27/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

„Când am plecat, Dumitrescu a declarat în Sportul – dacă aș mai avea un Lereter în teren, n-aș mai avea probleme!”

lereterCel care a făcut la UTA unul din cele mai sudate cupluri din istoria fotbalului nostru alături de Eugen Pojoni s-a afirmat mai întîi la Timișoara, câștigând Cupa României cu Poli în 1958. Dar marile triumfuri le-a trăit în tricoul alb-roșu, după un deceniu! Vineri după-amiază, între o fotografie și cuvinte schimbate cu vechii prieteni de la UTA, Iosif Lereter s-a oprit pentru evocarea câtorva clipe din timpuri frumoase.

„Hai că te caută cineva de la UTA”, și-a amintit Lereter cum l-au abordat șefii Aradului.

Suntem în 1967, pe când fotbaliștii nu aveau contracte pe durate determinate. Primeai dezlegarea de la club, plecai. N-o primeai, puteai să pleci, dar stăteai în ‘carantină’ șase luni. „Eu mă gândeam că, la 34 de ani, nu vreau să stau pe bancă, așa că am zis nu”, continuă apărătorul de altădată, cu o vigoare şi o supleţe care se potrivesc perfect cu cele arătate în vechile poze.

„Dar dacă poți să joci imediat la noi?”, au insistat utiștii.

„Loli”, cum era alintat în vestiar, povestește exact cum s-a făcut mișcarea: „Kukla, de la UTA, intrase la Facultatea de Agronomie și timișorenii repede au venit la Arad. Utiștii au fost de acord să-i dea dezlegarea, dar au cerut-o pe a mea. Cei de la Poli le-au spus că poate mă las, dar arădenii le-au răspuns – atunci noi pierdem un jucător, voi câștigați unul!”.

Șefii nu mai știu să organizeze

La aproape cinci decenii, UTA și Poli nu se mai luptă să-și aducă jucători una de la alta, fiecare căutându-și mai degrabă propria identitate. „Mă întristează faptul că și Timișoara și Aradul sunt la pământ cu fotbalul. Și să nu îmi spună cineva că aici nu sunt șefi de fermă sau de firmă! Sunt, cu grămada, dar nu știe nimeni să organizeze. Ghinionul e că în fotbal mai întâi trebuie să arăți, apoi ești ajutat. Și eu, când am venit la Arad, Dumitrescu a întrebat ce e aici, cimitirul elefanților?”, explică Iosif Lereter.

Recunoscut pentru severitatea sa, bazată pe principiul că părintele își sărută copilul doar în somn, Nicolae Dumitrescu nu și-a ascuns însă tristețea atunci când Lereter, la 39 de ani, se despărțea de UTA.

Valoarea veteranului îl cucerise. „Când am venit la Arad, aveam 34 de ani. Broși (n.r. Ladislau Brosovszky) avea 17 ani! Când am plecat, Dumitrescu a declarat în Sportul – dacă aș mai avea un Lereter în teren, n-aș mai avea probleme!”

Un bilet pe parbriz!

Se spune că fotbalul nu se schimbă, doar actorii sunt mereu alții. Iosif Lereter zâmbește și ne face să zâmbim, reamintind o pățanie cu același Nicolae Dumitrescu. „Eram într-o seară într-un restaurant, să mănânc, iar el mi-a lăsat bilet pe parbrizul de la mașină: Este ora 12,00 și nu ai ajuns acasă. A doua zi, i-am zis: Nea Nicu, eu v-am spus vreodată ceva că jucați remi până la 4 dimineața? Atâta timp cât joc bine, trebuie să mă bagi. Că te bate lumea dacă nu mă bagi! Și dacă nu mai pot să joc, plec singur”.

Banii tăiați de partid

În cei cinci ani petrecuți la Arad, Lereter a uimit: în ciuda vârstei care trimitea cu gândul la retragere, a continuat să joace la cel mai înalt nivel. Și poate ar mai fi făcut-o mai departe, dacă nu apărea o imixtiune PCR-istă. „Eu am plecat certându-mă cu partidul. Am câștigat două campionate, iar în al treilea eram pe locul 9. A venit Derban (n.r. din partea partidului unic de-atunci) aici, a ținut o ședință și ne-a spus că ni se taie 50 la sută din indemnizație. Eu aveam 1,200 rămâneau 600. M-am ridicat în picioare și am spus – pe mine nu mai contați, mie 600 de lei nu îmi ajung nici pentru benzină ca să vin de la Timișoara (n.r. Lereter a locuit în orașul de pe malul Begăi tot timpul). Așa m-am despărțit eu de UTA. Babău, care era director la fabrică, a spus că îmi dă tot salariul, doar să rămân, dar atunci a fost sfârșitul”, conchide Lereter.

***

„Să ştii că a fost mare…”, şopteşte un arădean care a avut bucuria să-l vadă jucând în tricoul utist pe Iosif Lereter. „Uite-l pe Viorel Sima cum stă sus la oficială, îi e frică și acum de dumneata”, râde Dorel Cura. Suporter Club UTA e la datorie, oferindu-i câteva suveniruri cu însemnele Bătrânei Doamne. Domide, Metskas, Jivan, Czako II, Vaczi, Bătrâna, Axente sau Gherghel sunt și ei la stadion. E și Duckadam, reperat mai greu fără mustața-i marcă înregistrată.

Nostalgii și bucurii îl înconjoară deopotrivă pe marele fotbalist ai cărui pași făcuți pe iarba de la UTA într-o toridă zi de vineri vin să ne mai amintească odată de ce echipă frumoasă am avut cândva.

Radu Romanescu

0
0