Unii cu fotbalul, ceilalți cu gândurile: UTA – Șoimii Pîncota 4-1

Divizionarele secunde arădene  au abordat al doilea amical al iernii cu stări de spirit diametral opuse. „Alb-roșii” veneau după un cantonament în care au beneficiat de toate condițiile specifice unei pregătiri bune de iarnă, în timp ce „alb-negrii” sunt măcinați de incertitudini și se antrenează zi de zi pe unde apucă. Până la urmă, dincolo de meritele fotbalistice ale trupei lui Nagy, aceste aspecte s-au dovedit importante în configurația finală a scorului.

Primul gol a venit repede, după numai 6 minute. Gligor a centrat din lovitură liberă, iar Hlistei a împins mingea pe lângă Cioară din careul mic. Leucuța a avut imediat șansa egalării, dar lovitura sa de cap, din poziție ideală, s-a dus peste poartă. UTA s-a întors rapid în atac, dar „capul” lui Curtuiuș a întâlnit doar bara, în timp ce reluările succesive din careu, ale lui Botiș, au fost respinse cu dificultate de Cioară. O perioadă bună de joc a Pîncotei a fost concretizată cu golul de 1-1. Balonul a ajuns la Dragalina în 8 metri, iar decarul a trimis pe sub Miron în plasă. Scorul s-a schimbat din nou cu două minute înainte de odihnă. Pavel l-a culcat în careu pe Hlistei, iar Strătilă l-a păcălit pe Cioară de la punctul cu var.

Deși a intrat pe teren cu mulți jucători tineri, plus cei aîn probe (Mbambi și Pîslaru), UTA a rămas echipa mai periculoasă. După ce Rus și Murakami au ratat din poziții bune, același jucător japonez nu a mai ratat golul de 3-1. Pasa a venit de la același Rus și a fost una de efect, cu călcâiul, iar „Gent” a finalizat în cros, pe lângă Pașcalău. O reluare anemică din apropiere a lui Dragalina a fost singura zvâcnire a „șoimilor”, care în penultimul minut de joc au încasat și golul cu numărul patru. Bine angajat în adâncime de Roman, Rus a întors perfect balonul în careu pentru Petre, iar tânărul atacant a trimis din demi-voleu pe lângă portarul Pîncotei.

 Formații:

UTA: Miron (46 Anca Trip) – Polgar (46 Moza, 70 Pîslaru), Botiș (46 Tănase), Manea (46 Lazăr), Gligor (46 Burlă) – Stratilă (46 Costin, 70 Dinculescu), Chindriș (46 Mbambi), Jorza (46 Roman), Hlistei (46 Murakami) – Man (46 Rus), Curtuiuș (46 Petre).

Pâncota: Cioară (70 Pașcalău) – Dan, Pascariu (78 Ianc), Dubeștean, Siminic – Leucuța (70 Gîlcă), Pavel (46 Issa), Fuchs (75 Suciu), Pirtea (46 Farcaș) – Dragalina, M. Ion (65 A. Mihai).

Arbitri: Mircea Ardelean – Sebastian Pantea, Gabriel Hărduț

Facebook Comments
0
0

10 comentarii

  1. Avatar

    Nu stiu cine a facut livetextul dar a facut multe gafe , in primul rand Hlistei nu a sutat de la coltul lung a impins mingea in poarta de pe linia portii , in al doilea rand Pavel il loveste pe Jorza cu piciorul in cap si nu in piept , au avut ceva de impartit Dan si Man nu Dan si Hlistei iar Tanase a jucat pana la final nu a fost schimbat de nimeni abele schimbari la UTA din rep. 2 s-au facut prin min. 70 a iesit Moza si a intrat Pislaru si a iesit Costin si a intrat Dinculescu ……. mai multa atentie pe viitor.

    0

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Păcurar iar ai dato în bară cu juniorii am văzut meciul mai uitate și în altă parte cu selecția de la uta2 mai consultate și cu Stupar că știe mai bine le cine să iei.

    0

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    „danipopescu”, am fost la meci,juniorii au intrat la 2-1,au mai dat și ei 2.Ești tot supărat, sugerează tu pe cine-ai vrea!Prietene,antrenor la UTA e ROLI NAGY!

    0

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    El tot o da cu UTA 2 , cu jos Pacurar, jos cu Copaci , jos cu Petre, jos cu x sau y. Eu zic sa nu mai lauzi pe careva ca le faci o defavoare la cata ura deversi pe aici. Sper sa nu se afle cine e copilul tau , ca din ce scrii esti probabil tatal unuia dintre ei, ca saracul nu are nici o vina ca tu nu te poti abtine. Sunt sigur ca o sa ii vina si lui randul daca e bun . Uite-l pe Murakami cum a muncit si nu e pila lui X sau y cum suferi tu de scenarita si a venit chiar de la echipa a doua de care zici tu. Restul juniorilor vin tot de acolo dar ce rost are sa iti dau tie argumente. Tu stii doar cum sta treaba mai bine ca oricine , nu ?

    Jur ca unii dintre parinti sunt cei mai mari dusmani ai copiilor lor.

    0

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      este prieten cu tatal unui copil de la UTA 2 care a avut discutii cu cristi … se stie despre cine este vorba, respectivul copil deocamdata nu a impresionat antrenorii pentru a face pasul la prima echipa … poate in vara …. daca munceste …
      acest prieten practic ii face un deserviciu copilului dar cristi nu pune la suflet si va fi corect cu promovarea juniorilor ca este si pielea lui in joc … deocamdata ce a propus la echipa amre a confirmat sau este in curs de a impresiona … spre disperarea unora care scriu pe site …

      0

      0
      Răspunde
  5. Avatar

    nu sunt prieten cu nici un parinte de la uta2 si da am avut copil la pacurar si ce fel de om este.

    0

    0
    Răspunde
  6. Avatar

    nu vreau sai fac rau la nici un copil ,scuze daca am jignit pe cineva.nu o sa mai vorbesc despre nimeni sa nu sufer cineva nevinovat din cauza lui pacurar.

    0

    0
    Răspunde
  7. Avatar

    Eu cred ca Pacurar se consulta cu Stupar in ceea ce priveste cu jucatorii care ar putea face fata primei echipe !!! Nu cred ca Pacurar face de capul lui ,selectia pt. prima echipa !!! Daca le ai cu fotbalul, joci daca nu, asta este !!!

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.