Trei victorii din cinci meciuri pentru poloiștii U12 de la AMEFA, la Târgu Mureș

La Târgu Mureș, s-a desfășurat, în weekend, al treilea primul turneu de calificare al Campionatului Național de polo (zona Nord), rezervat copiilor sub 12 ani. AMEFA Arad a reușit să câștige trei dintre cele cinci partide disputate, confirmând progresul față de sezonul trecut, când bifase eșecuri pe linie.
Turneul din inima Transilvaniei a început rău pentru arădeni, 11-17, cu gazdele de la ACS Partizan Târgu Mureș, după care au urmat și victoriile: 11-9, cu ASA Cluj-Napoca și 12-8, cu Corona Brașov. Liderul CSM Oradea se dovedește și pe mai departe mai puternic decât echipa antrenată de Răzvan Ionescu, dar avea să încheie competiția en-fanfare, 18-3, în fața celorlalți amfitrioni, ACS Aquasport Târgu Mureș.

AMEFA e pe podium înainte de returul zonei de Nord, arădenii au avut doi debutanți la Târgu Mureș
În urma acestor rezultate, în clasamentul provizioriu al „naționalelor” U 12 (zona de nord), AMEFA ocupă locul 3, cu 9 puncte, avându-le pestea ea pe podium, chiar echipele cu care a pierdut în weekendul trecut, CSM Oradea (15 puncte) și ACS Partizan Târgu Mureș (12 puncte).
Au făcut valuri în bazinul din Târgu Mureș: Laurențiu Postolache, Vlad Postolache, Alexandru Brad, Andrei Gheorghe, Ayan Bodo, Victor Călean, Kevin Barbu, Patrick Barbu, Marvin Vilăroiu, Alex Ghenghiu, Fineas Szeman, Robert Bosch și Fabian Iulko. De menționat ar mai fi că Alex Brad și Andrei Gheorghe s-au aflat la debutul într-o competiție oficială.
Urmează turneul retur, AMEFA Arad U12 având obiectivul declarat de a rămâne pe podium în clasamentul grupei.







