Trecerea în neființă a celui supranumit „ultimul părinte al judo-ului românesc”, Mihai Botez, a îndoliat sportul, dar a făcut ca fascinația stârnită de personalitatea lui Mișa-baci să fie și mai puternică. Două nume marcante din judo au vorbit ]n Gazeta Sporturilor despre mentorul atâtor sportivi afirmați și deveniți, la rândul lor, mentori pentru alții, pe tatami: Florentin Marinescu și Alexandru Chirilă.

Sensei Marinescu e vicepreședintele Federației Române de judo și nu are nevoie de prezentare în lumea artelor marțiale. Experiența sa a contribuit însă și la cea mai bună performanță fotbalistică internațională a României: în 1986, era preparator fizic la Steaua care avea să cucerească, în acel an, Cupa Campionilor Europeni. Chirilă joacă în rol important în Comisia federală pentru acordarea centurilor negre, for condus în urmă cu ceva vreme chiar de Mihai Botez.

Săritura tigrului

Profesorul bihorean Chirilă și-a amintit poveștile lui Mișa-baci despre cum a făcut cunoștință cu judo-ul. Se întâmpla la începutul celui de-al doilea război mondial, pe când viitorul mare sportiv avea 17 ani și căzuse prizonier al americanilor. Harta războiului l-a dus în localitatea Challon, în apropiere de Paris: „Îmi povestea că americanii organizau tot felul de cursuri pentru prizoneri, sperînd să evite tensiunea din lagăr: croitorie, gătit, arte plastice. Maestrul a vrut să participe la cursurile sportive, dar iniţial, nu ştiu de ce, nu a fost acceptat”.

Continuă Florentin Marinescu, un episod care i-a cucerit pe ofițerii americani – un pariu pe o ladă de ciocolată: „A vrut să braveze şi, când un camion militar a trecut în viteză, s-a postat lângă el, a efectuat un salt incredibil de greu, o săritură a tigrului parcă, şi a aterizat dincolo de vehicul, în picioare! Trei ofiţeri, un german, un italian şi un japonez, au înţeles potenţialul lui „Micael” şi l-au luat discipol în artele marţiale”.

Cei doi elevi ai lui Mihai Botez și-au amintit și că acesta era angajat ca agent fotograf la UTA, unde poza pentru cataloage industriale. Pasiunea pentru fotografie a dus-o în timp, realizând instantanee superbe din drumețiile care-i erau atât de dragi.

Orașe de sportivi în spate

Intrat în primii 10 gimnaști ai lumii dar desăvârșit ca judokan, Mihai Botez le-a lăsat amintiri frumoase celor pe care i-a modelat. „Cu omul acesta, extrem de simplu, dar cu aptitudini pedagogice native şi un bun-simţ uluitor, dispare perioada romantică a judo-ului românesc. Avea totdeauna buzunarele ticsite cu bomboane! Indiferent de vârsta celui din faţa lui, saluta şi îţi dăruia una! Era un ritual rar de prietenie. Cum să te superi pe un asemenea om? A lăsat în urmă oraşe de sportivi. Poate jumătate din cluburile de arte marţiale din România sînt create şi formate din elevii lui. Acum doi ani, la vîrsta de 87 de ani, maestrul era în Munţii Parîng! Plăcerile lui au fost judo, turismul montan, judo, fotografia şi iarăşi judo. A fost ultimul din cei cinci muschetari care au fundamentat, practic, judo-ul în România. Singurul din provincie, un personaj şi o personalitate. Mereu un val precede alt val şi niciodată al cincilea val din mare nu poate ajunge la ţărm înaintea primului. E trist că nu preţuim strămoşii acestui sport atunci cînd ei sînt în viaţă”, sunt cuvintele emoționante ale lui Alexandru Chirilă și Florentin Marinescu despre maestrul lor.

A lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în kimono, învelit mai întâi cu partea stângă a veşmântului şi apoi acoperit cu cea dreaptă: unicul moment din viaţa unui mare judoka în care ritualul e inversat.

Mihai Botez (1922-2011: primul campion naţional absolut la gimnastică, 1948); participant ca gimnast la JO din Helsinki, 1952; fondatorul primei secţii de judo din România, Astra Arad, 1957; primul antrenor emerit de judo din România, 1974; campion mondial judo veterani, la 86 de ani, 2008; două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu