Arhivă articole

februarie 2013
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – episodul II

www.sportarad.ro continua emotionantul episod cu profesorul Dionisie Piros, omul care a stat aproape de baronul Francisc Neuman cand a inceput Legenda ITA, apoi a urmarit atent viata marilor campioni aradeni.

– Iar prima competiție a fost Campionatul Orășenesc. Cum a început să atragă suporteri?

– Au început să vină jucători. La început au jucat și foștii jucători, Brosovsky, Dvorzsak, s-a reîntors Reinhardt, au venit Mercea, Marki, o echipă destul de bună. Campionatul Orășenesc trebuia câștigat ca să participe echipa în Divizia A. Singurii adversari puternici au fost Sparta și AMEFA, toate trei vroiau să ajungă în A.

– Mergeați la meciuri și în Campionatul Orășenesc?

– La toate. Când era vorba de ITA, mergea lumea. Dar și la AMEFA, erau suporterii din anii 30, aduna mii de oameni. Și Sparta a avut suporterii ei, juca pe stadionul Gloria. În timpul Campionatului Orăşenesc, a început construcția stadionului. În primăvara lui 46, terenul era gata, doar tribunele trebuiau terminate. Îmi amintesc de un meci ITA – Fulgerul, echipa romilor, n-am să-l uit în viața mea! S-au înscris foarte multe goluri. Lângă teren erau țigle, iar eu și un prieten le așezam în picioare lângă peluza încă neconstruită atunci când se marca! La un moment dat, l-au întrebat jucătorii pe arbitru cât e scorul, dar nici el nu mai știa. Noi am ridicat mâna, domnule arbitru, știm noi, hai să numărăm țiglele! Erau 10. Până la urmă a fost 24-0.

– Făceați o bucată de acoperiș din ele!
– Da! A doua zi, o parte din echipa adversă era la poarta de intrare a fabricii, au primit cadou pachete cu cearceafuri şi materiale de cămașă. Ulterior, s-a aflat că ei s-au lăsat bătuți ca să aibă ITA golaveraj. Dar a fost luată în bășcălie, oricum ar fi primit bătaie. ITA a câștigat campionatul, dar cu puncte suficiente, fără să mai aibă nevoie de golaveraj. S-a terminat între timp construcția stadionului, în 46 a fost inaugurarea, Carmen a venit, echipa lui Mociornița…

– Atmosfera?

– A fost ceva foarte, foarte… Pe vremea respectivă, suntem în 1946, acum 67 de ani, orice meci al ITA-ei era un eveniment social. Lumea se purta elegantă, bărbații cu cravată, femeile îmbrăcate frumos. Fiecare meci era atmosferă festivă. Toată lumea mergea pe jos spre stadion, nu cu bicicleta, deşi se circula mult pe două roţi. Se mergea pe strada Mărășești sau de la Gară. La meci a fost prim-ministrul țării, Dr. Petru Groza, alte oficialități din București. O vreme splendidă în ziua respectivă! Aproape toți jucătorii mari erau ajunși. Petschovsky încă nu venise, dar echipa din 45 era schimbată. S-a jucat aproape în formula clasică, cu Marki, Lorant, Vass, Băcuț, Pall, Tudose, Covaci Mercea Bonyhadi, Toth III, Echipa mare care a câștigat campionatul. ITA a câștigat cu 2-1, dar jucau și la Carmen fotbaliști foarte buni, Bazil Marian, Simatoc, Torjoc, Șiclovan…

– Simatoc avea să ajungă apoi la Inter Milano și la Barcelona!

– A plecat, s-a dus mai departe, a ajuns în Australia. Marian a rămas. Era jucător excepțional, Carmen a fost o echipă bună.

– Apoi, campionatul, cu primul titlu.

– S-a câștigat destul de lejer, n-au fost probleme. Primul meci s-a jucat la Oradea, cu Libertatea, fosta campioană a Ungariei, sub numele NAC (Nagyvaradi Atletikai Club). Plecaseră jucători, o parte chiar la Arad, dar touși aveau echipă bună. ITA a câștigat 5-1, valorile s-au regrupat, iar ITA a devenit stăpâna fotbalului românesc.

– Juca și legendarul Baratki la ei, era pe final de carieră. De el ce vă amintiți?

– Un jucător foarte bine făcut fizic, măcelar a fost. A avut niște șuturi, niște bombe, spaima portarilor! Era antrenor la U Cluj când eu am fost student acolo. Plecase și Bodola de la Oradea, dar mai juca Spielmann. Rămăsese o forță. La ITA au venit de acolo Petschovsky, Lorant, Băcuț, Toth III. Dumitrescu venise mai târziu la Arad, n-a avut loc în echipă, Toth III era titular. Campionatul a fost câștigat fără probleme. Era o plăcere să mergi la meciuri. Dacă pe vremea aia era Cupa Campionilor Europeni, ITA ar fi făcut o figură, ar fi fost adversar demn pentru oricare echipă din Europa. De fapt, în Germania nici nu era campionat în acel an. După război, cel din Italia era cel mai puternic și, oarecum, cel englez.

– Să vorbim și de primul antrenor al sezonului 1946-47.

– Antrenor a fost Zoltan Opata. Fusese la MTK Budapesta, jucător internațional al Ungariei. A venit la Dermata Cluj după război și a jucat a jucat un meci amical cu ITA înainte de campionatul din 46, în primăvară. Echipa clujeană era formată 11 jucători necunoscuți, toți muncitori la fabrica Dermata. Tineri, dar a jucat un fotbal excepțional, așa de frumos! Meciul a fost pe Gloria, tocmai apăruseră cu mingile noi, de piele, culoare maro-deschis, cu șiret, cu una din aceea s-a jucat. Am fost la meci, s-a terminat 4-2, iar baronul a fost încântat de ce văzuse. A întrebat cine e antrenor şi a cerut imediat să fie adus! Săptămâna următoare, s-au dus o mașină după el, așa se făcea atunci, au împachetat tot ce a avut el acolo, au urcat valizele și a ajuns la Arad.

– A început campionatul, dar nu l-a terminat.

– În primăvara lui 47, el și-a dat demisia. Știu că baronul Neuman chiar a făcut glume, să-i găsim o soție. Opata era necăsătorit, avea vreo 45 de ani. I-a luat abonament la teatru, erau femei frumoase, i s-a făcut cunoștință, dar a rămas neclintit în decizia lui, deși s-a încercat să se și renegocieze cu el. Nu a motivat, a spus doar că vrea să meargă înapoi la Budapesta. Atunci a fost adus Blum, care a trecut la un sistem mai liber, fără WM, cu stoper-atacant, Petschovsky a avut rolul. Undeva de Paști, ITA a organizat un turneu cu Ujpest Budapesta și Sparta. Ujpest a bătut 3-0, toate golurile marcate de centrul atacant Zsengeller, a fost tot timpul liber. Iar al treilea gol l-a marcat de la centrul terenului. Iustin a fost portarul, a crezut că se apropie cu mingea și a ieșit puțin, iar Zsengeller a tras de acolo! UTA a început să piardă și în campionat, baronul nu era mulțumit, de ce nu jucăm ca anul trecut? Blum era adeptul jocului mai spectaculos, dar baronul Neuman i-a transmis că nu spectacol trebuie, ci rezultate. Blum n-a fost de acord să revină la vechea formulă și a plecat. După plecarea lui (n.r. arădenii au încheiat întrecerea primii, conduși în ultimele etape de Gustav Juhasz), campionatul următor, a venit Steinbach, s-a refăcut echipa și tot stilul de joc, tactica și au câștigat și în 48. Şi campionatul, și Cupa.

–  O primă generație de excepție a ITA-ei. Cum erau vedetele de atunci?

– Toth III, Lorant, Meszaros… Meszaros era un stoper blond, simpatic, înalt, foarte bun prieten cu portarul Iustin, care apăra prin rotație cu Marki. Pe atunci, și jucătorii mergeau pe jos pe Calea Victoriei după antrenament, iar Meszaros era întotdeauna împreună cu Iustin, deși primul nu știa un cuvânt românește și nici Iustin nu știa maghiară! Ne tot întrebam cum discută ei?! Dar ei erau prieteni, veneau frumos, împreună. Unii veneau cu birja. Stibinger, de exemplu, a și murit săracul în 49. Așa un tip drăguț a fost, era cel mai elegant din echipă, cu cravată tot timpul și pantofi antilopă. Era la fel de elegant și pe teren, spuneam că îi mai lipsea un frac, un smoking. 24 de ani a avut când a murit. Și el a jucat la Oradea.

– Ați amintit de Lorant, marele internațional al Ungariei.

– Dintre toți de la ITA, a fost cel mai puternic, și ca bărbat. Avea 1,82, era tipul de atlet perfect. Chiar putea fi atlet. El a plecat cel mai repede. Era căsătorit, s-a întors la Vasas Budapesta, a ajuns imediat în echipa națională a Ungariei, la fel ca și Toth III. Lorant a participat la Campionatul Mondial din Elveția, apoi a plecat din Ungaria în Germania, era originar din apropierea graniței cu Austria și știa germană, avea și puțină origine. A început Bundesliga, el a fost la şapte echipe antrenor! Printre ele, Kaiserslautern, Bayern Munchen, Eintracht Frankfurt. Apoi s-a dus în Grecia, la PAOK Salonic, a câștigat campionatul, i-au prelungit contractul. La un meci a ratat înaintașul lui o situație de sută la sută gol, a făcut infarct pe bancă și a murit acolo (n.r. pe 31 mai 1981, la un meci PAOK – Olympiakos Pireu). N-a avut 60 de ani. Soția lui și acum mai trăiește. Acum doi ani, la fel ca și Puskas, a fost reînmormântat în Ungaria şi înaintat post-mortem la rangul de maior, el a jucat și la Honved și fusese ofițer, precum s-a întâmplat cu jucătorii de la Steaua, la noi. Au fost sportivi adevărați, toată generația! Poate și noi eram mai tineri, cum i-am văzut, dar erau adevărați sportivi, sub toate aspectele. Și în comportament și în tot.

– Adalbert Covaci a fost și el un fotbalist de top al ITA-ei dintîi.

– Era timișorean, un tip foarte bine făcut. Ce jucător! Avea simțul porții extraordinar. Eu știu când s-a pus problema să fie adus la Arad, în toamna lui 46 cred, a jucat într-un un meci de probă. Nu mai știu adversarul, dar el a marcat vreo trei goluri de la 20-25 de metri, imediat s-a semnat contractul, s-a văzut că știe, a jucat excepțional. Era agresiv, așa ca și Lorant. Echipa era dominată de tehnicitate, dar cei doi erau în forță. Interesant e că, acum pot să spun, a avut principii de stânga, a început să facă politică. Jucătorii nu făceau politică, râdeau când începea, l-au numit „Colțul roșu”! Dar, în afară de asta, era jucător bun, toți erau buni. Nivelul de joc era foarte apropiat, toți aveau un standard mult peste nivelul celorlalți de Divizia A.

– Sigur, dintre ei s-a detașat Iosif Petschovsky.

– Cel mai bun jucător, poate să-mi spună mie oricine orice! Avea tehnicitate ireproșabilă, în primul rând, indiferent dacă dădea cu stângul sau cu dreptul. Eram prieten foarte bun cu el, eram la per tu, jucam ping-pong, era un jucător excelent, jucam toată iarna. Era cel mai bun jucător din Arad de ping-pong. Și tenis juca bine. Discutam foarte mult. Și după plecarea baronului am rămas în relații de prietenie, până la capăt. Spune, Csala, e adevărat că oentru tine e totuna dacă dai cu stângul sau dreptul? l-am întrebat într-o zi. Nu sută la sută, cu dreptul dau mai sigur, cu stângul dau mai tare. Fiind cel mai bun, adversarii puneau tot timpul un jucător lângă el să-l țină, cu menirea să-l enerveze. Nu vreau să spun ce-i ziceau, deși știu. Ozon a fost unul din ei. S-a supărat, mai ales când, uneori, s-a întâmplat să piardă mingea. Dar nu asta a fost caracteristic pentru el. Era un jucător teribil, avea loc în orice echipă națională a Europei. Cel mai bun jucător al echipei ITA. Superclasă. Păcat că a murit devreme, cancerul acela… S-a tratat și la Paris, nu s-a putut salva. 47 de ani. Ştii ce făceau jucătorii după antrenament?

– Rămâneau pe teren să tragă la poartă.

– Era o plăcere să-i vezi! Petschovsky îi spunea portarului Uite, acolo, în stânga sus o dau! Acolo se ducea mingea și era și gol. Rămâneau întotdeauna câțiva. Bonyhadi era printre ei.

– Bonyhadi, cel rămas până astăzi cel mai tare golgeter din campionatul României.

– Dintre toți, cu trei jucători am fost în relații foarte apropiate – Petschovsky, Bonyhadi și Băcuț I. Bakucz, de fapt. Cu Bonyhadi eram în aceeași societate, era și el tânăr. El știa un singur lucru: tot timpul trăgea la poartă. Nu deasupra, nu lângă, în majoritatea cazurilor trăgea pe poartă. Nu ca azi, când, sigur, e alt joc, apărările sunt mai bine organizate. Avea viteză fantastică de pornire, deși avea 90 de kilograme, dar la suta de metri alerga 11,2, 11,3 secunde. Și cu stângul și cu dreptul trăgea aproape la fel. Și era foarte simpatic. În ultima perioadă, făcea curte unei fete drăguțe în Grădiște. A plecat oarecum brusc din Arad, fără să anunțe prea multă lume. Dar în orice caz i-a făcut curte serios respectivei fete, i-a părut rău și ei că a plecat. Întâmplarea face că și astăzi mai trăiește! M-am întâlnit, cu totul întâmplător, cu nepoata ei, care e la Timișoara. A venit vorba că sunt arădean, despre UTA și mi-a spus să știți că bunicii mele i-a făcut curte Bonyhadi! Deci, bunica era fata din Grădiște! Și acum își aduce aminte de el, mai povestește despre el. E mică lumea. Toți erau simpatici. Vass era mai sobru, mai retras.

– Știți ce s-a întâmplat cu Bonyhadi după ce a plecat din Arad?
A fugit din țară, nu putea să joace fotbal nici în Ungaria, așa că a început să joace handbal acolo. Iar în 1956 a plecat în America, e singurul din echipa arădeană care a ajuns în America. Și e singurul care s-a mai întâlnit cu baronul Neuman! Fusese favoritul lui, s-a pus chiar problema să facă echipă de fotbal, baronul era încântat. Dar fotbalul și America sunt două treburi care se cam exclud.

– Și a rămas acolo?

– A și murit acolo. Dar nu știu când. În orice caz, din întreaga echipă a ITA-ei, Marki – mort, -Lorant – mort, Vass – mort, Băcuț I – mort, Meszaros – mort, Pall – mort, Covaci – mort, Stibinger – mort, Bonyahdi – mort, Petschovszky – mort, Toth III – mort. Dacă închid acuma ochii și văd acum cum erau ei…

VA URMA

Radu Romanescu

 

0
0

0 comentarii la articolul: “Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – episodul II

  1. Extraordinar. Emotionant, chiar, pe bune, mi-au dat lacrimile. Ce jucatori a avut Arad-ul si ce a mai ramas. Amintirile.
    De multe ori ma gandesc cu nostalgie la UTA anilor ’70, ce jucatori avea si atunci UTA. Mergeam, nu numai la jocurile oficiale, ci si la antrenamentele echipei. Era o incantare sa vezi campionii Romaniei. Toata echipa,fara exceptie, era de admirat, de nedescris. Orice epitet superlativ nu este suficient de puternic pentru a reda frumusetea acelei echipe. Si atunci, legendele descrise mai sus de Dl.Piros,care erau, probabil, cu cateva clase deasupra campionilor din ’70, Cum puteau fi ??? Chiar nu poti sa-ti inchipui si nu poti sa nu te emotionezi.
    Oricum, tot ceea ce a avut UTA, ramane cel mai frumos lucru al acestui oras iar LEGENDELE nu pot fi suplinite cu nici o alta realizare a clasei politico-economice, perindate de-a lungul timpului pe aceste meleaguri.
    Oare se vor mai intoarce acele timpuri??????

    0

    0
  2. 1. ITA 1948, 2.ITA 1947,3.UTA 1970, 4.UTA 1972, 5.UTA 1969. Cred ca asta e ordinea ca valoare a lotului. Dumnezeu sa ne binecuvanteze sa avem asa echipe din nou.

    0

    0
  3. Petschovsky avea si detenta, unicul gol al meciului ITA-Ciocanul a fost marcat de el cu capul, la poarta dinspre tabela de marcaj, cu capul, dupa un corner executat de Bonyhadi in minutul 79! Pacat ca nu era pe atunci Cupa Campionilor, am avut jucatori din nationala Ungariei…, cine stie unde ajungeam. Tatal meu zicea ca daca nu veneau comunistii la putere, UTA ajungea ca Real Madrid, poate nu ar fi fost chiar asa (desi el credea cu tarie asta), baronul era printre cei mai bogati oameni din tara si era tanar. Nici nu vreau sa ma gandesc ce jucatori aducea la Arad daca nu-l aruncau din tara comunistii ca pe o masea stricata!!! UTA a fost mare, pana in anul ’50, steaua nici nu castigase campionatul, o facuse doar UTA, Oradea. Comnunistii astia au distrus tot, chiar si fotbalul prin impunerea echipelor lor, au inceput sa racoleze jucatori, sa ameninte, sa cumpere arbitrii… Astazi, in mass-media se vorbeste doar de steaua si dinamo, dar multi urasc comunismul fara sa stie ca aceste echipe fac parte din istora comunismului. Tara ar fi iinflorit fara comunism, la fel si fotbalul, si Carmen si Venus Buc. ar fi ajuns mari echipe (erau deja si atunci), nu era nevoie de steaua si dinamo. Dar copiii din ziua de azi doar de aceste echipe aud la tv si nu au de unde sa stie ca aceste echipe au fost viermii fotbalului romanesc!

    0

    0
  4. De asa povesti avem nevoie noi cei din generatia tanara nu de can-can-urile GSP-iste … Si asa mai avem putini printre noi care sa fii trait acele clipe… Acest interviu merita pus in rama si transmis din generatie in generatie pentru ca se pierde spiritul UTA-ei … Foarte frumos as tot citi asemenea articole ,,,,Am ramas fara cuvinte … ce ai fost si ce ai ramas draga noastra UTA

    0

    0
  5. „” Pe vremea respectivă, suntem în 1946, acum 67 de ani, orice meci al ITA-ei era un eveniment social. Lumea se purta elegantă, bărbații cu cravată, femeile îmbrăcate frumos. Fiecare meci era atmosferă festivă. „” Cand oare se va mai intampla asta ? Acum pe stadion tie rusine sa mergi cu sotia si copii,ca auzi numai vb” dulci”!!!
    Fain articolul.Felicitari si multumiri ptr aceste amintiri domnului Piros.

    0

    0
  6. Foarte frumos articolul intradevar ! ce as fi vrut sa fi trait si eu pe vremea aia sa vad meciurile alea , eu inca am prins perioada cand pe stadion erau scandurile in loc de betoane si era mult mai frumos sa vezi meciurile UTE-I Arad , de mic copil ma suiam pe turnurile alea si vizionam foarte pasionat si intens meciurile langa mine era galeria 😉 in 2005 am fost in rotterdam si m-am dus la o biblioteca si am ramas surprins cand am vazut o revista de cand a jucat Feyenoord cu UTA acel 1-1 am strigat tare si raspicat Forta UTA ARAD s-au uitat toti la mine mirati ! sper sa mai apuc sa mai traiesc sa vad uta batandu-se la titlu si jucand in cupe europene ! Haide UTA haide hai , ia 3 puncte ce mai stai !

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.