UTA AcademiezTOP ARTICOLE

UTA Under 19 se confruntă cu importante probleme de efectiv la plecarea în Austria, prezența în Liga Elitelor – în pericol?





A treia serie utistă în cantonamentul de la Mallnitz începe mâine, cu UTA 2000 și UTA 2006 (antrenor Sorin Botiș) în rolul protagonistelor. Cele două grupe fac schimb de camere la Pensiunea Uhl din stațiunea austriacă cu cele de 2001 și 2002, care vor continua pregătirea pe plan local.

De trupa pregătită de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi se leagă speranțele fotbalului arădean privind prezența în noua ediție Ligii Elitelor Under 19. Perspectivele nu sunt, însă, prea bune și asta pentru că echipa se confruntă cu importante probleme de efectiv. 12 vor fi jucătorii pe care cei trei antrenori se vor baza la Mallnitz, între care și patru achiziții. Vorbim despre George Haraseniuc (ex. Siret – Liga 4-a Suceava), Roberto Tudor (revenit din Italia, unde a fost plecat cu familia) și Marian Lazăr (de la juniorii lui Glogovăț). Adică un fundaș dreapta, un mijlocaș stânga și un vârf. Covaci a revenit și el de la Viitorul după numai o jumătate de an, ceilalți fotbaliști care se vor îmbarca în această seară fiind: Creța, Debre – Sabău, Onuțan, C. Popa, Gruiescu, Nagy și R. Petcuț.

Din diferite motive, Obrad, Frai, Stan și Țuța nu pot face deplasarea în Țara lui Mozart, iar revenirea în circuit al lui Faur e amânată de o accidentare mai veche. Totodată, UTA s-a despărțit de Cocean și Țârlea. Așadar, arădenii ar putea avea mari emoții legate de calificarea în Liga Elitelor, ținând cont și de experiența nefericită de anul trecut, când – de altfel – lotul era mult mai puternic cu jucătorii născuți în anul 1999, care acum au ieșit din vârstă și – în general – și-au găsit echipe de Liga 3-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button