Mihalcea confirmă revenirile lui Dorobanțu și Padula, dar prioritatea e jocul ofensiv: „Nu-i putem înfrâna!”

UTA încheie turul ediției 2026-2027 al SuperLigii cu un meci pe teren propriu, cu Petrolul. Dacă arădenii păstrează trendul din ultimele etape și ar bifa al 5-lea succes consecutiv la Arad, ar fi al doilea cel mai bun punctaj după 15 etape de la promovarea din 2020. Doar în stagiunea 2021-2022, cu Gyuszi Balint pe bancă, „Bătrâna Doamnă” ajungea la 24 de puncte, iar acum ar putea fi 21.
Chiar dacă formația prahoveană e una periculoasă de la mijloc în sus, Adrian Mihalcea a spus deja că echipa sa nu va renunța la mentalitatea ofensivă cu care a abordat marea parte a disputelor din acest campionat. „Noi foarte puțin am schimbat ca stil în acest campionat. Nu le putem înfrâna jucătorilor noștri aceste acțiuni, pe calitățile lor de bază ofensive și am reușit să fim echilibrați. Echilibrul ăsta era foarte ofensiv sau doar ofensiv și atunci pierdeam un pic din această organizare defensivă, ceea ce la meciul cu Petrolul o să avem nevoie. Jucătorii lor ofensivi au multă mișcare, nu sunt foarte robuști în dueluri, dar foarte tehnici. Trebuie să fim atenți în aceste dueluri unu contra unu, în special în zona laterală, unde sunt mai periculoși. Petrolul e o echipă cu jucători foarte tehnici în zona de atac, iar aceste rezultate pozitive le oferă și un moral bun. Antrenorul lor a venit cu un stil mult mai ofensiv, uneori cu o posesie prelungită, au găsit cheia unei formații bune, iar rezultatele și jocul le oferă această șansă de a fi în play-off”, a declarat antrenorul utist.
După săptămâna cu trei meciuri și deplasarea cu autocarul de la Arad la Mioveni și înapoi, UTA are la dispoziție 5 zile să se pregătească dde vizita Petrolului. Dinamo e și ea în aceeași postură, cu deplasarea la Pitești, dar și Farul, U. Cluj și FCSB, care joacă sâmbătă, după ce au jucat luni. „Dacă ținem cont că am jucat la Dinamo duminică și suntem prima echipă care joacă în noua etapă, vineri, iarăși perioada a fost foarte scurtă. Ne-am obișnuit și ne-am fixat programul în funcție de acest meci și sper ca la ora lui să avem jucătorii apți din punct de vedere fizic. Iar cei cu probleme medicale să treacă peste, încât să reușim să facem iarăși o partidă bună acasă. Coman are o contuzie, dar în fiecare zi se simte mai bine. Nu cred că va fi vreo problemă cu el și să nu apară la acest meci. Și sunt alte mici probleme medicale, deloc grave. Față de ultimele jocuri, vor apărea în lotul echipei Dorobanțu și Padula, jucători care au reintrat cu echipa, deci, practic, vom fi mai mulți decât la meciurile trecute. Și sper, iarăși sper, ca după cele două antrenamente rămase până la meci să nu se întâmple nimic. Gueulette este indisponibil pentru acest meci”, a transmis Adrian Mihalcea
Acesta a lăsat impresia că va conta pe Dorobanțu și Padula doar în caz de nevoie. „Îmi pare bine că el a revenit după accidentare, nu mai simte niciun fel de durere. A stat, într-adevăr, o perioadă de timp și poate mai are nevoie de ceva timp pentru a reintra în ritmul și intensitatea jocului. Dacă nu va intra de la început, el va fi pe bancă și oricând va putea intra. Încă nu sunt sigur de echipă și datorită acestor mici probleme, chiar dacă nu sunt probleme medicale care ar afecta formarea lotului. Pot afecta, într-adevăr, formarea primului 11 și atunci există oricând posibilitatea ca orice jucător să apară, chiar și Padula”, a mai transmis fostul atacant.
Revenirea lui Coman este una esențială, fiindcă Ismet Sinani nu dă garanții și asta arătat-o în cele 75 de minute jucate cu FC Botoșani în Cupă. „El se pregătește foarte bine în momentul de față, dar, într-adevăr, Coman îmi pare principalul nostru vârf de atac și datorită evoluției și al numărului de goluri. În plus, are contribuție la organizarea echipei, dar ne vom baza și pe el. Sinani a intrat și el, a jucat 80 de minute în Cupă, dar, poate, prin faptul că nu are prea multe minute, nu reușește să se ridice la un nivel bun. Sunt situații, perioade în care trebuie să tragi de tine. Trebuie să arăți zi de zi și în alea 50 sau 80 de minute, într-un joc, ceea ce antrenorul își dorește de la tine”, a spus Mihalcea despre vârful kosovar.
Altfel, Adi Mihalcea a anunțat convocările la echipele naționale ale lui Marcio Rosa (Capul Verde), Hakim Abdallah (Madagascar), Marinos Tzionis (Cipru) și Denis Țăroi (România U 19). Samuel Gueulette (Rwanda) este accidentat, iar Din Alomerovic ar putea să rateze ultima convocare a anului la naționala Macedoniei de Nord. România U 21 nu are acțiune, dar – oricum – Dorobanțu nu putea fi convocat, ci eventual El Sawy, dar nu e cazul. Altfel, UTA va juca un amical peste 10 zile la Arad, cu o divzionară secundă, cel mai probabil, CSM Reșița.







