Glorii arădene

Ion Pîrcălab: „Pe vremea aceea, la Arad era fotbal!”



parcalabNu împlinise 18 ani când fratele mai mare îl chema la Arad. Coco Dumitrescu decidea să-l aducă sub aripa lui pe Ion Pârcălab, întrezărind poate în el fotbalistul care putea deveni.

Mezinul era junior la Dinamo. „Aveam 17 ani și 10 luni când, la solicitarea fratelui meu, am venit la Arad. Am stat la cămin, am luat-o de jos, am muncit 8 ore în fabrică, că n-am venit fotbalist, nu eram valoare, am venit să muncesc. Eram la secţia Gravură şi jucam la republicani, câştigând cu UTA în 1959 campionatul pe țară. Am bătut Farul Constanța pe Giulești cu 5-2, am jucat tot meciul, am dat două goluri”, sună începutul unei ascensiuni care avea să atingă vârfuri mari.

Acea trupă de juniori utistă campioană arăta așa: Necula – Miculan, Bauer, Sighete – Lele, Naghi – Pîrcălab, Kisso, Matușinca, Roman, Macavei. Repetase performanța băieților care cuceriseră titlul și cu un an înainte, 1-0 cu Dinamo în finală, tot la București, generația lui Gavrilovici, Igna, Koszka, Vați, Gal și ceilalți.

La UTA, în locul unui fotbalist greu

Cibi Braun era antrenorul UTA-ei, pe care o reconstruise în jurul lui Petschovsky. De numele marelui „Csala” se leagă și pătrunderea lui „Onei”, așa cum era alintat puștiul Pârcălab, în prima echipă a textiliștilor. În cartea „Fotbal în glumă”, Braun povestește cum UTA era susținea un turneu în Cehoslovacia. După două jocuri, „Csala” declara forfait, cei 38 de ani își spuneau cuvântul. Dar tot el îi recomanda tehnicianului să-l introducă în locul lui pe „ăla micu” în meciul cu naționala cehoslovacă, al treilea al turneului.

La revenire, Braun luase decizia grea de tot de a-i da lui Pârcălab locul lui Toma Jurcă. „Așa sunt lucrurile în viață, trebuie să ai șansă, noroc. Eu am avut noroc că am dat de un om, Petschovsky, a fost un mare, mare fotbalist și un mare pedagog. De câte ori am dat pase greșite, niciodată nu m-a înjurat. Știi ce îmi spunea? Nu-i nimic, puștiule, a fost bine. Și mă bătea pe umăr. Eu știam că nu e bine. Așa am debutat, în locul lui Jurcă, la echipa mare, și făceam aripă cu Petschovsky”, rememorează Pârcălab.

atac uta 1961La ceasul amintirilor, stau lângă noi Emil Floruț și Christos Metskas. E liniște. Așa cum momentul n-a fost simplu pentru Braun „îmi dau seama că aici, în acest vestiar, s-a petrecut o mică dramă”, mărturisea, e limpede că nici pentru Pârcălab n-a fost: „A trebuit să scot un jucător greu, Jurcă jucase 10 ani la Arad. Mi-a fost și mie greu, dar Braun a avut curajul ăsta, a văzut ceva din mine. În 1959 am debutat, la meciul cu Farul, următorul meci am jucat iar, și așa am rămas în echipă”.

Concluzia lui Braun, peste ani: „Săgeata Carpaților (n.r. așa l-a poreclit Helenio Hererra, antrenorul lui Inter Milano) a rămas, poate, amintirea mea cea mai prețioasă…”

Ajutorul lui Petschovsky

Ca toți fotbaliștii care au avut bucuria să joace lângă Petschovsky, și Pârcălab a simțit ce a însemnat privilegiul. Din plin. „M-a încurajat tot timpul și asta mi-a dat mare încredere. Pe zi ce trecea, am reușit să mă impun. Am jucat doi ani la UTA în prima divizie, cu Metskas, Floruț, Țîrlea, Czako I cu toți. Am bătut toată lumea, și Steaua s-a înclinat aici, și toate bucureștenele. UTA a mers extraordinar atunci. Aveam o echipă foarte-foarte bună. Nu aveam așa valori mari, doar pe Petschovsky, dar foarte uniți eram între noi și aveam ambiție. Eram fotbaliști”, punctează fostul internațional.

Anii de glorie

Doi ani a jucat Pârcălab la UTA, până în septembrie 1961, când i-a venit rândul să servească patria și Dinamo l-a reprimit. De aici, a început consacrarea. Cinci titluri consecutive cu bucureștenii și două Cupe ale României. Trofeul Globul de Argint, primit în 1964 pentru cel mai bun fotbalist al României, decernat pe un stadion, Republicii, plin, 30,000 de oameni l-au aplaudat în picioare.

La Dinamo a stat până în 1970, când, la 29 de ani, i s-a acordat permisiunea să joace în străinătate. A petrecut trei ani în Franța, la Olympique Nîmes, împreună cu stelistul Florea Voinea. Cei doi au devenit vicecampioni în Hexagon cu trupa lor în 1972, în spatele celor de la Marseille.

În echipa națională, „Săgeata Carpaților” are 38 de meciuri și 5 goluri, cu punct culminant Olimpiada de la Tokyo, din 1964, unde i-a avut în echipă și pe arădenii Jenei, Koszka și Petescu. România a ajuns la turneul final după ce a depășit Danemarca într-un meci de baraj jucat în Italia și câștigat cu 2-1, după golul unul alt fost utist, Mircea Sasu. În Japonia, România a remizat în grupă cu RD Germană și Mexic, 1-1, și a învins Iran cu 1-0. În sferturi, „tricolorii” au fost învinși cu 2-0 de Ungaria, câștigătoarea Olimpiadei. României i-a rămas turneul de consolare pentru locurile 5-8, unde a învins Ghana cu 4-2 și Iugoslavia cu 3-0 (un gol Pârcălab), clasându-se pe locul 5.

florut metskas parcalab„Cine venea aici, trebuia să joace”

Reîntâlnirea de săptămâna trecută cu familia utistă i-a adus fostului internațional multă bucurie. „Și acum mă gândesc cu mare plăcere că am venit la Arad, pe când eram junior. Mi-a surâs șansa să întâlnesc asemenea oameni. Bucureștenii nu erau bine primiți peste tot, dar eu am fost adoptat de la început, s-a format o familie. Astăzi, Aradul e a doua casă a mea, acum am petrecut câteva zile extraordinare aici, datorită lui Gyuri Vaczi și Ionel Costin. Suntem cu sufletul la Arad și venim oricând și pe jos aici. Vin la prietenii mei, la Metskas, Viorel Rațiu, sunt ardeleni extraordinari de buni”.

Trenul către București îl așteaptă pe Ion Pârcălab, care mai găsește însă timp să ofere un amănunt memorabil. „În trecut am întâlnit un climat extraordinar de fotbal în Arad. Pe vremea aceea la Arad era fotbal, nu cum e acum. Acum, știm cu toții… Îmi pare foarte rău că UTA e în situația asta. Pe vremea noastră, cine venea aici, trebuia să joace! Erau adevărați fotbaliști și antrenori, au fost Reinhardt, Coco Dumitrescu, Cibi Braun. Oameni cărora le-a plăcut fotbalul și ni l-au predat cum trebuie. Toți care au jucat aici și au plecat aveau să joace foarte bine unde au ajuns, pentru că aici a fost o școală de fotbal”.

Cel care sosea în Arad la nici 18 ani și-a făcut timp să treacă și pe la mormântul fratelui său, Nicolae Dumitrescu, aflat la câțiva pași de Petschovsky, Farmati, Vaczi I, Dembrovschi, Sinescu… Și și-a amintit de cel mai plăcut moment al său în tricoul UTA-ei. „Nu pot să uit niciodată când am jucat prima dată în prima divizie alături de mari fotbaliști. La acel meci cu Farul”

Radu Romanescu










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Citesc cu nostalgie declaratiile, pline de patos, ale „Sagetei Carpatilor” si mi se face, „pielea de gaina”, fioruri calde si reci imi strabat sira spinarii iar lacrimile imi curg, fara voia mea, pe la colturile ochilor.
    Cata dreptate are OMUL ACESTA, la Arad s-a jucat cu adevarat fotbal.
    Nu pot uita adevaratele derby-uri cu Steaua si Dinamo(nu mai vorbim de Poli, cu astia eram infratiti) . Ce jucatori si ce nume mari au calcat pe gazonul adus de baronul Neumann, tocmai din Anglia. Toti granzii fotbalului romanesc au trebuit sa se recunoasca depasiti si invinsi de glorioasa UTA, de UTA campioana provinciei, de UTA lui „Ceala”, de UTA noastra, a aradenilor de rand.
    Sentimentele de dragoste cu care era inconjurata echipa fanion a Arad-ului se vedeau prin prezenta a 10-11.000 de spectatori, meci de meci. si din piepturile carora razbea: UTA, UTA, UTA, de se auzea pana in Aradul Nou, dupa care doua zile eram ragusiti.
    La mai tinerii mei colegi nu am cum sa le implementez in memorie faptul ca noi aradenii, atat de mult iubeam Clubul textilist incat chiar daca nu aveam ce pune pe masa, bani pentru bilet la jocul favoritilor mai gaseam, daca nu ceream imprumut si nu lipseam de pe stadion.
    Ce pacat, ca doar amintirile, nostalgia si sperantele au mai ramas din tot ceea ce a fost odata, UTA noastra.

    0
    0
  2. La asemenea articole nici nu ai ce comenta, citesti, suspini si incerci sa treci peste aceasta tristete!
    Daca era un articol cu Martian, sau plin de scandal, acest articol avea 100 de comentarii, asa are doua… Poate e si asta un aspect care trebuie sa ne dea de gandit! Pe cine mai intereseaza istoria? Deja sunt multi care merg la echipa din D! Oamenii sunt schimbatori, unii nu au simtul valorii, nici nu prea ii intereseaza trecutul… Falca trebuia sa faca tot ce-i sta in putinta sa salveze echipa, nu sa se ocupe de clone! Pentru el UTA nu e istorie, traditie, e doar un club de fotbal care ii sta in gat! Nu-l intereseaza daca apare o alta UTA, nu poate intelege pentru ca nu simte nimic! Nu are cum sa simta ceva pentru UTA atata timp cat el nu a trait nimic alaturi de aceasta echipa! La el totul e politica.
    Sa nu ne miram ca toti uita de UTA, la 23 august rusii au intrat in tara cu tancurile si au spus ca ne-au eliberat, ne-au calcat in picioare cincizeci de ani si nu s-a pomenit de aceste lucruri la „marile” televiziuni, in schimb s-a vorbit de marele rege Cioaba! Sa nu ne mai mire nimic, sa nu ne mai mire ca un personaj ca Martian a ajuns patron la UTA! In tara asta valorile sunt date peste cap! TVR Cultural s-a desfintat si apar tot mai multe televiziuni de manele si de can-can!
    Acum 40 de ani UTA facea istorie in lume si stadionul era plin, acum suntem din ce in ce mai putini! Asa e omul, firea lui e patimasa si la bine iti e alaturi, la greu aproape toti fug… Sper ca vor aparea cat mai multe carti legate de UTA, macar asa vom avea ce sa citim la batranete!
    Nostalgia, asta ne-a mai ramas!

    0
    0
    1. Mare dreptate ai! Cred ca martian si falca ar trebui legati, bagati intr-o camera obscura si sa le citeasca cineva non-stop asemenea articole zile intregi, poate le-ar intra in minte sa nu-si bata joc de o legenda vie a sportului romanesc si de un oras al carui edil este unul dintre ei!
      PS: Ieri, la un post TV, cvhivorchian se batea cu caramida in piept ca poli timisoara e singura echipa romaneasca care a eliminat o detinatoare de cupa europeana (pe Sahtior Donetsk, castigatoarea Cupei UEFA), la care Marius Mitran (pe care nu prea il agream pana ieri), prezent si el in studio, i-a reamintit ca UTA elimina pe Feyenoord, castigatoarea Cupei Campionilor si a Cupei Intercontinentale in 1970! A fost un monent de mare mandrie pentru noi, aradenii pe care cei doi amintiti mai sus nu o vor simti, din pacate, in vecii vecilor!

      0
      0
  3. sint numai 2 comentarii pentru ca ceilalti care comenteaza pe acest site,majoritatea sint tineri.Falcosu avea mucii la nas cind UTA juca cu Feijenoord,Steaua rusie,Vitoria Setubal,Austria Salzburg si alte echipe europene.ce sa mai vorbim de Steaua,Dinamo,Poli,Craiova,stadionul era plin ochi.asa cum spuneti,oamenii se schimba si cind si media contribuie la asta dupa un timp te resemnezi

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button