Era puțin după zorii secolului 20. Lumea progresa și lucrurile se schimbau văzând cu ochii. În India era consemnat primul zbor dedicat poștei aeriene, Mona Lisa era furată de la Luvru, iar uimitorul Macchu Picchu era redescoperit în Peru. Era vreme de revoluție în Mexic sau de război între Italia și Turcia, dar și clipa în care Roald Amundsen planta un steag la Polul Sud. Se nășteau filozoful român Emil Cioran, scriitorul argentinian Ernesto Sabato, pilotul Juan Manuel Fangio, tot argentinian, avea să domine Formula 1, sau partenera lui Fred Astaire, americanca Ginger Rogres. Era anul 1911. Lua viteză și sportul. Derulare înapoi către România, stop pe Arad. Anul amintit, 1911, marchează începuturile clubului care azi împlinește un secol de existență, AMEFA. Un secol! La ceas aniversar, gruparea arădeană se pregătește de o sărbătoare meritată. Va fi joi, 22 decembrie. Până la acel moment, vă oferim câteva repere din istoria clubului.

Bornele

Pionieratul începe în august, într-un moment în care mișcarea sportivă lua o amploare tot mai puternică. În 1910, Fabrica de Vagoane înființase Asociația Sportivă, cu o echipă de fotbal alcătuită din muncitori tineri. Susținuți de sindicate dar dezaprobați de conducerea fabricii, băieții aveau să-și găsească locul un an mai târziu, odată cu clipa decisivă a nașterii AMEFA-ei (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad, cu nume maghiarizat într-o primă fază, AMTE, acronimul de la Arad Munkasi Torna Egylet). Până în 1920, activitatea s-a concentrat pe fotbal, cu echipele de juniori și seniori participante în campionatele locale și regionale.

A doua etapă cuprinde, conform cercetării realizate de Tiberiu Țiganu și Gheorghe Biriș, în lucrarea „Clubul Sportiv Astra la 90 de ani de activitate”, perioada 1920-1949. Au fost anii consolidării, ani ce aveau să pună AMEFA în prim-planul Aradului sportiv. Echipa de fotbal a ajuns să joace în Divizia A, dezvoltându-se, în paralel, secțiile de lupte, ciclism, canotaj, gimnastică sau atletism.

Etapa cu numărul trei e consemnată între anii 1949 și 1970. Invariabil, AMEFA a intrat în malaxorul ideologiei comuniste, care indica trecerea de la sportul de mare performanță către sportul de masă. Cantitate peste calitate, cu părți bune și rele, așa cum au fost. Principiile sportive erau însă mai tari decât lozincile din jurul arenelor, chiar dacă clubul arădean a ajuns să poarte vreo 20 de denumiri! AMEFA şi Aradul aveau să fie pentru prima dată reprezentate la Jocurile Olimpice, prin maestrul emerit al sportului Mihai Botez. Echipa de fotbal simţea iar aer de primă ligă, iar secții ca lupte, șah, canotaj, moto, modelism reușeau să fie des în lumina reflectoarelor la nivel național.

Ultima etapă se întinde până în prezent. Secțiile de mare performanță s-au consolidat și au adus cele mai bune rezultate din istorie. Au fost și clipe triste, cu secții dispărute, dar cel mai important e că azi, în 2011, AMEFA e în viață și nu renunță la luptă.

O listă a campionilor ridicați din rândurile „vagonarilor” (porecla ce avea să devină consacrată) merită infinit mai mult spațiu. Cu mențiunea că fotbalul, halterele și polo-ul pe apă au fost trecute recent în revistă de SPORTARAD, facem acum o incursiune în frumosul trecut al celorlalte discipline sportive de la clubul arădean. În rândurile de mai jos, ne rezumăm la denumirea AMEFA, cu toate că anii au adus şi alte denumiri, ca Vagonul, Rapid, Metalul Flamura Roşie, Gheorghe Dimitrov etc.

Atletism. A fost prima secție crescută pe lângă cea de fotbal. Fără impact deosebit la nivelul rezultatelor, aspect provocat, probabil, și de apartenența la o grupare muncitorească (cu susținere financiară mai puțin consistentă), AMEFA are meritul că sportivii săi s-au aliniat la mult mai titratele grupări ale orașului din trecut, ca Gloria, Clubul Atletic Arădean , Stăruința ori Societatea de Gimnastică Arad. În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea s-a restrâns, până la dispariție. Rămân însă entuziaștii ultimilor ani, atleții veterani, a căror pasiune face ca atletismul de la AMEFA să nu fie uitat: Elena Avram, Lucian Neagu, Gheorghe Moșion, Gheorghe Bogdan.

Box. Se vorbește despre „nobila artă” în cadrul clubului după primul război mondial. „Deși lansat cu mare pompă, boxul profesionist, cel puțin în Arad, nu-și găsește locul”, notează aceiaşi Țiganu și Biriș. Sportul cu mănuși a rezistat însă intemperiilor produse de războaie. Continuitatea s-a legat de numele antrenorului Nicolae Neacșu, începând cu 1948, iar din 1981, când Gheorghe Enculescu (pugilist important al clubului) a preluat conducerea, au apărut multe rezultate frumoase, începând cu Ștefan Ștefana, antrenorul de mai târziu.

Canotaj. Performanțe remarcabile, începând cu 1930, când Carol Oszter și Ștefan Kurecska aveau să cucerească titlul de campioni naționali la dublu vâsle (al patrulea trofeu l-au primit chiar de la regele Carol al II-lea). Au urmat serii bune, cu rezultate notabile, mai putând fi amintiți campioni ca Veres Karoly, Iosik Miklosi sau Francisc Barany. Azi, însă, Mureșul mai păstrează doar amintirea amefiștilor care-l străbăteau…

Ciclism. S-a trăit o rivalitate frumoasă cu cicliștii de la Meteor și SGA, până prin 1948, an după care, la fel ca și în cazul altor secții, trecerea la sportul de masă a primat. Dar la vechea etichetă de „oraș al bicicletelor” pusă Aradului, cei de la gruparea alb-albastră au contribuit din plin. Presa vremii a reţinut un episod simpatic, în 1923, la Turul Moldovei, trăit de ciclistul amefist Sebesteny Schmidt: „La kilometrul 20 pe traseul Focșani-Bîrlad, Schmidt a fost victima unei defecțiuni provocate voit prin împrăștierea unor cuișoare speciale de pantofărie. Cel ce a provocat faptul relatat nu a fost descalificat, ci numai penalizat cu puncte”. Arădeanul și-a revenit în ultima etapă și a terminat pe locul 2!

Culturism. Primul titlu național a fost adjudecat de juniorul Iosif Palinkas, în 1969, iar deceniile trecute i-au adus în prim-plan pe Eugen Kantor, Mihai și Gabriel Deheleanu, Cristian Ghiță. Valentin Truică, Iosif Bugy, Lucian Pantea, Francisc Andrașoni sau Simona Dragalina.

Gimnastică. Secția a fondat-o în 1933 Valeriu Barbură, viitorul mare antrenor de mai târziu. Câteva nume de marcă: Mihai Vlaicov, Mihai Botez (olimpicul de la Helsinki, plecat apoi la judo), Gheorghe Dema, Mihai Bereș, Gheorghe Kelemen, Tiberiu Drumuș, Cezar Cernușca, Emil Beg, Emil Bărăneanu, Stela Perin, Agenta Hofman.

Judo. Grație pasiunii unicului Mihai Botez, AMEFA poate privi cu mândrie înapoi, secția fondată în anul 1957 de marele maestru arădean fiind prima din țară.

Printre discipoli: Constantin Bogdan, Ivan Baiti, Mircea Frențiu, Doru Buțiu, Doru Hărșan, Ștefan Mureșan, Ioan Mureșan, Ioan Telechi, Lazăr Loghin și mulți, mulți alții.

Lupte. Sportivii intră în arene începând cu 1919, lista numelor care au ridicat team-ul de pe Mureș în elita României fiind lungă. Ne oprim acum la marele Roman Codreanu, cel descoperit de maestrul Teodor Blidar. A fost primul medaliat olimpic al Aradului, cucerind bronzul în 1976, la Montreal, medalia fiind apogeul luptătorului care a fost de cinci ori campion național de seniori și multiplu medaliat la Europene și Mondiale.

Sigur, o referire la trecutul AMEFA-ei în lupte nu poate fi făcută fără amintirea lui Andrei Corodan, Petre Păcuraru, Spiridon Stanciu ori Adrian Ozsda, însă, cum aminteam, lista performerilor e lungă și merită un capitol aparte, ca şi multe alte discipline sportive.

Modelism. Sport pe nedrept ignorat, machetele de nave, aeronave sau automodele aducând multe medalii performerilor vagonari. Oameni ca Pavel Kovacs, Adalbert Muneran, Eugen Ristin, Fănel Faur, Gheorghe Szucs, Iosif Boc sau antrenorul Petre Curtu zbătându-se deceniile trecute să atragă tinerii în lumea sporturilor tehnico-aplicative.

Motociclism. Motoarele erau turate de prin 1930, când AMEFA, Toldi sau Meteor aveau echipe puternice și ofereau demonstrații spectaculoase. Treaba a devenit și mai serioasă din 1964, când în curtea vagonarilor au venit motocicliștii de la ICOA, conduși de antrenorul Liviu Hodăjeu. Istoria a reținut figuri ca Ioan Lăzărescu, Ciprian Sevici, Alexxandru Datcu, Mihai Bencsik, Iosif Roșca, Tiberiu Keșeru, Viorel Birta, Cornel Botofan, Gheorghe Draja, Pavel Puraveț ori Anton Hack.

Popice. Au fost timpuri când popicele erau foarte atractive pentru arădeni, anul 1946 venind cu un campionat ce includea două serii cu câte 10 echipe! Ioan Micoroiu s-a detaşat primul dintre oamenii AMEFA-ei, anul 1953 fiind cel al lansării. Arădeanul a devenit inclusiv campion mondial, cucerind titlul la Viena în 1957.

Şah. Jucat de toţi, de la marii lideri ai lumii şi până în cafenele ori parcuri. Din 1947 şi până în 1989, alb-albaştrii au ţinut sus steagul, propunând mulţi jucători de excepţie. Dintre ei, pot fi amintiţi Ivan Halic, Ştefan Deneş, Alfred Kertesz, Ervin Mozes, Valer Demian, Gheorghe Telbis, Pavel Vaida, Magdalena Hajdara, Dana Beleanu sau Laura Telbis.

Tenis. AMEFA a apărut în 1984 pe firmamentul unui sport cu tradiţie în Arad începându cu 1877. Deşi sosit oarecum târziu în lumea tenisului din oraş, clubul alb-albastru a avut o ascensiune frumoasă, condusă de antrenorii Dietmar Weiss şi Ionel Crişan, ambii coordonaţi de Ioan Filip. Dana Vlad şi Robert Kotroczko au jucat în întreceri europene, ultimul fiind prezent şi în circuitele Federaţiei Internaţionale de Tenis, alături de Zoltan Bus.

Tir. Apariţia secţiei e consemnată în 1952, cu un an înainte de darea în folosinţă a poligonului de la Pădurice. S-au remarcat, de-a lungul anilor, trăgători ca Iosif Urban, Maria Măcian, Ioan Toma, Alin Jemna, Erika Toth, Mihai Buidoso ori antrenorul Ştefan Mihok.

FOTO 1: Gheorghe Biriş, preşedintele clubului în anul aniversar, a fost premiat la Gala Sportului Arădean

FOTO 2: Ciclistul Schmidt Sebesteny

FOTO 3: Un nume imens, care a făcut istorie în gimnastică şi judo: Mihai Botez

FOTO 4: Roman Codreanu, campion naţional la lupte în 1978