La 17 ani neîmpliniţi (e născut pe 14 decembrie 1953) a ajuns în Arad. Apărase porţile echipelor Recolta Negoi (judeţul Dolj, unde s-a şi născut) şi Record Mediaş (Liga 3). La ultima ajunsese după examenul de la Şcoala de Petrol şi Chimie din Craiova, care avea în oraşul ardelean secţia cu numele Mecanică Motoare Combustie Internă!

Întâmplările cu haz au început de atunci pentru Alexandru Ţamboi: „Am mai apărat pe fals şi la juniorii Gaz Metanului. Erau derby-urile de la Copşa Mică, legendele cu fumul de acolo sunt adevărate. Eram tuns zero, la sfârşitul meciurilor lucea chelia de nu mă mai cunoştea nimeni!”.

Un carnet de note, pentru Zoltan Farmati

Aradul i-a apărut pe traseu după terminarea şcolii, printr-o repartiţie a Ministerului Petrolului, care trimitea absolvenţii la punctele de lucru din ţară. Sandu Ţamboi a ajuns la Schela din Zădăreni. Cu dezlegarea în buzunar, după cum îl încurajaseră vechii fotbalişti de la Record Mediaş. Primul contact cu fotbalul arădean e memorabil.

„Ajuns în Arad aproape de miezul nopţii şi am văzut că trenul către Zădăreni pleca la 4 dimineaţa. Aveam câteva ore de omorît, aşa că am lăsat bagajele în Gară şi am plecat să văd oraşul. Nu prea aveai unde intra la aşa o oră, am găsit doar Macul Roşu. La o masă vecină, am auzit patru bărbaţi vorbind de fotbal. Mi-am cerut scuze că intervin în discuţie, dar subiectul mă interesează pentru că vreau să joc undeva. Primul lucru, m-au întrebat ce caut în oraş la ora asta. Le-am explicat situaţia, apoi m-au măsurat şi cântărit din priviri, întrebându-mă dacă aş vrea să joc la Vagonul. Am spus că da, cu plăcere, echipa tocmai căzuse din Divizia A. Dar la UTA?, a venit a doua întrebare. Era visul oricărui fotbalist, câştigase campionatul, eliminase Feyenoord”, povesteşte.

Cei patru i-au cerut o hârtie. Avea doar carnetul de note. Suficient ca pe una din pagini să i scrie o recomandare: „Zoli-bacsi, vă rugăm să-l verificaţi pe acest portar venit de la Mediaş. Are fizic bun”. Semnat: Matusinka, Neamţu, Schweininninger, Gh. Macavei.

„Cauţi stadionul UTA şi araţi hârtia asta”.

Biletul era în limba maghiară, aşa că a trebuit să oprească vreo câţiva oameni pe stradă să-i traducă. Stadionul l-a căutat o zi întreagă, iar legendarul magazioner Kiss-bacsi i-a oferit un echipament cu short mult deasupra genunchiului şi tricou cu mânecă scurtă. Antrenament, pe zgură, de totul sau nimic. A simţit că e momentul să dea totul şi aşa a făcut. Chiar dacă „am scos zgura din coate şi genunchi o lună de zile!”.

„Piţi” Vitan, Orădan, „Dudu” Butaru, Man sau „Miki” Dehelean erau la grupele de juniori ale UTA-ei atunci. Li s-a alăturat, iar în anul 1972, cu el în poartă, UTA lua locul 3 pe ţară. Colegi de lot: Tisza, Bogdan, Şandor, Drăgan, Schepp, Scherrer, Coşa, V. Lăzurean, Vasilescu, Fildan, Morar, Vitan, Dehelean.

Junioratul de la UTA l-a dus la două trialuri ale loturilor naţionale, unul la Deva şi altul pe 23 August-ul bucureştean, unde l-au chemat antrenorii Constantin Ardeleanu şi Zavoda. Portari mai erau Ciurea, Focşeneanu şi Windt, iar printre tinerii care aspirau la un tricou cu stema României se mai numărau Marcel Răducanu, Ion Ion, Şumulanschi, Aelenei, Giuchici ori Dumitriu IV.

Amintiri de la Constructorul, cu bidoane de vin şi ghete aruncate în grădină!

Prima echipă de seniori a lui Sandu Ţamboi a fost Constructorul, în 1972. Trupa din Micălaca juca în Divizia C, cu Czako I antrenor, apoi cu Mircea Henegar. Acolo s-a revăzut cu Orădan, fostul coleg de la juniorii UTA-ei. „Era spargere de capete, cum se spune, pentru un loc de titular, dar am rămas prieteni deosebiţi. Concurenţa dintre portari a fost benefică echipei”, povesteşte goalkeeper-ul, rămas cu câteva amintiri memorabile din anul petrecut în Micălaca.

„Aveam echipă bună la Constructorul. Îmi amintesc de o deplasare la Tomnatic. Înaintea meciului, am mers până în Timişoara, să vedem Poli – Crişul Oradea, cu Dodean (n.r. Geza Dodean, tatăl marii campioane de tenis de masă Dana Dodean) şi Coşa. Am întârziat cam o oră. Ceilalţi ştiau că va fi rupere de oase pe teren, aşa că au luat un întăritor pe drum şi m-au făcut să gust şi eu, să nu îi spun! Profesorul Henegar m-a mirosit imediat, dar Orădan s-a accidentat grav, fublă fractură de maxilar, aşa că am intrat eu. La pauză făceam plonjoane, în timp ce cei de la Tomnatic ne tot băteau la cap să le dăm meciul, luptau să scape de la retrogradare. Mi-au arătat un ceas de mână şi un bidon de vin! Lăzurean şi Laci Petschovschi au auzit discuţiile şi au venit şi ei în spate, să nu luăm gol, deşi ei erau mijlocaş respectiv atacant. Până la urmă, ne-au spus conducătorii Hălmăgean şi Marmoşter să-i lăsăm, că urmau să ne ajute cu medic şi bani pentru Orădan. Am făcut un fault în careu şi ne-au dat gol din penalty, s-a terminat 1-0. Ne-au umplut portbagajul cu sticle cu vin!”

Iar la meciurile de acasă, se făcea legea. Arena de lângă podul Micălaca era pe-atunci înconjurată de case. „Tati Varga avea clienţii lui. Intra tare la adversari, reuşea să-i descalţe de câte o gheată, pe care o arunca apoi într-una din grădinile de lângă teren. La un moment dat, s-a aruncat după un adversar şi a vrut să-l muşte de picior, pentru că nu-l mai prindea!”, povesteşte Ţamboi.

Perioada Unirea/Rapid: „Gornea parcă avea arcuri”

În vara lui 1973, a venit timpul să servească patria. Armată, la Lugoj, unde a reuşit să nu-şi iasă din mână, antrenându-se cu Vulturii, unde antrenori erau utiştii Mihai Ţîrlea I şi Christos Metskas. Lugojenii jucau în Divizia B, având în componenţă fotbalişti buni la acea vreme, ca Marincan (ajuns mai târziu în curtea UTA-ei), Foale, Vraja, Stoian sau Emil Dumitru. La terminarea milităriei, Iosif Lereter a încercat să-l ducă la Constructorul Timişoara, dar Pavel Pascal, preşedintele Unirii (noua echipă a Aradului, formată din fuziunea Vagonului cu CFR, pe loc de Divizia B), l-a acontat.

Numărul unu din poarta Unirii era Gică Gornea, revenit în Arad după ce se despărţise de UTA în 1971 şi promovase cu CSM Reşiţa în prima ligă. „Era greu de detronat, dar am avut răbdare. Într-un meci jucat la Carei, nea’ Gică a fost eliminat şi a primit o suspendare de patru etape. Am devenit eu titular şi am evitat retrogradarea. În ultimele meciuri, am făcut un egal la Moldova Nouă, victorii cu Tomnatic şi Turda, iar în runda finală, egal la UMT, 2-2, cu Borugă care mi-a dat un autogol”, rememorează Ţamboi.

Despre perioada petrecută alături de marele Gornea: „Ziceam că e ceva necurat, că are arcuri şi telescoape în picioare, aşa plonja. Avea o tehnică a postului, jos pălăria: priză, reflexe, ieşiri pe centrări, anticipări. Nu se dădea înapoi de la un şpriţ, dar făcea diferenţa pe teren. M-am bucurat că am avut ocazia să stau în spatele lui, dar mai ales când i-am devenit urmaş în poartă”. Lucrurile aveau să se separe din nou în Banu Mărăcine, unde Rapid Arad (noua denumire a Vagonului) şi-a reintrat în drepturi.

Bornele CFR, Lipova, Ineu

Ţamboi a fost „vagonar” până în 1978, când a plecat la CFR Arad. Silviu Iorgulescu, alt mare portar al Aradului, era antrenorul echipei şi mai intra şi între buturi. „Era mic, dar avea detentă şi un simţ al porţii deosebit, la fel ca şi Vidac”, povesteşte Ţamboi. Erau fotbalişti importanţi în team-ul feroviar, ca Varga, Duşan, Coşa, Melnic, Boicu, Găman, Caracioni, Ilieş, Lazăr, Mişcoi sau Kettenstock şi, de-a lungul a cinci ani, cât a stat acolo Sandu Ţamboi, bătălia pentru un loc de titular a dat-o cu Huţan şi Dehelean.

În 1983, Toma Jurcă l-a chemat la Şoimii Lipova, în Divizia C. Se formase o echipă bună acolo, cu şanse de promovare, iar apogeul a fost atins în Cupa României, când Lipova a ajuns să joace cu FC Braşov. Mircea Neşu a fost arbitrul acelui meci, disputat pe un teren îngheţat. Cei de sub Tâmpa s-au impus cu 2-0, în rândurile lor evoluând atunci Stângaciu, Bălan, Ştefănescu, Lăcătuş, conduşi de pe banca tehnică de Ştefan Coidum. În tabăra Şoimilor se regăseau Vancu, Moldovan, Fîţă, Bălan, Czimbal, Angelescu, Cameniţă, Roşca, Matei, Căleanu, Fodor, Zelea, Takacs, Matei.

Din 1984 până în 1985, a fost în poarta Victoriei Ineu, într-o generaţie cu Ţica, Szabo, Rodeanu, Sas, I. Popa, Varga, Duşan, Uilecan, Rusan, Apostol, Stan, Kukla ori Maghici.

Cu găina la bloc!

La 32 de ani, devenea subinginer la Vagoane şi, simţind că nu prea mai există perspective în fotbal, se pregătea pentru „intrarea în producţie”. Piţi Vitan l-a chemat la Stăruinţa Dorobanţi, unde a făcut cunoştinţă cu antrenoratul. „Mă duceau cu trăsura la stadion! Mai săream din trăsură, mai luam o ridiche de pe câmp, urcam înapoi!”, râde Ţamboi, cu gândul la un cadou neapşteptat făcut de sufletiştii oameni din Dorobanţi: „Mergeam cu Molotovul (n.r. poreclă pentru un camion ‘antic’ folosit de echipele de judeţ pentru transport) în deplasări. Înaintea unui meci, au oprit în faţa blocului meu şi mi-au adus o ladă de mere şi o găină vie! Soţia a intrat în panică, dar i-am spus să dea drumul la apă în vană, s-o înveţe să înoate până vin de la meci. I-am explicat găinii că acum e la bloc, n-avea voie să facă gălăgie, să n-avem probleme cu vecinii. Şi-a aşteptat până la urmă sentinţa şi a ajuns în oală!”

De la Dorobanţi a ajuns la vecinii din Curtici, apoi un inginer agricol din Secusigiu, Dusko, l-a chemat la echipa locală Agronomia: „I-am adus pe Stanca, fost junior la Vagonul, pe Mircea Lasca, pe Duşan şi am promovat în Divizia D, după ce am bătut Păulişul la baraj”.

Pecica: cinci mii de oameni în tribună, cu Steaua

În 1991, Alexandru Dan i-a deschis uşa Aurului Negru Pecica. „Şi să-l ajut, şi ca portar. Am câştigat campionatul, dar am eşuat la baraj, iar anul următor am ajuns iar să jucăm pentru promovarea în C, cu Mureşul Deva. La noi era preşedinte Ghiţă Macavei, la Deva era fratele său, Ion, Dumnezeu să-l odihnească! Ne-au bătut cu 5-1 la Deva şi, în retur – se promova după un clasament alcătuit în urma tuturor meciurilor de baraj – preşedintele Boric ne-a cerut să câştigăm cu orice preţ, supărat pentru maniera în care ne trataseră. În minutul 5, pe Văleanu l-au eliminat, dar am învins cu 3-1 şi nu promovau nici ei, nici noi. Până la urmă, situaţia a fost de aşa natură că ambele echipe am ajuns să luăm loc în Divizia C”.

Ca antrenor al portarilor la Pecica, a rămas până în anul 2003. Au fost câteva sezoane frumoase, în care West Petrom-ul, fără să ajungă la promovare, a făcut legea în serie. „Totul a culminat cu ziua de 11 septembrie 1999, când am jucat cu Steaua, condusă de Emerich Jenei şi Marius Lăcătuş, în Cupa României. La un moment dat, s-a pus în discuţie ca meciul să se joace pe UTA, dar Boric n-a cedat, era ocazie unică pentru Pecica. Au fost vreo 5,000 de oameni  pe micuţul dar cochetul nostru stadion”, rememorează Ţamboi. Bucureştenii s-au impus cu 1-0, din garda lor făcând parte atunci M. Tudor, Miu, Ciocoiu, Linkar, Duro, Baciu, Dănciulescu, Reghecampf sau L. Roşu, în vreme ce Pecica, unde antrenor era Gian Pio del Monaco, răspundea cu nume ca Ţapoş, Agachi, R. Varga, Toderaş, R. Lung, V. Arman, G. Radu, Boloş, Cr. Munteanu şi Sandu Balaj.

Antrenorii principali cu care a lucrat la Pecica: Ladislau „Şobi” Ghiţă, regretatul Bujor (tatăl actualului portar arădean), Marius Drăguceanu, Ioan Bogdan, Ionuţ Popa, Francisc Tisza. Prin mână i-au trecut portarii Pătruţ, Ţapoş, Ardelean, Grozav sau Trifoi

Student

Pecica şi-a încetat activitatea în 2003. Sandu Ţamboi a petrecut o perioadă pe banca Înfrăţirii Iratoşu, iar din 2006 a devenit antrenor la ACU. Cu „studenţii” a trăit două promovări şi două retrogradări. „Meciurile de vârf au fost şi aici în Cupa României, cu Dacia Mioveni, în urmă cu trei ani, şi cu CFR Cluj, anul trecut. La Mioveni era Florin Marin antrenor, ne-au bătut cu 2-0, iar CFR Cluj a câştigat la limită, în minutul 117, prin golul lui Bud”, sintetizează Ţamboi aventura de la ACU, pe punct să se sfârşească acum.

În formaţia alb-albastră a fost colaboratorul mai multor antrenori perindaţi pe banca tehnică: Gian Pio del Monaco (italianul l-a chemat la echipă), Ioan Herman, Petre Grosu, Mihai Roşca şi Costel Bogoşel. E căsătorit din 1980, are două fete şi aşteaptă măcar un nepot pe care să-l facă fotbalist.

Aventuri

Spirit ascuţit, tipic oltenesc, Sandu Ţamboi şi-a dublat activitatea din iarbă cu o prestaţie ce a descreţit multe frunţi în tribune, cochetând o vreme şi cu presa, la ziarele Reporter în Arad şi Ştirea. Şi a salvat multe meciuri anoste. Din istoria recentă, rămâne memorabilă replica pe care i-a dat-o lui Gabriel Zahiu la un meci din Aradul Nou. Fostul stelist se enervase pe o ieşire a lui Ţamboi şi i-a aruncat-o: „Ai lăsat şi tu vioara şi te-ai apucat de antrenorat?”. Răspunsul n-a întârziat: „Uită-te bine la mine, că am îmblânzit urşi la viaţa mea. Cu şobolanii mi-e uşor!”.

* „Antrenam la Secusigiu, iar înaintea unui meci jucat la Căpîlnaş, am oprit autocarul cu vreo 20 de kilometri înainte să ajungem la teren. Le-am spus jucătorilor că alergăm până la destinaţie şi s-au îngălbenit toţi. Când au văzut autocarul că vine după două minute, le-a venit culoarea la loc”.

* „Înaintea barajului de la Păuliş, când antrenam Secusigiul, am oprit la Monumentul Eroilor de la Păuliş. Le-am spus jucătorilor că, dacă învingem, în faţa primăriei din Secusigiu, ni se va face şi nouă unul!”

* „Tot la Căpîlnaş, gazdele au jucat foarte dur şi continuau să ne ameninţe la vestiar. Am mers să recuperăm carnetele, când unul mai mare s-a îndreptat spre mine. L-am oprit brusc: ‘Eu sunt antrenorul Selecţionatei Judeţene. Mi-a plăcut că ai jucat cu determinare. Luni la ora 15,00, să vii la Arad la antrenament!’. Aşa am ajuns şi la berea de după meci!”

Fotografiile

FOTO 1: Antrenor cu portarii Pecicăi

FOTO 2: Prima legitimare în Arad, la juniorii UTA-ei

FOTO 3: La Constructorul Arad

FOTO 4: Amical Vagonul – Kikinda, 2-0, pe stadionul UTA

FOTO 5: Coechipier la Victoria Ineu cu Ionuţ Popa (al doilea din dreapta sus)

FOTO 6: Gloria Secusigiu, cu care a promovat în D

FOTO 7: Aurul Negru Pecica, echipă cu nume ca Gigi Cameniţă, Bujor Vărşăndan, Mihai Corsenti sau Marian Nedelea

FOTO 8: West Petrom Pecica – Steaua Bucureşti, 11 septembrie 1999

FOTO 9: Promovare cu ACU în vara lui 2010