Arhivă articole

februarie 2013
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – episodul IV

SportArad.ro continuă să vă ofere mărturiile unice ale profesorului Dionisie Piros, care ne întoarce la începuturile UTA-ei și la creatorul ei, baronul Francisc Neuman. Suntem la cea de-a patra întâlnire și a sosit, printre altele, momentul unor noi crochiuri ale titanilor din prima mare generație alb-roșie, cea care aducea două titluri în orașul nostru în 1947 și 1948. .

– …

– Vă dați seama cum a apărut această echipă! Era primul stadion din țară unde pe teren s-a ieșit direct din pământ, prin acel tunel subteran! Și asta a fost o senzație. Echipa juca în dungi vărgate, roșu-alb, short alb și jambiere roșii. Te face și mai solid. Ei și așa fizic erau foarte bine, aproape toți. Lorant, Meszaros, Bonyhadi, Pall, Toth, Kovacs erau în jur de 1,80. Când ieșeau din pământ și fugeau unde stătea baronul, la tribuna I, și salutau, parcă erau niște cai de curse! Şi unul care nu se pricepea deloc la fotbal, daca era întrebat care câștigă, arăta spre echipa cu dungi – sunt mai solizi, mai bine făcuți. Foarte elegantă echipă era, impresiona prin prezență. Noi nu aveam bază de comparație, nu era televizor, unele echipe arătau așa de modest… Primele aparate TV au apărut în anii 60 la noi. Păcat că nu era televiziunea. Vă dați seama cum ar fi fost ITA, cu presa de azi, cu reclame și toată media? Altă viață a fost. Toată viața a fost mai simplă.

– ITA își conturase o anvergură puternică.

– Și lotul a fost foarte mare pentru vremea aceea, 20 de jucători au făcut parte din lot, printre care și renumitul centru atacant Humis, din București. Toată lumea s-a mirat de ce a fost adus la Arad, pentru că pe vremea aceea Bonyhadi nu avea niciun fel de concurență. Într-adevăr, Humis a jucat o singură dată, într-un meci cu Carmen. Pe vremea aia nici nu erau schimbări, echipa care apărea pe teren și termina. Baronul a răspuns foarte spiritual – Mai bine cu Humis pe banca de rezerve la noi, decât cu Humis centru atacant la altă echipă, să ne marcheze goluri. 

– Aminteați de Ripensia, câștigătoare a unui event. Fotbalul îndeamnă la tot felul de comparații, deși e limpede că fiecare generație e cu timpul ei. Are loc o asemenea comparație  între Ripensia și ITA?

– Nu. Erau jucători foarte tehnici la Ripensia, dar se juca mai lent, cu apărări destul de deschise. Se marcau goluri de la distanțe mari. Dobay, extrema stânga a Ripensiei, marca de la 20 de metri cu un șut teribil. Alt fotbal se juca. După război, a apărut altă generație, care practica un fotbal mai modern. Și stilul era altfel. Ce se poate spune, fără îndoială, e că ITA a fost prima echipă din țară la un nivel într-adevăr european, categoric. Înainte de ITA nu au fost echipe de așa talie. Nu doar eu spun asta, au spus-o și specialiștii.

– V-aș invita să mai evocăm câteva din marile personalități ale ITA-ei și v-aș ruga să începem cu arădeanul Andrei Mercea.

– Mercea (foto) a fost un jucător fidel. Era arădean, născut aici, jucător de o sportivitate exemplară. Fin, tehnic, niciodată nu a protestat, niciodată nu a fost eliminat. A jucat tot timpul la înaintare, unde locul lui nu a fost contestat de nimeni. A fost selecționat și în echipa națională a României. Pe urmă a și condus centrul de copii la UTA, mult timp. La fel ca și Farmati, el fusese internațional de 20 de ori, fotbalist robust și foarte rapid, destul de tehnic, fundaș foarte bun. Și el a lucrat la centru, ei doi au rămas acolo din acea primă mare echipă.

– Portarul Alexandru Marki, tot arădean și el.

– A apărat mai întâi titular la Clubul Atletic Cluj, locul 3 în anul 1944 în campionatul Ungariei, unde juca echipa clujeană atunci. De acolo a venit la ITA împreună cu Bonyhadi, Vass, Pall și Reinhardt, ultimul și el arădean. Marki a fost printre primii sosiți la Arad. A mai venit portarul Justin, dar Marki a fost titularul la ITA. La cornere, sărea așa de bine și lovea mingea extrem de puternic cu pumnul, că toți înaintașilor le era frică. Nu era problemă la cornere, Marki era stăpân în poartă! A fost un om boem, foarte simpatic. Își întemeiase familie, a lucrat în comerț, cunoștea pe toată lumea, drăguț, foarte sociabil.

– În general, apare tendința de a căuta elementul local în echipe, dar iată că la ITA, în primii ani, vorbim de trei arădeni get-beget – Marki, Mercea și Reinhardt.

– Păi, orădenii și clujenii erau foarte supărați pe noi. Nu înțelegeam prea bine de ce, eram tineri. Adevărul e că majoritatea jucătorilor de la ITA au venit de la ei, care fuseseră în topul echipelor. Deci, în timp ce ITA s-a întărit, Oradea și Cluj au pierdut foarte mult. Toți spuneau Fără jucătorii noștri niciodată n-ați fi câștigat campionatul. Noi am tăcut, nu știam despre profesionism, astăzi e normal să se plimbe jucătorii de la echipă la alta, atunci nu era așa. Și era dureros pentru orădeni și clujeni că altă echipă ajunge campioană cu „pene” străine. Și tot din același motiv s-a și destrămat echipa. Au rămas arădenii, iar restul au plecat.

– Stibinger a jucat și el un rol important în atacul arădean. Din păcate, s-a stins când era în floarea vârstei.

– El juca în concepția fotbalului austriac. Era reprezentantul tipic al fotbalului austriac, așa a fost considerat. Nu numai prin eleganța lui, prin cum prelua mingea sau cum dădea pasele. Era foarte tehnic și sportiv. Pe vremea aia, jucătorii toți purtau cravate, dar Stibinger şi Toth III erau ultraeleganți în societate. Nu erau doar inteligenți în joc, ci și în felul de a fi. Mergeau pe stradă și toate femeile se întorceau după ei pe Corso: Parcă sunt actori de cinema, nu fotbaliști. 25 de ani a avut când a murit. Nu a luat un icter în serios. S-a îmbolnăvit, după ce a constatat că are hepatită, trebuia să țină regim câteva luni. Nu numai că a ținut regim puțin, dar a și jucat. Din cauza efortului, a recidivat și i-a fost fatal. Am fost acolo, cu toată echipa, când s-a stins. Săracul Petschovsky îl îmbrățișa, îi ținea capul în mâini, dar deja nu mai știa de el, era în comă. Foarte dureros…

– Dumneavoastră cum vi-l amintiți pe baronul Neuman?

– Era un adevărat domn. Un om fin, cu toată lumea. Ținea la fabrica și la angajații lui. Au fost cazuri când un simplu muncitor avea probleme de familie sau materiale. Trebuia să meargă la maistrul sau la inginerul lui şi, prin acesta, cererea ajungea la baronul Neuman. Avea renumitul creion cu care semna, se mergea direct la casierie și se primea ajutorul. Venea la tenis, îi plăcea și tenisul, iar eu deja eram jucător bun. Odată, am fost la București, la campionatele naționale. Am jucat semifinala la juniori la 12,00 ziua, pe o căldură teribilă, şi, întâmplător, a apărut la meci. Îl văd lângă teren, cu antrenorul meu. M-a felicitat că am câștigat. El venise la meciul Ciocanul – ITA. M-a întrebat când e finala, i-am răspuns că a doua zi. Să câștigi!, mi-a spus. Câștigă, că faci propagandă bună fabricii! Aveam un trening bordo de catifea, cu ITA brodat, nimeni nu avea, ale noastre erau primele din țară. Tatăl meu fusese contabil șef la el. Când vii la Arad să te prezinți, primești un pachet, mi-a mai spus. Era glumeț, spiritual, în societate era tot timpul bine dispus, îi plăceau bancurile. Avea multe cunoștințe, era popular, oamenii îl simpatizau. Mergea la cluburile arădene de canotaj de pe malul Mureșului, la Regata, avea și prieteni acolo…

VA URMA

Radu Romanescu

PRECEDENTELE  MATERIALE LE GĂSIȚI ACCESÂND LINK-URILE DE MAI JOS

Primul episod – click AICI!

Episodul II – click AICI!

Episodul III – click AICI!

 

0
0

0 comentarii la articolul: “Baronul Francisc Neuman – „Se poate povesti, dar nu se poate înțelege”. Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – episodul IV

  1. Baronul Neuman a murit in 96 din cate stiu, pacat ca nimeni nu a reusit sa-i ia un interviu, nici el nu a incercat sa vina in tara… E bine ca se ia acest interviu cu domnul Piros, pt ca istoria incepea sa se uite si apareau tot felul de fabulatii… Cred ca baronul Neuman nu era un fan Arsernal, el a facut facultatea in Londra si cine stie, poate locuit mai aproape de stadionul lui Arsenal, dar asta nu insemna ca era fan al acestei echipe.. Daca era fan Arsenal, atunci din prima se puneau culorile alb-rosu, nu alb-verde cum s-a propus.. Plus ca stadionul de atunci a lui Arsenal nici nu seamana cu al nostru, al lor era si atunci acoperit si aveau peluzele foarte aproape de teren, nu era oval in spatele portilor… Dar a venit unul, a spus ca era fan Arsenal si asa a ramas… Plus ca Neuman mergea la meciuri la ….Bayern Munnchen.

    0

    0
  2. incodata felicitari pt articol,ti-se face pielea de gaina cand citesti de vremurile de demult apuse ale UT-ei !

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.