AMEFA a sărbătorit un secol de viață!
Aniversarul centenarului a reunit frumoasa familie a clubului AMEFA. Gheorghe Biriș, Tiberiu Țiganu și colaboratorii lor au chemat performerii de ieri și de azi, să-i repună în prim-plan. Cel mai vechi club arădean rezistă bine și e în topul grupărilor cu vechime în România.
„Din câte știu eu, două cluburi sunt mai vechi în România, CFR Cluj și Olimpia București, însă Aradul are activitate continuă în cei o sută de ani”, remarcă președintele Biriș, intrat în club în anul 1974 – sportiv, antrenor, o vreme chiar contabil. E în fruntea clubului din anul 1996.
Joi seară, în ambianța selectă de la Joie de vivre, cei care au adus glorie AMEFA-ei au răspuns prezent chemării clubului pe care l-au reprezentat, trăind clipe emoţionante. Biriş şi profesorul Ţiganu i-au recompensat cu diplome aniversare, oferindu-le şi o broşură dedicată secolului de istorie sportivă.
Viitorul? „Am depăşit momentele grele de după Revoluţie, când ne-am trezit cu toţi şomeri. Ne-am continuat însă activitatea şi am reuşit să existăm. E greu şi plăcut, în acelaşi timp, ne bucurăm şi de sprijinul autorităţilor locale. Mergem înainte. Baza sportivă e în refacere, la vară terminăm lucrările de la bazin. A fost o investiţie mare, de aproximativ un milion de euro, s-a turnat practiv un bazin nou peste cel vechi, am construit un bazin pentru copii, avem şi spaţii de cazare. Vom fi un club cu venituri garantate”, încheie Biriş.
La mulţi ani, AMEFA!