Fotbalul este un sport ciudat. Nimeni nu poate explica în mod clar de ce este aşa iubit. Deja a devenit un clişeu spunând că fotbalul este regele sporturilor. Acest adevăr este atât de evident încât toţi specialiştii ( şi sunt enorm de mulţi în această ramură sportivă) caută explicaţii de tot felul. Ba că este sportul cel mai spectaculos, ba că deja a devenit un fenomen social implicând  toate categoriile de clase , de la cele mai sărace până la cel mai înalt nivel al bunăstării, ba că este sportul cu cele mai simple  şi conservatoare reguli şi de aceea este atât de accesibil.

Cert este că fotbalul devine atrăgător, tentant  şi cuceritor,  mai ales pentru faptul că oferă  celor  atraşi de el,  senzaţia şi certitudinea  mai târziu, că omul poate să-şi folosească picioarele nu numai  la mers şi alergare,  ci şi la manevrarea  unui obiect ( mingea) ..şi nu de unul singur , ci în colectiv interacţionând  cu acel colectiv ,cu scopul de a fi mai bun ca grupul advers.

În această atmosferă, în acest „ decor” al motivaţiilor am trăit noi, generaţia lui Pista Gal şi multe alte generaţii înaintea noastră. Anii au trecut, fotbalul a devenit , încet, încet, industrie. Banii , indiferent că ei s-au numit  dolari, mărci, euro, franci …lei, au devenit  „ decorul” actual al fotbalului. Ei  reprezintă tentaţia supremă a fotbalului actual.  În acest context au apărut impresarii, managerii, cluburile private, casele de pariuri, alte legi ale transferurilor etc.

Generaţia lui Gal şi cele de dinaintea ei n-au prins aceste „ avantaje”. Dacă avea un impresar şi alt sistem de legi , Gal , la valoarea lui şi nu numai el nu s-ar fi afundat în anonimat, nu ar fi fost distrus de alte tentaţii cu efect negativ la oamenii comuni .

Pe ultimul drum , astăzi, Pista a fost condus de foste valori ale fotbalului arădean şi românesc, niciuna mai prejos decât multe alte valori actuale  active din fotbalul naţional . Mă uitam la Domide, Biro, Puiu Tăuceanu, Vaczi, Ardelean, Bran, Iuhasz, Macavei, Dvorjak, Leşeanu,  Cociuban, Gyengye, Roland Nagy ( să mă ierte cei pe care nu i-am văzut şi au fost prezenţi  printre cei aproape 500 de persoane din cortegiu), mă uitam la ei  şi le  simţeam loialitatea comparabilă cu cea a elefanţilor care vin şi veghează la trupul neînsufleţit al unui membru al familiei lor. Niciunul dintre cei amintiţi nu au avut  şansa de a avea un impresar sau  posibilitatea de a se transfera la un club mai puternic decât  acel de care era legat.

Gabi Biro a găsit cuvinte simple şi de suflet prezentând fără nicio pregătire prealabilă, o mică  descriere a caracterului lui Pityu. Actuala conducere a UTA-ei i-a pus un tricou personalizat pe sicriu şi i-au adus coroane, mulţi dintre colegii de „ breaslă fotbalistică” depănau amintiri cu Bibilică aşa cum era poreclit Pista. Fiecare aveam câte-o poreclă: Haplea( Ardelean,), Râmă( Borugă), Ţiganu( Croitoru) , Mono( Iuhasz), Pilulă( Leac), Roşu ( Domide), Gobeu( Biro), Ciorică ( Cura),Ududedu( Butaru), mie  Borugă îmi zicea Bator, iar Pista Gal , Kaposzta din cauza capului meu mai mare. Nimeni nu se supăra.Chiar mi-ar fi plăcut ca astăzi  , când preotul prezenta slujba în două limbi, maghiară şi română , Pista să se ridice şi să-mi spună…”Hai mă Kaposzta , nu mai ştiţi şi voi de glumă”?

Nu s-a ridicat, în schimb , a coborât la „ vestiare”, iar sufletul i s-a ridicat spre alt teren…în aplauzele celor prezenţi.

Ioan Hamza