„Dacă m-ar întreba cineva – Cibi-baci, dumneata ce ai dat fotbalului românesc? i-aş răspunde fără şovăire: I-am dat inima mea întreagă. Şi nu-mi pare rău că am făcut-o. Da! Fotbalul a fost şi va fi, atâta vreme cât  va mai bate inima asta bătrână, dragostea mea”. Cibi Braun făcea această mărturisire tulburătoare pe când avea 70 de ani, în primele rânduri ale cărţii sale „Din lumea balonului rotund”. Aceeaşi carte o încheia cu gândul la UTA: „Bătrâna doamnă, prima mea iubire şi ultima, era mai tinerică atunci când am cunoscut-o. După o vreme ne-am despărţit, dar nu pentru mult timp. Am revenit, apoi iar ne-am separat drumurile… Şi uite aşa au trecut anii… Dar oriunde mă aflam, tresăream când auzeam vorbindu-se de UTA. Ce să faci, prima dragoste, am mai spus-o, nu se uită atât de uşor. Iar dorul nu-l poţi tăia cu toporul! (…) Când îmi întorc privirile obosite prin ceaţa anilor şi privesc spre UTA, îmi spun – Bătrâne, bucură-te! Munca ta n-a fost zadarnică… Tot ai lăsat ceva în fotbalul românesc!”

A trecut mult de când Cibi Braun aşternea pe hârtie amintirile pline de farmec ale unei vieţi ce poate fi rezumată în fragmentele de mai înainte, suficiente să dezvăluie o personalitate imensă. Drumul a început la piticii AMEFA-ei, când a primit de la magazionerul echipei primele sale ghete, amândouă de picior stâng! Şi a continuat cu meciuri interminabile de fotbal în Piaţa Mihai Viteazul. Braun era născut în 1905 şi, pe când joaca lui a devenit serioasă, fotbalul era deja noua senzaţie şi în România. Senzaţia a devenit mod de viaţă, la fel ca în toată lumea, în timpul celor mai bine de 100 de calendare scurse de atunci.

Restul e istorie. Cibi Braun e unul din numele-gigant ale Aradului fotbalistic. Sâmbătă dimineaţă, oamenii care îi preţuiesc amintirea s-au strâns la cimitirul de pe strada Arhitect Milan Tabacovici din cartierul Aradul Nou, pentru a-l readuce în prim-plan la treizeci de ani de când s-a stins, pe 15 martie 1983. Totul la iniţiativa unui om apropiat de Cibi Braun, vechiul gazetar şi om de fotbal al Aradului, Pavel Şodincă.

Un preot catolic a oficiat o slujbă de pomenire, apoi Emilian Valea a reamintit reperele unei vieţi dedicate fotbalului. Au răspuns imediat iniţiativei lui Pavel Şodincă de a-l comemora pe Cibi Braun: viceprimarul Levente Bognar, Ionel Costin, Gheorghe Schill, Cziszter Kalman, Emilian Valea, Flavius Domide, Gheorghe Vaczi, Emanoil Gherghel, Gheorghe Macavei, Mihai Ţîrlea, Dorel Toderaş, Cornel Nădăban, Tiberiu Ţiganu ori Simion Jarko, dar şi câţiva vechi suporteri care au avut bucuria să respire aerul fotbalului de altă dată.

Marea pasiune a lui Braun inspiră realizarea unui vechi vis!

Acolo, la mormântul lui Cibi Braun, Ionel Costin a repus pe tapet o veche dorinţă a iubitorilor de fotbal din oraş, aceea de a vedea realizat un muzeu dedicat fotbalului arădean. Şi cum casa lui Cibi Braun a fost ea însăşi un veritabil muzeu – antrenorul a fost un colecţionar pasionat de insigne, fanioane şi multe, multe alte vestigii fotbalistice – totul s-a sincronizat de minune. Iniţiativa, visată de ani buni în Arad, a fost îmbrăţişată imediat. Despărţirea de locul de veci al lui Cibi Braun s-a produs cu promisiunea că în scurt timp va avea loc o nouă întâlnire pe temă, iar muzeul pare mai aproape ca niciodată să devină certitudine!

La puţine clipe, deasupra cimitirului din Aradul Nou au apărut razele unui soare ce promite, în sfârşit, să ne aducă primăvara. Ca şi cum ar fi fost un zâmbet al lui Cibi Braun, aşa cum au zâmbit cândva, în preajma lui, oamenii care l-au cunoscut, fotbaliştii cărora le-a fost mentor, cei care i-au citit cărţile…