Superliga

SuperLiga, etapa a 10-a: Corvinul dă lovitura pe Dunăre printre polemici, „lupii” mușcă și din „lanternă”!

Vineri

UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0

În deschiderea rundei cu numărul 10, ultima înaintea „ferestrei” internaționale, UTA a bătut-o pe Sepsi, la Arad, la ultima fază a meciului. Până atunci, arădenii își mai creaseră și alte ocazii. În prima repriză, prin Sota și Coman (parate de Lazar) și Dorobanțu (transversală cu o lovitură de cap), în timp ce Sepsi a reacționat cu două șuturi periculoase semnate Cascardo și D. Andrei. Acesta din urmă a deschis partea a doua cu o finalizare de puțin alături, după care UTA a condus clar ostilitățile, însă ocazii mari de gol nu au fost. În ultimul sfert de oră, presiunea pusă pe adversar s-a limitat la șuturi de la distanță, semnate Coman, Sinani, Abdallah și El Sawy și meciul curgea spre un 0-0. A venit minutul 90+1, când Roman a bătut o lovitură liberă în careu, mingea a ajuns la Ouaneh, care a tras în Cîmpean, iar mingea s-a dus în lateral dreapta, la Dorobanțu, care a înscris cu un șut puternic la colțul scurt, spre bucuria unui stadion întreg. UTA strânge 12 puncte și scapă de „zona roșie”, în timp ce Sepsi își va pierde poziția de play-off.

FC Rapid – FC Argeș  3-1

SuperLiga are un nou lider de vineri seara, după ce Rapidul a câștigat al doilea meci consecutiv pe teren propriu. După 2-1 cu Voluntari, giuleștenii au trecut și de FC Argeș cu 3-1, iar vestea serii e că pe lista marcatorilor a apărut fiul patronului Dan Șucu. Prima mare ocazie a meciului din Giuleşti a aparţinut piteştenilor, care au lovit bara transversală a porţii lui Ungureanu, prin Luvambo, dar scorul a fost deschis de gazde. Grameni a trimis în plasă din doar 6 metri, după un „un-doi” cu Stojilkovic (min. 21). Elveţianul l-a încercat apoi pe Nikic cu un şut la colţul scurt, iar portarul debutant în poarta Argeşului a rămas în prim plan după ce a mai anulat dubla ocazie Kamara – Moruţan. În partea secundă, Moruţan a egalat raportul transvesarelor, din lovitură liberă, pentru ca Grameni să reuşească dubla. În minutul 57, mijlocașul lui Pancu a l-a lobat pe Nikic, după pasa elegantă a lui Kamara. Oaspeţii au redus din diferenţă, în minutul 68, prin Oancea, care a pătruns în forță din dreapta și l-a bătut cu ceva șansă pe Ungureanu. Argeșenii i-au ținut puțin pe argeleni în corzi, dar în prelungiri, Daniel Pancu a mutat inspirat.  Antrenorul Rapidului l-a trimis pe teren pe Andrei Şucu şi acesta a primit o pasă de la Bubanja, a şutat din unghi, la prima sa fază și Nikic a luat gol prin el. S-a terminat Rapid – FC Argeş 3-1 și „alb-vișiniii” sunt lideri în Superligă, cu 21 de puncte, dar aşteaptă meciul lui Dinamo, cu Farul.

Sâmbătă

CFR 1907 Cluj – FC Botoșani  3-1

Marius Șumudică le-a dat elevilor săi șocul de care aveau nevoie pentru a-și reveni rapid după eșecul cu Sepsi (1-3) și a bătut cu același scor Botoșaniul. O mare mână de ajutor a dat-o Creț, care l-a luat cu fulgi cu tot pe Braun, după doar 6 minute și arbitrul l-a eliminat după ce a fost chemat să revadă faza la VAR. Clujenii au profitat de superioritatea numerică, iar Biliboc a deschis scorul cu un şut din careu, la colţul scurt, ce l-a prins nepregătit pe Anestis. După numai cinci minute (29), Drazic a înscris al doilea gol al gazdelor după ce a preluat perfect o minge lungă primită de la Cordea și a trimis-o pe lângă portar, în plasă. Ongenda a ratat singura ocazie importantă pentru Botoşani, șutând de puțin pe lângă de la 18 metri. În partea secundă, Bodişteanu a trimis peste poartă, în minutul 50, imitat, la buturile oaspeţilor, de Şfaiţ, un sfert de oră mai târziu. Kovtalyuk a redus din diferenţă pentru elevii lui Croitoru, în minutul 68, cu un șut puternic pe colțul scurt, însă gazdele nu au renunţat la ofensivă. Și, după ce Cordea a şters bara, nou intratul Sergiu Buş a stabilit rezultatul final după ce a urmărit faza creată de Șfaiț și șutul respins de portarul Anestis. S-a terminat 3-1 și CFR-ul urcă momentan în play-off, iar Botoșaniul rămâne sub UTA înainte de meciul direct, din Moldova.

Universitatea Craiova – FCSB  5-0

FCSB nu a contat pe „Ion Oblemenco”, la ceea ce a fost ultima partidă a lui Marius Baciu pe banca grupării bucureștene. U. Craiova a avut o față de campioană adevărată, a dat 5 goluri și și-a mai creat cel puțin tot atâtea ocazii clare. Târnovanu, care a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor, a scos încă din minutul 3, la Al-Hamlawi. Drăguş, care a intrat ca titular la bucureşteni, a cerut, fără succes, un penalty, Korenica a trimis peste poartă dintr-o lovitură liberă. În minutul 27, oltenii au trimis mingea în plasă, prin Etim, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Craiovenii nu au renunţat şi Al-Hamlawi a deschis scorul după ce Bancu l-a găsit liber în careu după un aut de margine. Drăguş a acuzat dureri la genunchi și a fost schimbat în cele din urmă și e alertă maximă în dreptul celui mai scump fotbalist din SuperLigă. Târnovanu a mai intervenit odată, la Al-Hamlawi, în minutul 43, dar nu a mai putut face nimic în minutul 45+3, când atacantul campioanei a reuşit „dubla”, după o acțiune în stânga a lui Etim, care a trecut ușor de Dawa.

În repriza secundă tăvălugul oltean a continuat şi Cicâldău a majorat scorul, din voleu, la centrarea lui Bancu. Era minutul 57, iar 4-0 s-a făcut 12 minute mai târziu, când Baiaram i-a pus mingea pe tavă lui Elisor. Gazdele au mai redus din turaţie pe final, dar tot ele au înscris, prin același Elisor, care a corectat în plasă un șu greșit al lui Băsceanu. Ajungând la 20 de puncte, craiovenii sunt pe locul 2, în timp ce FCSB e sub UTA, la golaveraj.

Duminică

FC Voluntari – Universitatea Cluj  0-2

„Șepcile roșii” nu au avut viață ușoară în Ilfov, dar – până la urmă – au luat 3 puncte pe cât de prețioase, pe atât de meritate. În mod surprinzător, gazdele au preluat inițiativa încă din start, iar Guțea a tras paralel cu poarta din poziție bună, în timp ce Babic a tras în două rânduri în Lefter din careul mic. Dar, presiunea nou promovatei s-a cam încheiat după un sfert de oră, iar Nistor a ratat primele ocazii, cu două șuturi peste poartă. În minutul 28, Lukic a nimerit transversala cu o lovitură de cap. U. a dominat, însă de abia pe finalul reprizei, Jurhar a mai avut treabă la șutul lui Macalou. Același jucător a avut prima ocazie a actului secund, când a șutat peste poartă din poziție ideală. Replica gazdelor a venit imediat, prin Guțea, al cărui șut de la distanță a fost respins acrobatic de Lefter (50). La jumătatea reprizei, Bergodi l-a trimis pe Ștefănescu pe gazon în locul lui Nistor, iar mutarea s-a dovedit a fi inspirată. Mijlocașul a fost lansat în adâncime și deși inițial l-a luat la țintă pe Jurhar, mingea i-a revenit și a trimis în plasă (73). Reușita a fost inițial anulată, însă după îndelungi analize în camera VAR, golul a fost validat (78). Voluntari putea egala imediat, dar șutul lui Șuteu a șters bara. Clujenii au gestionat bine finalul, ba mai mult au majorat diferența. Pinho a recuperat mingea, Mendy i-a pasat lui Alibek, iar cel din urmă a trimis la colțul lung. Așadar, doi jucători intrați pe parcurs au marcat și au adus victoria Universității Cluj la Voluntari, scor 2-0. „Alb-negrii” urcă, în sfârșit, pe loc de play-off, iar FC Voluntari rămâne pe loc direct retrogradabil.

Dinamo – Farul Constanța  4-0

„Câinii roșii” au răspuns promt la victoriile celor de la Rapid și U. Craiova și, după un sec 4-0 cu Farul, și-au preluat din nou locul în fotoliul de lider. Constănțenii erau neînvinși din prima etapă, dar au luat gol repede. În minutul 12, Armstrong a centrat iar Pascual a marcat cel de-al patrulea său gol stagional. Oaspeţii au avut o dublă ocazie, în minutul 26. Alibec nu a ajuns la o centrare în faţa porţii, iar apoi Bellaarouch a respins şutul lui Radaslavescu. Prima repriză s-a încheiat cu al doilea gol al gazdelor, reuşit de Mărginean din pasa mică a lui Zandbergen. Pauza a adus şi un eveniment nedorit. Alibec s-a contrat cu Armstrong pe tunelul care ducea la vestiare, jucătorul dinamovist a căzut şi constănţeanul a primit cartonaşul roşu. În superioritate numerică, Dinamo a continuat să atace şi scorul a luat proporții. În minutul 54, Karamoko i-a trimis lui Cîrjan şi căpitanul alb-roşilor l-a bătut pe Munteanu cu un șut sub transversală. Cu 5 minute înainte de final, portarul oaspeților a greșit o pasă, gazdele au recuperat sus și Diogo Pinto a înscris cu un șut plasat din mijlocul careului. Dinamo e prima cel puțin până în luna octombrie, dar și Farul rămâne în play-off (6), la cota 14 puncte.

Luni

Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara  2-3

Primele goluri marcate de Corvinul în deplasare au venit la pachet și cu primul succes, 3-2, la Galați. Unul obținut printre polemici, căci golul de trei puncte pare marcat din offside. Până acolo, să spunem că hunedorenii au avut prima ocazie importantă a meciului de pe Dunăre, Fabry trimiţând puţin pe lângă bară, în minutul 16. După numai patru minute hunedorenii au deschis scorul, înscriind prin Pîrvulescu, cu o lovitură de cap la capătul unei faze fixe. Patrick a fost aproape de egalare şi la pauză a fost avantaj pentru trupa lui Florin Maxim. Gălățenii au egalat la 5 minute de la reluare, prin M. Silva, la un corner al echipei sale. Antrenorul nou promovateu a mutat inspirat. Abia intrat, Goodlad i-a adus în avantaj pe oaspeţi cu un șut spectaculos de la 30 de metri. Era în minutul 62, dar, două minute mai târziu, Bordun a egalat – din nou – pentru gălăţeni, la capătul unui atac rapid și un șut plasat, cu latul. Golul victoriei oaspeţilor a venit în minutul 73. Un alt jucător intrat pe parcursul reprizei secunde, Gillard, a înscris şi, deşi părea că se afla în poziţie de offside. De neînțeles cum VAR-ul a validat reuşita argentinianului, iar Oţelul Galaţi – Corvinul s-a terminat 2-3 și „corbii” zboară peste UTA în clasament, până pe locul 7.

Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc   2-0

„Lupii” țin ritmul cu formațiile de pe podium, cu a treia victorie din ultimele patru partide, plus remiza cu FCSB, de pe „Arena Națională”. Ca și cu alte ocazii, ciucanii au început mai bine şi G. Lima a avut prima ocazie a partidei de la Ploieşti, şutând pe lângă poarta gazdelor. Ploieştenii au replicat prin ocazia uriaşă a lui Martins, care nu a prins poarta, din care Pap ieşise. Acelaș G. Lima a înscris în minutul 19, însă a fost anulat de VAR din cauza unui fault în atac descoperit de VAR, la Eppel. O decizie mai degrabă exagerată a arbitrilor. Portarul oaspeților, Edi Pap, a respins lovitura liberă executată de B. Flores şi a fost scor alb la pauză. „Găzarii” au rezolvat însă problema învingătoarei în partea secundă. Paszka a greșit o pasă la marginea careuluo ciucan, acțiunea s-a dezvoltat rapid și R. Martins a marcat simplu, din careu. Csikszereda nu a avut replică și, mai mult, a încasat și golul doi. În minutul 69, B. Flores a bătut o lovitură liberă din stânga și Paul Papp a trimis cu latul în plasă din doar 6 metri. Ricardo Sousa și-a permis să introducă și câțiva jucători tineri pe final, dar harghitenii erau deja resemnați cu cea de-a 9-a înfrângere stagională.

Vineri, 18 septembrie

UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0

Dorobanțu 90+1

rezumat video

FC Rapid – FC Argeș  3-1

Grameni 21, 57, A. Șucu 90+4 / Oancea 68

rezumat video

Sâmbătă, 19 septembrie

CFR 1907 Cluj – FC Botoșani  3-1

Biliboc 24, Drazic 29, Buș 77 / Kovtalyuk 68

Cartonaș roșu: R. Creț 9 (Botoșani)

rezumat video

Universitatea Craiova – FCSB  5-0

Al Hamlawi 29, 45+3, Cicâldău 57, Elisor 69, 87

rezumat video

Duminică, 20 septembrie

FC Voluntari – Universitatea Cluj  0-2

Ștefănescu 73, Aliev 87

rezumat video

Dinamo – Farul Constanța  4-0

Pascual 12, Mărginean 43, Cîrjan 54, Pinto 85

Cartonaș roșu: Alibec 45+3 (Farul)

rezumat video

Luni, 21 septembrie

Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara  2-3

rezumat video

Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc   2-0

Martins 47, Papp 69

rezumat video

Clasament

Etapa următoare:

Vineri, 9 octombrie

ora 18.00: Corvinul Hunedoara – FC Voluntari

ora 21.00: Sepsi OSK – Dinamo București

Sâmbătă, 10 octombrie

ora 17.00: FC Botoșani – UTA Arad

ora 21.30: Farul Constanța – Petrolul Ploiești

Duminică, 11 octombrie

ora 18.00: Csikszereda – Universitatea Craiova

ora 21.00: FCSB – Oțelul Galați

Luni, 12 octombrie

ora 18.00: FC Argeș Pitești – CFR Cluj

ora 21.00: Universitatea Cluj – Rapid București

Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button