02/12/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Vâlcea a intrat în cantonament în Zăvoi. Pelici consideră că actualul lot îşi poate îndeplini obiectivul

CSM Râmnicu Vâlcea a intrat în cantonament la baza sportivă din Zăvoi. Pelici consideră că actualul lot îşi poate îndeplini obiectivul

CSM Râmnicu Vâlcea efectuează în perioada 18-29 ianuarie un cantonament centralizat la baza sportivă din Zăvoi. Antrenorii Alexandru Pelici, Roberto Ivan şi Robert Tufişi au la dispoziţie în cantonament un lot de 28 de jucători, fiind greu de crezut că vor mai apărea noutăţi până la startul părţii a doua a sezonului actual.

Faţă de lotul din prima parte a sezonului, au părăsit echipa Marius Staicu (Mediaş), Marius Tomozei (Botoşani), Ovidiu Popescu (reziliere contract), dar şi juniorii Darius Preda şi George Dozescu (ambii la Turnu Măgurele). În plus, la finalul cantonamentului din Zăvoi, se va lua o decizie în privinţa altor doi juniori care au prins rar echipa, Claudiu Ştefan şi Andrei Marin, nefiind exclus ca aceştia să ajungă sub formă de împrumut tot la Turnu Măgurele.

În lotul care a intrat în cantonament sunt doar trei jucători noi, atacanţii Kevin Trabalka (împrumut de la Dinamo, ultima dată la FC Bihor), Costin Stoica (Caransebeş) şi mijlocaşul central Răzvan Dâlbea (Unirea Târlungeni). Conducerea clubului ia în calcul să mai audă măcar un fundaş stânga, post rămas deficitar după plecarea lui Tomozei la Botoşani, însă tehnicianul Alex Pelici nu mai agrează venirea altor jucători, anunţând că actualul lot este suficient pentru îndeplinirea obiectivului.

Oficialii grupării vâlcene au stabilit şi programul jocurilor amicale, din cele opt teste nu mai puţin de şase urmând a fi cu adversari din eşaloane inferioare. Singurii adversari de acelaşi nivel din amicale sunt Mioveni şi Clinceni.

Lot cantonament CSM:

portari: Fildan, D. Geantă, Sporea (junior);
fundaşi: Samson, Cucui, Pârvulescu, I. Stoica,  Dumitraşcu, Bratu (junior), Al. Ionescu, A. Marin (junior);
mijlocaşi: Vasile, Firţulescu, Neagoe, Iordache, Dâlbea (Târlungeni), Piscanu (junior), Cl.Ştefan (junior), Preda (junior), Georgescu (junior), Petrescu (junior), I. Marian (junior), B. Geantă;
atacanţi: Voinea, C. Stoica (Caransebeş), Luduşan (junior), Trabalka (junior, Bihor);

antrenori: Alexandru Pelici, Roberto Ivan, Robert Tufişi.

liga2.prosport.ro

0
0
%d blogeri au apreciat: