29/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

FC Braşov îl vrea pe Tudorie în atac, lângă Matei. Paşcu: ”Am vorbit cu Argăseală”

FC Braşov au reuşit cinci transferuri: Cristian Andor, Mădălin Livan, Silviu Pană, Andrei Cerlincă şi Alexandru Coman.

„Am semnat contractul cu FC Braşov. Nu este un pas înapoi pentru mine că am revenit în România în Liga a 2-a. Am venit să ajut Braşovul să promoveze, vreau să joc şi să ajut echipa să-şi îndeplinească obiectivele“, a spus Coman pentru Monitorul Expres.

După câteva aparţii în tricoul Petrolului, sezonul trecut, mijlocaşul s-a transferat în Cipru, la Ethnikos Achna, acolo unde a bifat doar 26 de minute. „Am jucat puţin în Cipru pentru că am avut probleme cu impresarul. Până la urmă am decis să-mi reziliez contractul. Pentru mine este foarte important să joc şi de aceea am acceptat oferta Braşovului“, a mai spus Coman.

În continuare, FC Braşov nu renunţă la ideea de a mai transfera un atacant în această iarnă, cu toate că îl are în lot pe Marius Matei, unul dintre cei doi golgheteri din Liga 2. După ce nu s-a înţeles cu Sorin Chiţu, vârful Farului, conducerea clubului transilvănean anunţă prin vocea preşedintelui de onoare Romică Paşcu că îl vrea împrumut pe atacantul Stelei, Alexandru Tudorie. Pe lângă acesta, şefii de la FC Braşov intenţionează să îşi întărească defensiva şi cu Sergiu Muth, fundaş care şi-a reziliat contractul cu Gaz Metan Mediaş. Şi Octavian Abrudan, liber şi el de contract după despărţirea de medieşeni, a fost ofertat.

”Vrem să mai aducem un portar, un atacat şi doi fundaşi. Îl vrem pe Tudorie, de la Steaua. Am vorbit cu Argăseală”, a spus Paşcu într-o intervenţie telefonică la radio Sport Total FM. În atac, antrenorul Mihai Stere se poate baza pe lângă Marius Matei şi pe Mugurel Buga, Daniel Ene sau Bogdan Rusu.

Alexandru Tudorie (19 ani) a evoluat foarte puţin pentru Steaua în campionat, de la transferul său de la Oţelul, în jurul a 550 de minute. În prima parte a sezonului a avut 16 apariţii pe teren, 5 ca titular, şi a reuşit un singur gol, cu CFR Cluj.

Romică Paşcu a vorbit şi despre alţi doi jucători ofertaţi de FC Braşov. ”Mi-e frică de un lucru, că linia de apărare a dispărut toată. îmi pare rău de Ionuţ Hlinca, care s-a supărat şi a plecat după nişte informaţii eronate din presa locală. L-am ofertat, la iniţiativa lui Vasile Dochiţa, pe Sergiu Muth. Mi-a zis că dacă nu se duce la ASA Târgu Mureş va negocia cu noi. Am vorbit şi cu Octavian Abrudan, care mi-a spus că se va lăsa de fotbal”, a mai spus preşedintele echipei de sub Tâmpa.

 

liga2.prosport.ro

0
0