UTA Arad

UTA a aflat când va reveni pe gazon în 2027, chiar în derby-ul cu „frații” de la Corvinul!

Caravana SuperLigii se va opri pentru o scurtă vacanță de iarnă chiar înainte de Crăciun. Până atunci, mai sunt programate 7 etape, ultimele două din tur și primele 5 din retur, cu UTA având parte de următorul program: Dinamo (în deplasare), Petrolul (acasă), Universitatea Craiova (acasă), Oțelul (în deplasare), FC Voluntari (acasă), Rapid (în deplasare) și Universitatea Cluj (acasă).

Partida cu „șepcile roșii”, din cadrul rundei cu numărul 20, e programată în jurul datei de 20 decembrie, după care Adi Mihalcea va decreta vacanța de Sărbători, de aproximativ două săptămâni. Ca în fiecare an, utiștii se vor întoarce la treabă imediat după Revelion, pentru a pregăti primul meci oficial din 2027.

LPF și deținătorul de drepturi TV au stabilit ca UTA să se deplaseze la Petroșani, pentru meciul cu Corvinul, duminică, 17 ianuarie. Ora nu se cunoaște încă, dar se va juca în jurul orelor 14-15, având în vedere că în aceeași zi mai sunt programate, după duelul dintre cele două formații înfrățite prin cele două galerii, și Farul – Sepsi, respectiv FCSB – CFR Cluj.

Dar iată cum arată configurația rundei cu numărul 21 din SuperLigă:

Vineri, 15 ianuarie

FC Voluntari – Universitatea Craiova

Sâmbătă, 16 ianuarie

FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani

FC Argeș – Oțelul Galați

Universitatea Cluj – Dinamo

Duminică, 17 ianuarie

Corvinul Hunedoara – UTA Arad

Farul Constanța – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

FCSB – CFR 1907 Cluj

Luni, 18 ianuarie

FC Rapid – Petrolul Ploiești

Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button