţii au redus din diferenţă, în minutul 68, prin Oancea, care a pătruns în forță din dreapta și l-a bătut cu ceva șansă pe Ungureanu. Argeșenii i-au ținut puțin pe argeleni în corzi, dar în prelungiri, Daniel Pancu a mutat inspirat. Antrenorul Rapidului l-a trimis pe teren pe Andrei Şucu şi acesta a primit o pasă de la Bubanja, a şutat din unghi, la prima sa fază și Nikic a luat gol prin el. S-a terminat Rapid – FC Argeş 3-1 și „alb-vișiniii” sunt lideri în Superligă, cu 21 de puncte, dar aşteaptă meciul lui Dinamo, cu Farul.
Sâmbătă
CFR 1907 Cluj – FC Botoșani 3-1
Marius Șumudică le-a dat elevilor săi șocul de care aveau nevoie pentru a-și reveni rapid după eșecul cu Sepsi (1-3) și a bătut cu același scor Botoșaniul. O mare mână de ajutor a dat-o Creț, care l-a luat cu fulgi cu tot pe Braun, după doar 6 minute și arbitrul l-a eliminat după ce a fost chemat să revadă faza la VAR. Clujenii au profitat de superioritatea numerică, iar Biliboc a deschis scorul cu un şut din careu, la colţul scurt, ce l-a prins nepregătit pe Anestis. După numai cinci minute (29), Drazic a înscris al doilea gol al gazdelor după ce a preluat perfect o minge lungă primită de la Cordea și a trimis-o pe lângă portar, în plasă. Ongenda a ratat singura ocazie importantă pentru Botoşani, șutând de puțin pe lângă de la 18 metri. În partea secundă, Bodişteanu a trimis peste poartă, în minutul 50, imitat, la buturile oaspeţilor, de Şfaiţ, un sfert de oră mai târziu. Kovtalyuk a redus din diferenţă pentru elevii lui Croitoru, în minutul 68, cu un șut puternic pe colțul scurt, însă gazdele nu au renunţat la ofensivă. Și, după ce Cordea a şters bara, nou intratul Sergiu Buş a stabilit rezultatul final după ce a urmărit faza creată de Șfaiț și șutul respins de portarul Anestis. S-a terminat 3-1 și CFR-ul urcă momentan în play-off, iar Botoșaniul rămâne sub UTA înainte de meciul direct, din Moldova.
Universitatea Craiova – FCSB 5-0
FCSB nu a contat pe „Ion Oblemenco”, la ceea ce a fost ultima partidă a lui Marius Baciu pe banca grupării bucureștene. U. Craiova a avut o față de campioană adevărată, a dat 5 goluri și și-a mai creat cel puțin tot atâtea ocazii clare. Târnovanu, care a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor, a scos încă din minutul 3, la Al-Hamlawi. Drăguş, care a intrat ca titular la bucureşteni, a cerut, fără succes, un penalty, Korenica a trimis peste poartă dintr-o lovitură liberă. În minutul 27, oltenii au trimis mingea în plasă, prin Etim, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Craiovenii nu au renunţat şi Al-Hamlawi a deschis scorul după ce Bancu l-a găsit liber în careu după un aut de margine. Drăguş a acuzat dureri la genunchi și a fost schimbat în cele din urmă și e alertă maximă în dreptul celui mai scump fotbalist din SuperLigă. Târnovanu a mai intervenit odată, la Al-Hamlawi, în minutul 43, dar nu a mai putut face nimic în minutul 45+3, când atacantul campioanei a reuşit „dubla”, după o acțiune în stânga a lui Etim, care a trecut ușor de Dawa.
În repriza secundă tăvălugul oltean a continuat şi Cicâldău a majorat scorul, din voleu, la centrarea lui Bancu. Era minutul 57, iar 4-0 s-a făcut 12 minute mai târziu, când Baiaram i-a pus mingea pe tavă lui Elisor. Gazdele au mai redus din turaţie pe final, dar tot ele au înscris, prin același Elisor, care a corectat în plasă un șu greșit al lui Băsceanu. Ajungând la 20 de puncte, craiovenii sunt pe locul 2, în timp ce FCSB e sub UTA, la golaveraj.
Vineri, 18 septembrie
UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0
Dorobanțu 90+1
FC Rapid – FC Argeș 3-1
Grameni 21, 57, A. Șucu 90+4 / Oancea 68
Sâmbătă, 19 septembrie
CFR 1907 Cluj – FC Botoșani 3-1
Biliboc 24, Drazic 29, Buș 77 / Kovtalyuk 68
Cartonaș roșu: R. Creț 9 (Botoșani)
Universitatea Craiova – FCSB 5-0
Al Hamlawi 29, 45+3, Cicâldău 57, Elisor 69, 87
Duminică, 20 septembrie
Ora 14.00 FC Voluntari – Universitatea Cluj
Ora 20.30 Dinamo – Farul Constanța
Luni, 21 septembrie
Ora 18.00 Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara
Ora 21.00 Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 9 octombrie
ora 18.00: Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
ora 21.00: Sepsi OSK – Dinamo București
Sâmbătă, 10 octombrie
ora 17.00: FC Botoșani – UTA Arad
ora 21.30: Farul Constanța – Petrolul Ploiești
Duminică, 11 octombrie
ora 18.00: Csikszereda – Universitatea Craiova
ora 21.00: FCSB – Oțelul Galați
Luni, 12 octombrie
ora 18.00: FC Argeș Pitești – CFR Cluj
ora 21.00: Universitatea Cluj – Rapid București
Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.
FOTO: Cristi Preda (gsp.ro)







