Amintiri, regrete și promisiuni la reîntâlnirea de suflet a șoimilor pîncotani: „Am fi rămas în careul de ași al ligii secunde, dar cine știe ce ne rezervă viitorul”

Amintiri, regrete și promisiuni la reîntâlnirea de suflet a șoimilor pîncotani: „Am fi rămas în careul de ași al ligii secunde, dar cine știe ce ne rezervă viitorul”

Puține au fost divizionarele secunde arădene care i s-a alăturat UTA-ei într-o perioadă sau alta a istoriei post-revoluționare. Trei dintre ele au aparținut municipiului Vagonul (Astra), Strungul (Aris) și ACU, iar două județului, Tricotaje Ineu și Șoimii Pîncota. Chiar dacă a mai continuat să respire până în toamna anului 2016, formația din Podgorie și-a încheiat ciclul odată cu schimbarea „macazului” la nivel politic la Pîncota și retragerea de la conducerea clubului a lui Pavel Piroș.

În cele cinci sezoane în care omul de afaceri arădean a deținut funcția de președinte al „alb-negrilor”, Șoimii Pîncota a petrecut un an în Liga 4-a, două în eșalonul trei și tot atâtea în anti-camera Ligii 1. În special prezența în Liga 2-a, cu Dan Cuedan, Ionuț Popa sau Zsolt Muzsnay la timonă a adus multă imagine orășelului de 7000 de suflete, condus de Iosif Retter și managerul administrativ, Monel Pîncotan. Niciunul dintre ei, dar și alți apropiați ai clubului, precum Ioan Rășinar sau Titi Negrilă, nu au putut lipsi de la întâlnirea de suflet de la Casa Românească, deținută de fostul vice al „șoimilor”, Bebe Bontea.

Au mai răspuns invitației lui Piroș antrenorii Mihai Roșca, Ionuț Popa și Leo Pința (responsabil cu juniorii), kinoterapeutul Călin Petrică și foștii fotbaliști Cristi Irimia, Gabi Siminic, Alin Pavel, Remus Lung, Casian Maghici, George Pirtea, Adi Rusu și Dumitru Mitu. Senegalezul Issa, jucător în prima ligă finlandeză, a intrat în direct prin whatsapp cu foștii colegi, mesaje în direct mai ajungând de la Cornel Nădăban (fost „șoim” în Liga 4-a) sau Cristi Panin. De altfel, prin live-ul făcut pe Facebook de Bebe Mitu, mulți cunoscuți au fost părtași la seara specială a pîncotanilor, printre care și Davor Suker, cel mai bun marcator din istoria naționalei Croației.

Dacă partea pîncotană i-a mulțumit lui Pavel Piroș pentru implicare prin vocile lui Retter și Rășinar, ambii nostalgici ai vremurilor în care arena „Șoimii” găzduia echipe ca Universitatea Cluj, FC Brașov, Gaz Metan Mediaș, UTA sau Poli Timișoara, fostul președinte a lăsat să se înțeleagă că nu și-a spus ultimul cuvânt în fotbalul rezervat băieților. „Cu fetele mele de la Piroș Security nici nu concep să nu promovez la finalul acestui sezon, însă mă bate gândul să revin în forță și la băieți. Marca Șoimii Pîncota o dețin eu la OSIM și…La cum am văzut și văd fotbalul din Liga 2-a, dacă am fi continuat în aceeași formulă, cu Ionuț Popa antrenor, eu zi că eram în careul de ași al ligii secunde. Dar, cine știe ce ne rezervă viitorul. Eu vreau să le mulțumesc tuturor celor care au răspuns acestei acțiuni oarecum spontane, dar pe care îmi doresc să o repet și la anul. Știu că unii chiar nu au putut să vină, dar nu sunt supărat pe nimeni. Cei care am fost ne-am simțit bine, personal nu am mai fost atât de emoționat chiar de pe vremea Șoimilor Pîncota, când am pus mult suflet și pasiune. Au fost cinci ani intenși în care am câștigat mulți prieteni, oameni cu care aș pleca oricând din nou la drum”, a spus Piroș.

Antrenorul Gigi Cameniță, directorul sportiv, Liviu Ilea și câteva dintre „leoaicele” aflate pe primul loc în eșalonul secund de fotbal feminin au reprezentat AC Piroș Security.

Facebook Comments
6
0

2 comentarii

  1. Avatar

    Ca utist,eu pot spune ca d-l Pavel Piros cu firma sa de paza merita stima si respect c-a sustinut formatia Soimii Pancota si e uns cu toate alifiile fotbalului!Dar fiind vorba de >AMINTIRINicule tu ai vrut sa ma arzi in acte,dar procurorul Pacurar m-a ars la pat si m-a scapat !!!!Vedeti cum am facut procurorului rost de sex…!Pentru a nu va plictisi inchei si pe curand cu alte amintiri fotbalistice !Hai UTA !,iar d-lui Lucian ii dau doar subiecte tari daca are putere de investigatii(ori oaua cum baga I.Popa, precum cazul Haina de Blana ori cazul de tentativa sau nu cu Suceava cand au fost cercetati Gradinariu si Dragan…Oare nu s-a dat NUP ca am omis sa-l intreb pe Augustin Lazar cum s-a termint sau nu ????

    3

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    D-le Lucian cine citeste ce este scris mai sus,precis nu intelege nimic,deoarece doar cateva franturi apar din cate am scris.Cred ca nu e gaura-n cer daca e lasat tot comentariul facut,caci eu fara sa ma laud, sunt o adavarata ,,enciclopedie in patanii cu fotbalisti ori rudele acestora si pot documenta cu martori.Macar o zi sa-mi apara intreg comentariul,iar daca nu se poate,imi cer scuze….Poate reformulati dvs ori ajustati ori blurati ce nu trebuie sa apara in ultimul comentariu.Decat asa,mai bine sa nu apara intregile mele povestiri…Hai UTA !

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.