SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Transferuri  în aer la Pîncota, Popa susține că e timp până la reluarea campionatului: „Un jucător în fiecare compartiment”

Deocamdată, divzionara secundă din Podgoria arădeană a întocmit doar lista „divorțurilor” ce cuprinde patru nume: Pașcalău, Doda, Oprea și Ousmane, la care se alătură Danci, căruia nu i s-a mai prelungit înțelegerea ce expira în această vară. Incertă este și situația celui de-al doilea portar din lot, Alin Sălăjan, care și-a manifestat dorința să plece. „Am vorbit cu el înainte de Revelion și nu mai vrea să accepte statutul de rezervă. Eu nu pot să-i garantez locul de titular, mai ales că Irimia a apărat bine de fiecare dată când am apelat la el, iar cu jucători nemulțumiți e greu să lucrezi…”, a punctat Ionuț Popa.

Pe de altă parte, antrenorul „alb-negrilor” așteaptă „dezghețul” și la capitolul achiziții. Cum atacantul Trabalka a fost pierdut în favoarea celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, pîncotanii trebuie să se orienteze spre alți fotbaliști cu profil ofensiv. „Căutăm un fotbalist cu pretenții de titular în fiecare compartiment, dar ne uităm și în propria ogradă pentru a încerca să-i resuscităm pe cei care au jucat mai puțin în toamnă. Și aici mă refer în special la Gâlcă, Cuedan sau Alin Mihai. Șanse vor primii și juniorii din propria pepinieră, deși ar mai trebui să găsim unul-doi și prin alte părți. Oricum, e timp destul să facem și achiziții. Dacă până la reluarea campionatului conducerea îmi aduce tipul de jucători solicitați eu sunt mulțumit. Scheletul e oricum format și nu ne-am despărțit încă de niciunul dintre fotbaliștii care au dus greu în tur”, a mai spus „Mister”.

Într-adevăr, experimentatul tehnician nu crede că Issa sau Pirtea, fotbaliști aflați în vederile a două-trei prim divizionare, vor mai pleca undeva în această iarnă. „Ei merită să joace mai sus, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla până la vară. În principiu, echipele de Liga 1 știu deja pe cine iau în această vară, iar dacă ei sunt încă pe loc…Aș vrea să mă înșel, deși o parte din mine ar vrea să mai rămână la Pîncota”, a mai spus Popa.

Ca și majoritatea divizionarelor doi și trei „șoimii” vor reveni din vacanță pe 11 ianuarie, având de rezolvat o mare problemă. Fiindcă arena „CSȘ Gloria” e în remont pentru găzduirea unei competiții atletice în luna martie, Dragalina et. comp. va trebui să găsească un alt teren pe care să se pregătească. Cum posibilitățile în municipiu sunt extrem de reduse, cel mai probabil „alb-negrii” vor migra în împrejurimi sau în Podgorie, pe terenurile din Măderat sau Caporal Alexa.

 

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close