Fotbal judetean

Start de an fotbalistic și pentru juniorii mari ai „alb-roșiilor”: UTA II se confundă cu formația Under 19 din Liga Elitelor

Reunire în oglindă pentru UTA și „satelitul” ei din Liga IV-a. La primele antrenamente ale anului au transpirat exact același număr de jucători – 27, cu mențiunea că elevii lui Dan Supar și Adrian Ungur s-au antrenat pe sinteticul de pe „Șega”.

După cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, din această iarnă UTA II se va confunda cu formația Under 19 care evoluează în Liga Elitelor sau cel puțin aceaasta va fi formula de la antrenamente. În primul eșalon județean, tehnicienii vor apela la cei care nu vor evolua în competiția națională rezervată juniorilor, dar și la „vârfurile” de la grupa de 2000 a lui Bogoșel și Țamboi, care îi cedează locul lotului de 1999 condus de Francisc Tisza în întrecerea Under 17 din aceeași Ligă a Elitelor.

Revenind la UTA II, față de luni, Stupar și Ungur au și pierdut patru jucători în favoarea primei „garnituri”: Moza, Dinculescu, Lazăr și Copaci și – probabil – urmează și Prună. În schimb, de miercuri, la „satelit” ar putea reapărea Wild și Suslak, cărora Roland Nagy le-a spus că nu contează pe ei nici în returul prezentei ediții a ligii secunde. După declarau în urmă cu câteva săptămâni, ambii jucători ar dori să plece defintiv sau sub formă de împrumut la formații cu aspirații superioare celor de la UTA II. Se mai aude că de la grupa 1999, ar mai putea ajunge lângă colegii mai mari cu un an sau doi și asiaticul Kim, dar Francisc Tisza va avea ultimul cuvânt.

De fapt, între cele două tabere se vor mai face permutări de cadre, mai ales că ele vor efectua împreună cantonamentul de la Moneasa în aceeași perioadă: 17-22 ianuarie. „Până un alta, ne antrenăm după-amiezele pe Șega, în așa fel încât băieții să-și poate vedea de școală dimineață. Duminică, urcăm în cantonament timp de 5 zile”, ne-a mărturisit Stupar. UTA II va începe seria amicalelor pe 23 ianuarie contra divzionarei a cincea, AS Dorobanți.

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. moza ,dinculescu………bai pacurar esti jenant.

    *** @dani este un user consacrat, asa ca ti-am modificat nickul pentru a nu creea confuzii ***

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close