26/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Gaz Metan a transferat încă doi jucători şi a ajuns la cota zece în această iarnă

Nemulţumit de evoluţia din prima parte a sezonului Ligii 2, conducătorii de la Gaz Metan Mediaş au decis să producă schimbări majore în această iarnă în lotul echipei. Muth, Llullaku, Abrudan, Elton, Vitinho, Costin Gheorghe, Vişa, Gurincu şi Şuşu au plecat de la fosta prim-divizionară care se află pe locul 7 în Seria a II-a, poziţie ce nu asigură prezenţa în play-off. În locul lor au fost transferaţi, deocamdată, zece jucători, majoritatea cu experienţă de Liga 1.

La zece achiziţii s-a ajuns în această iarnă la Mediaş. După Ionuţ Rada (ex CS Mioveni), Ionuţ Neag (ex „U” Cluj), Radu Zaharia (ex FC Voluntari)(fundaşi), Paul Iacob (ex FC Viitorul II), Valentin Coşereanu (ex SCM Piteşti), Alexandru Zaharia (ex Oţelul)(mijlocaşi), Cristian Gavra (ex FC Viitorul) şi Marius Staicu (ex CSM Râmnicu Vâlcea)(atacanţi), la Gaz Metan vor evolua din 2016 şi portarul Călin Albuţ (ex FC Viitorul) şi mijlocaşul Cristian Danci (ex Şoimii Pâncota).

Albuţ (34 ani) vine de la FC Viitorul, acolo unde în acest sezon a fost doar rezervă, club de la care au mai fost împrumutaţi şi Gavra şi Iacob. Portarul originar din Bistriţa a evoluat în cariera sa la Gloria Bistriţa, FCM Târgu Mureş, Rapid, Săgeata Năvodari şi FC Viitorul.

Danci (27 ani) era liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu Şoimii Pâncota, formaţie pentru care a evoluat de 15 ori în această primă parte a sezonului. Mijlocaşul originar din Oraviţa a mai evoluat în cariera sa la FC Bihor, Metalul Reşiţa sau FC Botoşani.

 

liga2.prosport.ro

0
0
%d blogeri au apreciat: